Cum a reuşit un antreprenor de 36 de ani să ajungă la 6 locaţii şi 350 de companii clienţi?
Bogdan Mariniuc, CEO / Co-Founder, aSpace Coworking: Greşelile ar trebui să fie ca nişte cărămizi. În cultura americană, eşti încurajat să încerci, să greşeşti, să te ridici şi să continui. La noi, în schimb, dacă ai dat-o serios în bară, eşti rapid etichetat drept „praf” şi mulţi aleg să nu mai facă business cu tine. Uneori, cele mai importante reuşite nu sunt cele vizibile din exterior, ci deciziile dificile care salvează un proiect în momente de criză. Pentru fondatorul aSpace, pandemia a fost testul care a pus în balanţă tot ce construise până atunci. Din acea perioadă au rămas nu doar un business consolidat, ci şi lecţii despre responsabilitate, comunitate şi încredere.
Bogdan Mariniuc, CEO / Co-Founder aSpace Coworking, 36 de ani
Cu un spirit antreprenorial conturat încă din anii de şcoală, Bogdan Mariniuc şi-a început cariera profesională în mediul corporatist pentru a învăţa din experienţa altora înainte de a construi propriul drum. A lucrat timp de patru ani în cadrul unei companii din Big 4, unde s-a ocupat de audit şi consultanţă fiscală, experienţă care i-a oferit o bază solidă de înţelegere a mediului de business şi a mecanismelor financiare. A continuat apoi în zona de asset management, unde, timp de alţi patru ani, a administrat şi restructurat portofolii de proprietăţi imobiliare din rolul de investment manager. Această etapă i-a consolidat experienţa în real estate şi investiţii, pregătind terenul pentru următorul pas antreprenorial.
De peste şapte ani dezvoltă, alături de echipa sa, aSpace, un business de coworking şi serviced offices care a crescut constant şi numără astăzi şase locaţii şi peste 350 de companii membre. În prezent, responsabilităţile sale se împart între livrarea unor servicii de calitate pentru clienţi, dezvoltarea unei echipe motivate şi construirea unui model de business sustenabil pentru investitori. Obiectivul pe termen lung este extinderea la nivel naţional şi transformarea aSpace într-o comunitate de business în care companiile şi antreprenorii nu doar lucrează, ci colaborează şi cresc împreună, atât profesional, cât şi personal.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Una dintre greşelile pe care le făceam frecvent era să evit confruntările directe cu oamenii care aveau un comportament nepotrivit sau care făceau lucruri greşite.
Avem, ca români, o dificultate generală în a oferi feedback — şi o şi mai mare dificultate în a-l primi, mai ales când e negativ.
Astăzi, încerc să fiu mai conştient de această teamă şi să aleg să le vorbesc direct oamenilor.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?
Să renunţ. Să nu mă ţin de cuvânt. Să las timpul să treacă fără rost.
Ce greşeli nu i-ai ierta niciodată? Colegilor, partenerilor sau ţie.
În general, caut motivele oamenilor şi încerc să accept şi să iert când sunt nedreptăţi faţă de mine. Dacă nu iert, eu rămân cel încărcat cu povara acelei relaţii.
Aşa că, atunci când descopăr că un colaborator sau chiar un partener a încercat să mă înşele, să acţioneze pe la spatele meu sau să-mi provoace un prejudiciu, aleg să întrerup complet orice formă de colaborare sau legătură cu acea persoană.
Greşelile: cărămizi sau capcane? Cum vezi rolul lor în formarea unui profesionist cu adevărat solid?
Greşelile ar trebui să fie ca nişte cărămizi. În cultura americană, eşti încurajat să încerci, să greşeşti, să te ridici şi să continui. La noi, în schimb, dacă ai dat-o serios în bară, eşti rapid etichetat drept „praf” şi mulţi aleg să nu mai facă business cu tine. Partea bună e că, în ultimii ani, eşecul începe să fie privit cu mai multă înţelegere şi maturitate şi în România. Totuşi, nu cred că ar trebui să „celebrăm eşecul”, ci să-l acceptăm ca pe o etapă naturală din orice parcurs de creştere.
TRASEU & AMBIŢIE
Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine? Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.
Am avut înclinaţii antreprenoriale încă din şcoala primară.
Totuşi, în timpul şcolii am înţeles că poate fi mai uşor să înveţi din experienţa şi greşelile altora, decât să începi pe cont propriu. Aşa că am început, chiar din timpul facultăţii, să lucrez în Big 4, unde, timp de patru ani, am făcut audit şi consultanţă fiscală. Aparent, nimic din ce presupune antreprenoriatul. Totuşi, s-a dovedit a fi o şcoală importantă şi o tranziţie naturală către ce a urmat. Am plecat din Big 4 şi, pentru alţi patru ani, am făcut parte dintr-o echipă de asset management. Am restructurat şi administrat un portofoliu de proprietăţi imobiliare din postura de investment manager. Apoi a apărut povestea aSpace şi, de şapte ani, construiesc împreună cu echipa un business de coworking şi serviced offices. Astăzi avem şase locaţii şi peste
350 de companii care folosesc serviciile noastre. Responsabilitatea vine din trei direcţii:
• Faţă de clienţi: să livrăm un serviciu de calitate;
BUSINESS Magazin a lansat şi în 2025 o ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Continuăm şi în 2026.
