La ce filme merg românii şi care este cel mai nou trend pentru sălile de cinema

Autor: Georgiana Călin Postat la 14 octombrie 2016 1300 afişări

La ce filme merg românii şi care este cel mai nou trend pentru sălile de cinema

Un milion de clienţi este pragul pe care îl ţinteşte anul acesta Grand Cinema & More din Băneasa pentru cele 13 săli. Ce rol au conţinutul alternativ şi spectacolele culturale în această ecuaţie?

Sala de cinema, un spaţiu neconvenţional pentru balet, teatru sau operă, câştigă clienţi din rândul celor care preferă un astfel de spectacole. Ideea de a pune în scenă diverse spectacole culturale în sala de cinema a apărut chiar înainte de construcţia propriu-zisă a clădirii, povesteşte John Younis, entertainment business unit general manager al Băneasa Developments. „Era un trend internaţional - complexurile cinema foloseau locaţiile pentru a face ceva diferit. Iniţial a avut rolul de a aduce clienţi când nu erau filme prea populare şi pentru a maximiza recuperarea investiţiei“, declară John Younis. Însă cu timpul această tendinţă a devenit mai proeminentă, atât la nivel internaţional, cât şi la noi în ţară, iar în ultimii cinci ani, de la deschiderea cinemaului, s-au pus în scenă peste 400 de astfel de spectacole.

Unul dintre cele mai populare show-uri de conţinut alternativ din istoria Grand Cinema este „My Fair Lady“, piesă pusă în scenă anul acesta  în mai, la 60 de ani de la premiera spectacolului, denumit de mulţi artişti „musicalul perfect“. Producţia de anul trecut a fost realizată sub îndrumarea regizorului Răzvan Ioan Dinca şi au participat la casting peste 250 de solişti, actori şi dansatori. „Pentru My Fair Lady suntem responsabili de întreaga producţie - de la conceptul scenei, sunet, actori - şi suntem încrezători că anul acesta vom avea sold-out la acest spectacol pentru toate show-urile“, declară Younis.

În 2016, spectacolul vedetă al Grand Cinema & More va avea loc în octombrie şi decembrie şi fiecare set va avea câte şase show-uri. „Vom continua anul viitor cu câte patru – cinci seturi, a câte şase showuri fiecare, cifre variabile şi în funcţie de programul cinema-ului“, adaugă reprezentantul Grand Cinema & More. Conform lui, spectacolele alterative sunt foarte apreciate acum de clienţi, însă lucrurile nu au fost atât de simple de la început, publicul român fiind destul de rezervat faţă de ideea spectacolelor la mall. „A durat mult, ne-a trebuit răbdare şi totul depinde foarte mult de conţinut“, spune Younis. Concret, abia în al doilea an de de la punerea în scenă a spectacolelor publicul a început să manifeste interes.

„Cinemaul este cel mai important element, ce cântăreşte circa 80% din profitabilitatea segmentului de distracţii“, spune John Younis. Pe lângă cinema, el se ocupă şi de managementul sălilor de bowling şi biliard, dar şi de locul de joacă pentru copii. „Aşteptăm anul acesta aproximativ un milion de clienţi în sălile de cinema, pe baza calculelor de până acum, dar depinde mult de filmele care vor rula până la sfârşitul anului“. Ţine să precizeze că din 2011, de la deschiderea complexului, traficul crescut de la 650.00 la 940.000 de bilete vândute anul trecut, iar „o mare parte din acestă creştere s-a datorat evenimentelor alternative“.

Dacă cinemaul reprezintă aproximativ 80% din întreg segmentul de distracţii al mallului, cea mai profitabilă perioadă se leagă direct de interesul suscitat de filmele rulate. „În general, cele mai bune luni au fost noiembrie, ianuarie şi iulie, dar în ultimii doi ani am văzut un nou trend la studiourile de la Hollywood“, spune el, explicând raţionamentul pentru care a menţionat aceste luni: noiembrie are legătură cu Ziua Recunoştinţei la americani, ianuare are legătură cu Crăciunul, iar în iulie este Ziua Naţională. „În ultimii doi ani americanii au început să lanseze filme în perioade neaşteptate pentru public, dar care au mers foarte bine, după cum se pare“, explică el, iar unul dintre exemple ar fi „Hangover“, ce a avut o audienţă neaşteptată.

Pentru anul acesta managerul se aşteaptă la vânzări de 22,5 milioane de lei, explicând acest rezultat prin înmulţirea numărului estimativ de clienţi aşteptaţi până la sfârşitul lui 2016 cu preţul mediu al unui bilet la Grand Cinema & More, în valoare de

22,5 lei. De asemenea, Younis spune că „în fiecare an vrem să aducem câte ceva nou. Anul acesta avem câteva planuri, dar care nu sunt 100% sigure, de aceea nu aş vrea să le divulg“; bugetul de investiţii pentru cele două proiecte aflate în plan este de peste jumătate de milion de euro. Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de 14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli, conform siteului propriu. 

„Investiţia pentru Grand Cinema & More a fost între 18-19 milioane de euro, dar trebuie să luăm în considerare faptul că aici nu era nimic, am făcut totul de la zero“, ţine el să menţioneze. Aşadar, clădirea reprezintă cea mai mare investiţie a complexului, iar „recuperarea investiţiei pentru acest complex ar putea fi realizată după o perioadă de 10-11 ani de la deschidere“, adaugă Younis.

Ceea ce îi lipseşte consumatorului român de filme este, după părerea managerului Grand Cinema & More, apetenţa pentru producţiile locale. „Faţă de alte teritorii nevorbitoare de engleză, conţinutul local nu este prea popular printre români. De exemplu, Turcia vinde mult conţinut local; Italia, Franţa, Germania au producţii de film locale foarte puternice“, mai spune reprezentantul Grand Cinema & More.

22,5 MILIOANE DE LEI, cifra de vânzări estimată pentru 2016

 

2.600 DE LOCURI este capacitatea cinemaului din Băneasa

 

14.000 DE METRI PĂTRAŢI este suprafaţa totală a Grand Cinema

 

1 MILION DE CLIENŢI estimaţi pentru anul acesta

 

19 MILIOANE DE EURO este investiţia în Grand Cinema, complex deschis în 2011

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

ZF.ro
Trei tendinţe care dau tonul în industria de servicii financiare post-Covid19 Trei tendinţe care dau tonul în industria de servicii financiare post-Covid19
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de unde locuiţi
Mediafax
Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză
Preşedintele Belarusului închide graniţele cu Occidentul şi pune armata în stare de alertă
MonitorulApararii
Refuz categoric al Chinei de a intra în aranjamente de control al armelor strategice nucleare cu SUA şi Rusia Refuz categoric al Chinei de a intra în aranjamente de control al armelor strategice nucleare cu SUA şi Rusia
Moment important pentru armată: recepţionează primul sistem Patriot
MonitorulPartidelor
Provocarea lui Tăriceanu pentru Iohannis şi Orban Provocarea lui Tăriceanu pentru Iohannis şi Orban
Tudose: Dezumanizarea liberală ţine de lipsa de omenie
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.