Ce vedete au participat la deschiderea celui mai nou magazin cu produse Apple

Autor: Razvan Muresan Postat la 29 martie 2012 31 afişări

iStyle a deschis, joi seară, cel mai nou magazin al reţelei sale, în complexul comercial Băneasa Shopping City din Capitală, în urma unei investiţii de circa 300.000 de euro. Peste 200 de invitaţi au participat la inaugurare, chiar dacă produsele Apple vor putea fi cumpărate din noul magazin abia de vineri dimineaţa.

Camelia Şucu, Amalia Năstase şi solistul Cosmin Tudoran s-au numărat printre cei prezenţi la evenimentul de lansare.

Deschiderea oficială pentru publicul larg va avea loc vineri, 30 martie 2012, de la ora 10. Organizatorii speră ca reducerile de până la 10% la iPad2 vor atrage pasionaţii brandului Apple. Astfel, iPad2 Wi-Fi 16 GB va costa 1.825 de lei, iar varianta Wi-Fi+3G va costa 2.375 de lei. Noul magazin este cel mai mare premium reseller Apple din această regiune a Europei, având o suprafaţă de 260 mp, din care zona destinată vânzării este de 156 mp. Magazinul oferă clientilor circa 800 de tipuri de produse.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de peste şase milioane de euro, în creştere cu 27% faţă de anul anterior. Previziunile pentru anul în curs se referă la o creştere de 15%, iar Dora Popeneciu, proprietarul iStyle, crede că până la finalul acestui an reţeaua va mai creşte cu încă un spaţiu de vânzare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
retail,
istyle,
apple,
produse
/actualitate/afaceri/ce-vedete-au-participat-la-deschiderea-celui-mai-nou-magazin-cu-produse-apple-9453237
9453237
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.