Coca-Cola a investit 45 mil. euro in fabrica de la Ploiesti

Postat la 07 octombrie 2009 61 afişări

Coca-Cola Hellenic Bottling Company (CCHBC), cel mai mare imbuteliator din Europa al Coca-Cola, a finalizat constructia unei centrale de cogenerare a energiei termice si electrice si a unui depozit automatizat la fabrica de la Ploiesti, in urma unei investitii de 45 milioane euro, potrivit reprezentantilor imbuteliatorului.

Centrala de cogenerare a energiei termice si electrice face parte dintr-un proiect al grupului de a construi 15 astfel de facilitati in 12 tari, Romania fiind prima dintre ele.

"Acum doi ani am luat decizia de a demara acest proiect, care va contribui la cresterea eficientei, reducerea consumului de energie si a emisiilor de dioxid de carbon, in linie cu tintele UE", a declarat Doros Constantinou, managing director al CCHBC.

Constructia centralei a inceput in noiembrie 2008 si a necesitat un capital de aproape 16 milioane euro. O a doua centrala de cogenerare a energiei va fi construita la cealalta fabrica de racoritoare a grupului, din Timisoara.

Depozitul automatizat de la fabrica de la Ploiesti se intinde pe o suprafata de aproape un hectar si cuprinde 6 linii de productie moderne si 11 macarale automate. Constructia depozitului a necesitat o investitie de circa 30 milioane euro.

"Am renuntat la depozitul clasic in favoare unuia automat pentru ca nu puteam face fata sa incarcam 400 de tiruri pe zi, fiecare cu o capacitate de 35 de paleti", a explicat Calin Dragan, directorul general al CCHBC pentru Romania si Moldova.

Aceste modernizari au fost facute pentru a spori eficienta procesului de productie de la fabrica de la Ploiesti si a reduce costurile, tinand cont ca producatorul de bauturi racoritoare a renuntat in ultimii 2 ani la 3 fabrici de racoritoare din Bucuresti, Iasi si Oradea.

Coca-Cola mai detine in Romania doar 2 fabrici de bauturi racoritoare, la Ploiesti si Timisoara, fabrica de la Ploiesti fiind una dintre cele mai mari din Europa ale grupului.

CCHBC Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 551 milioane euro, cu 15% mai mare fata de 2007, si un profit net in valoare de 66,2 milioane euro, potrivit raportarilor financiare ale companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FMCG,
Coca-Cola,
CCHBC,
imbuteliere
/actualitate/afaceri/coca-cola-a-investit-45-mil-euro-in-fabrica-de-la-ploiesti-4969201
4969201
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.