Adevărata faţă a succesului

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 octombrie 2026 21 afişări

Opţiunile se află în vârful piramidei de cărămizi care reprezintă succesul - indică Mihai Bucheru, Director Advisory, Servicii Forensic, în cadrul Deloitte România. Pentru că, argumentează el, opţiunile oferă libertate reală: să alegi în ce proiecte vrei să îţi investeşti timpul, cu cine lucrezi, în ce direcţie te dezvolţi.


Mihai Bucheru

Director Advisory, Servicii Forensic, Deloitte România

Vârstă: 36 de ani


„Succesul real este cel care are sens pentru tine, nu cel care arată bine pentru ceilalţi”, spune Mihai Bucheru, care este de formaţie inginer şi a ales să-şi dezvolte cariera în consultanţa de business. El punctează succesul nu se măsoară întotdeauna în cifre şi poziţii, ci în libertatea de a alege ce merită timpul şi energia dedicată proiectelor. Pentru fiecare, însă, această libertate are altă formă, iar uneori cele mai importante reuşite sunt şi cele mai puţin vizibile.

Câte „joburi” ai, de fapt?

Ce faci dincolo de rolul oficial?

Dacă ar fi să număr, aş spune că am cel puţin cinci roluri care rulează în paralel, în fiecare zi. Sunt investigator, acesta este nucleul, ceea ce m-a adus în forensic şi ceea ce mă ţine ancorat în realitatea profesiei. Dar sunt, în acelaşi timp, liderul şi mentorul echipei mele, pentru că oamenii din jur evoluează în funcţie de cât investeşti în ei. Sunt şi managerul de criză al clienţilor mei, deoarece în forensic urgenţele nu respectă programul şi cineva trebuie să fie acolo când lucrurile se complică. Mă ocup de businessul echipei, de dezvoltarea lui, de relaţii, de oportunităţi. Şi, poate cel mai puţin vizibil în ziua de zi, gândesc strategic: unde vrem să fim, ce construim, cum arată echipa noastră peste trei ani.

Care sunt cele trei roluri ale tale în prezent?

Dacă ar fi să aleg strict trei, aş spune: arhitect, susţinător şi antrenor. Arhitect, pentru că la nivelul la care lucrez, construieşti constant echipe, metodologii, relaţii cu clienţii, viziune pe termen lung. Susţinător, deoarece în cadrul investigaţiilor eşti cel care caută adevărul acolo unde alţii au interes să îl ascundă şi reprezinţi, de fiecare dată, interesele clientului într-un moment în care acesta este extrem de vulnerabil. Şi antrenor, pentru că echipa mea este nucleul activităţii, iar cel mai mare eşec al meu ar fi să am oameni excepţionali care nu au spaţiu să devină şi mai buni.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opţiuni?

Opţiuni. Fără nicio ezitare. Banii sunt un indicator, timpul este o resursă, dar opţiunile sunt cele care îţi oferă libertate reală: să alegi în ce proiecte vrei să îţi investeşti timpul, cu cine lucrezi, în ce direcţie te dezvolţi. Când ai opţiuni, nu eşti captiv niciunei situaţii. Dar aş adăuga ceva important: succesul nu are o definiţie universală şi cred că este o greşeală să îl tratăm ca atare. Pentru cineva, succesul înseamnă un rol de top într-o multinaţională. Pentru altcineva, înseamnă că a reuşit să finalizeze primul proiect dificil fără să cedeze presiunii sau că a primit, pentru prima dată, un feedback sincer pozitiv de la un client. Acele momente mici, care nu apar în niciun CV, contează enorm pentru cel care le trăieşte. Succesul real este cel care are sens pentru tine, nu cel care arată bine pentru ceilalţi.

Care este alegerea profesională pe care ai făcut-o şi care nu avea sens pentru alţii, dar a funcţionat pentru tine?

După ce am terminat Politehnica, am lucrat un an în sectorul energetic. Era traseul logic pentru un inginer, cel pe care majoritatea colegilor mei îl urmau. Şi totuşi, după acel an, am ales să fac o mutare complet atipică şi am ales să merg spre consultanţă, mai precis în forensic. Era un domeniu de nişă, cu un profil de carieră mult mai puţin definit decât cel al unui inginer într-o companie mare. Dar tocmai asta m-a atras: complexitatea, impredictibilul, faptul că nicio zi nu seamănă cu alta. 12 ani mai târziu, pot spune că alegerea aceea, care părea cel puţin ciudată la momentul respectiv, a fost cea mai bună decizie profesională pe care am luat-o.

Cum îţi gestionezi energia între mai multe roluri?

Cred că totul porneşte de la un tempo personal pe care trebuie să ţi-l cunoşti şi să ţi-l respecţi. Nu toată lumea funcţionează la fel şi nu există o reţetă universală. Pentru mine, esenţial este să îmi iau în mod conştient timp să îmi încarc bateriile şi să nu îl tratez ca pe un lux, ci ca pe o necesitate. La fel de importantă este şi atitudinea: optimismul şi pozitivitatea sunt o alegere activă, mai ales în momente de presiune. În forensic, lucrezi frecvent cu situaţii tensionate, cu oameni aflaţi în criză. Dacă nu ai o ancoră internă solidă, energia se epuizează rapid. În plus,
hobby-urile şi familia sunt parte din structura care te ţine funcţional şi te încarcă cu energie. Când reuşesc să respect aceste lucruri, performanţa profesională vine natural.

Ce ai învăţat să nu mai faci pentru a putea evolua?

Am învăţat să nu mai fiu prezent în orice situaţie. Astfel, am realizat că această prezenţă constantă, dacă nu este gestionată corect, poate pune piedici atât mie, cât şi echipei. Am astăzi oameni extrem de competenţi, care ştiu să gestioneze situaţii complexe, adesea mai bine decât aş face-o eu în acel moment specific. A le lăsa spaţiu este cel mai mare semn de încredere pe care îl poţi arăta cuiva. Şi, paradoxal, tocmai asta mi-a permis mie să evoluez: când nu mai eşti indispensabil în execuţie, devii relevant la alt nivel.   

CARTE DE VIZITĂ

• Are peste 12 ani de experienţă în investigarea fraudelor, criminalistică digitală, antimită şi anti-corupţie, eDiscovery şi litigii.

• A absolvit un Executive MBA la Universitatea din Maastricht şi este examinator de fraudă certificat (CFE).

• În 2024, cifra de afaceri pentru toate entităţile Deloitte prezente în România s-a plasat la 1,1 miliarde lei, iar numărul de angajaţi, la final de 2024, a fost de aproximativ 3.400, la nivel de grup.


BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta CATALOGUL 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2026, ce propune o schimbare de perspectivă, în care, dincolo de funcţii şi rezultate, ne uităm la cum arată, în realitate, viaţa profesională a unei generaţii pentru care un singur rol nu mai este suficient. Am căutat să înţelegem nu doar ce fac aceşti lideri în organizaţiile lor, ci şi ce construiesc în afara lor, ce îi motivează, ce aleg să refuze, cum reuşesc să îşi păstreze prieteniile şi cum îşi negociază echilibrul între bani, sens şi libertate. Poate, mai mult ca oricând, întrebarea nu mai este „ce job ai?”, ci câte roluri alegi să duci şi la ce cost. Mihai Bucheru, Director Advisory, Servicii Forensic, Deloitte România, se numără printre cei intervievaţi anul acesta pentru anuar.

Urmărește Business Magazin

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.