Romania, printre putinele piete in care investitiile imobiliare au crescut in T1

Postat la 18 mai 2009 11 afişări

Activitatea europeana de investitii pe segmentul real – estate a scazut cu 45% in primul trimestru din acest an, fata de ultimul trimestru din 2008, Romania fiind una din cele sase piete care au inregistrat o crestere din acest punct de vedere, raportat la ultimele trei luni ale anului precedent

Volumul total de investitii imobiliare s-a ridicat in primul trimestru al acestui an la 11,3 miliarde de euro, potrivit unui raport intocmit de compania de consultanta imobiliara CB Richard Ellis. Valoarea trimestriala este cea mai mica din ultimii cinci ani, scaderea fata de trimestrul precedent fiind de 45%.

 

Scaderea s-a inregistrat in aproape toate cele 26 de state analizate in raportul CBRE, doar sase piete inregistrand cresteri fata de ultimul trimestru din 2008: Belgia, Luxemburg, Norvegia, Romania, Slovacia si Ucraina. "Schimbarile trimestriale ale volumelor de investitii nu sunt intotdeauna relevante pentru a stabili o tendinta pe piata, cele sase piete avand o dimensiune si o lichiditate relativ scazute, finalizarea unei tranzactii mari avand un impact semnificativ asupra cifrelor trimestriale", se spune in raportul companiei imobiliare.

 

In ceea ce priveste pietele dezvoltate, Marea Britanie si Spania au fost singurele care au inregistrat o scadere a volumui de investitii imobiliare de sub 45%, media europeana. "Activitatea de investitii de pe piata din Marea Britanie pare sa fi atins nivelul cel mai de jos cu o valoare de patru miliarde de euro in T1 2009. Avand in vedere corectiile rapide ale yield-ului de pana acum, interesul investitorilor incepe sa se indrepte catre segmentele prime ale pietei, mai ales spre Londra. Marea Britanie pare pregatita sa fie prima piata europeana care sa inregistreze o revigorare a acativitatii de investitii. Totusi, numai cererea chiriasilor si numarul de proiecte in dezvoltare vor modela nivelul preturilor pe termen mediu", a declarat Michael Haddock, director of capital markets research al CB Richard Ellis.

 

Modificarile inregistrate de yield-uri au determinat reduceri ale valorii de capital in aceasta perioada din cauza riscului restabilirii preturilor, insa se asteapta ca declinul chiriilor sa fie principalul factor de reducere a valorii de capital pana la sfarsitul anului 2009. Indicii primi yield la nivelul Uniunii Europene s-au modificat in medie cu 30 de puncte baza (bps) in T1 2009, dupa ce in ultimele trei luni din 2008 au crescut brusc cu 40 bps.

 

Studiul CBRE sugereaza ca yield-urile prime se vor stabiliza pe unele piete in lunile urmatoare datorita nivelului de reglementare a preturilor care a avut loc pana acum, precum si nivelurilor absolute ale yield-urilor. Londra, Madrid si Paris sunt piete care se apropie de urmatoarea etapa a ciclului, generand astfel un mai mare interes din partea investitorilor, cu yield-uri prime situate la cel mai scazut nivel din Europa miscandu-se spre nivelul actual apropiat de cele mai inalte niveluri pe termen lung.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/romania-printre-putinele-piete-in-care-investitiile-imobiliare-au-crescut-in-t1-4402907
4402907
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.