Cine vine la Salonul Auto de la Frankfurt

Postat la 14 septembrie 2009 12 afişări

Salonul Auto de la Frankfurt, organizat la fiecare doi ani, este cel mai important eveniment auto din acest an la nivel european, fiind totodata mai mare decat cel de la Geneva sau Paris, avand si cel mai mare numar de premiere.

Spre deosebire de saloanele auto de rangul doi sau trei, precum cel de la Bucuresti, un Salon Auto precum cel de la Frankfurt ofera o noua tendinta pe piata auto la nivel european. La editia din 2009, Frankfurt, in afara de deja celebra tema de "salon ecologic" Frankfurt doreste sa indice drumul catre iesirea din criza. In plus, principalii constructori germani vor prezenta in cadrul Salonului cele mai noi modele cu emisii reduse de dioxid de carbon.

"In ciuda crizei financiare cea de-a 63-a editie a Salonului Auto de la Frankfurt este "stabila" - avem 743 de expozanti din 30 de tari, dintre care 62 de constructori auto.

Dintre cele 82 de premiere mondiale, 42 apartin constructorilor germani", a spus Matthias Wissmann, presedintele Asociatiei Germane a Industriei Auto (VDA).

Dacia nu va prezenta de aceasta data niciun model nou in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, la fel cum s-a intamplat la Paris anul trecut. In standul constructorului autohton vor fi prezente modelele din gama Sandero, precum Sandero Stepway, dar si Logan MCV. Versiunea sedan a modelului Logan.

In cadrul standului grupului Renault atentia publicului va fi asupra noului Fluence, model care il inlocuieste pe Megane Sedan.

Ford, cel de-al doilea constructor de pe piata locala lanseaza astazi noul C-Max, cea de-a doua generatie a monovolumului de segment compact realizat pe platforma tehnica a viitorului Focus, care va fi lansat in vara anului viitor.

In urma cu doi ani, la editia precedenta a Salonului, Ford semna cu Statul Roman contractul de preluare a pachetului majoritar de actiuni al Automobile Craiova.

Salonul Auto de la Frankfurt va fi deschis oficial publicului pe data de 17 septembrie, de catre cancelarul Angela Merkel si se va inchide in 27 septembrie.

Printre premierele care vor fi la Frankfurt se numara noul Opel Astra, alaturi de Opel Ampera - modelul hibrid realizat pe platforma comuna cu Chevrolet Volt, Porsche Panamera, care in Romania a fost lansat inca de saptamana trecuta, dar si Porsche 911 GT3 RS sau Skoda Superb Kombi.

Datorita situatiei economice actuale, oficialii VDA nu se asteapta la un numar de vizitatori egal cu valoarea de 900.000 de persoane atins la editia anterioara.

Alte evenimente auto de acest gen au inregistrat scaderi de peste 40% in ceea ce priveste numarul vizitatorilor. Spre comparatie, in 1993, an considerat de industria auto germana tot unul "de criza", la IAA au fost aproximativ 700.000 de vizitatori.

"Speram ca in utlima zi a Salonului sa numaram cel putin 750.000 de vizitatori", a sublinat Wissmann.

Suprafata expozitionala in cadrul Salonului este anul acesta de 185.000 de metri, de aproape 10 ori mai mare decat cea a Salonului International Auto de la Bucuresti.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
salon auto,
IAA,
Frankfurt,
premiere
/actualitate/afaceri/cine-vine-la-salonul-auto-de-la-frankfurt-4893951
4893951
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.