• Faţă de echipă: să simtă că pun umărul la un proiect mare şi cu sens;
• Faţă de investitori: să avem un business sustenabil şi scalabil.
Planul este să creştem la nivel naţional şi să fim mai mult decât un furnizor de spaţii de lucru – o comunitate în care membrii se ajută şi se dezvoltă reciproc, atât profesional, cât şi personal.
CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?
Să contribuim la creşterea oamenilor şi a businessurilor din aSpace, astfel încât acestea să genereze impact la nivel global — iar prin acesta să ne dezvoltăm şi noi.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?
Una dintre deciziile grele a venit în timpul pandemiei, când, pentru a salva businessul, a trebuit să fac anumite concesii şi să renunţ la unele lucruri.
A fost un moment în care am pus în balanţă tot ce construisem până atunci şi am ales să iau decizii dificile, dar necesare. Fără acele alegeri, este foarte posibil ca astăzi aSpace să fi rămas doar o poveste — aşa cum s-a întâmplat, din păcate, cu alte iniţiative din acea perioadă dificilă pentru industria de serviced offices.
Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
Să poţi spune „nu” oricând e nevoie.
Să nu renunţi după ce ai spus „da”.
Să fii un om de încredere.
STIL & INFLUENŢĂ
Cum arată stilul tău de leadership? Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?
Discut destul de des pe subiectul acesta cu oamenii din echipă. Stilul de leadership din organizaţia noastră (şi din toate organizaţiile în care mai sunt implicat) este unul bazat pe libertate şi responsabilitate. Din acest motiv, un aspect esenţial în recrutarea şi dezvoltarea echipelor noastre este să găsim oameni de încredere – oameni care apreciază libertatea, sunt motivaţi de ea şi care nu au nevoie de constrângeri pentru a obţine rezultate. Acest model funcţionează doar atunci când în echipă ai oameni responsabili, care îşi doresc să facă lucrurile cât mai bine. Nu doar să bifeze orele de program şi să plece acasă, ci să lase ceva valoros în urma lor.
Lecturi esenţiale care mi-au influenţat stilul de leadership:
• How to Win Friends and Influence People – Dale Carnegie
• Good to Great – Jim Collins
• Bibliografia lui John C. Maxwell
Ce curs sau experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională? Un moment care ţi-a dat direcţie.
Au fost câteva experienţe din timpul facultăţii care mi-au deschis mai mult ochii. În special, internshipurile de vară – unul în Marea Britanie, unul în Bucureşti şi unul în Republica Moldova – m-au ajutat să înţeleg mai bine cum funcţionează lucrurile în medii diferite şi să-mi conturez direcţia profesională. Pe lângă acestea, au contat mult şi câteva tabere şi iniţiative educaţionale precum VIP România, Leadership School sau Parlamentul Tinerilor, care mi-au oferit atât context de învăţare, cât şi oameni de valoare care să mă inspire.
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
Îmi place să muncesc, să mă simt util şi să aduc valoare. Totuşi, viaţa personală (mai ales în ultimii ani) a devenit prioritară. Lucrez ca să trăiesc, nu trăiesc ca să lucrez. Cu două fetiţe încă mici (6 şi 7 ani) şi o soţie minunată, nu ai nevoie de mai mult ca să fii motivat, să cauţi echilibrul şi să petreci timp de calitate cu familia şi cu cei dragi.
Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
Sunt o persoană activă.
Aşadar, la hobby-uri pot să am o listă: îmi place să călătoresc, să merg la sală, să mănânc sănătos, să fac sport (tenis, înot, fotbal), să merg cu motorul sau cu barca.
Îmi place şi să învăţ lucruri noi, mai ales în zona de business şi investiţii, dar şi teologie, dezvoltare personală etc.
TEHNOLOGIE & EFICIENŢĂ
Ce tool ţi-a salvat timpul în ultima vreme? Cum te ajută tehnologia să livrezi mai repede şi mai bine?
Chiar acum lucrăm la câteva integrări AI şi automatizări ale proceselor repetitive.
Scopul este să eliberăm timpul echipei de sarcinile de rutină, astfel încât să se poată concentra mai mult pe interacţiunea directă cu clienţii şi pe rezolvarea problemelor care necesită interacţiune umană, empatie şi valoare adăugată reală.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala BM Women in Power, 23 martie 2026
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












