A plătit 10 miliarde de euro ca să nu împartă puterea cu fraţii. Cine este Leonardo Maria Del Vecchio, tânărul de 31 de ani care vrea să conducă singur imperiul Ray-Ban

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 28 aprilie 2026 413 afişări

A plătit 10 miliarde de euro ca să nu împartă puterea cu fraţii. Cine este Leonardo Maria Del Vecchio, tânărul de 31 de ani care vrea să conducă singur imperiul Ray-Ban

Leonardo Maria Del Vecchio a reuşit să cumpere participaţiile a doi dintre fraţii săi în holdingul de familie aflate în spatele EssilorLuxottica, grupul care controlează branduri celebre precum Ray-Ban. Tranzacţia s-a ridicat la 10 miliarde de euro şi îi asigură moştenitorului o poziţie dominantă asupra unui portofoliu de business evaluat la peste 55 de miliarde de euro, punând totodată capăt unui blocaj de guvernanţă care paralizase una dintre cele mai mari afaceri de familie din Europa, scrie Bloomberg.

Născut pe 6 mai 1995 la Milano, Leonardo Maria Del Vecchio este fiul lui Leonardo Del Vecchio şi al Nicolettei Zampillo. A absolvit Universitatea Bocconi cu o diplomă în Economie şi Management al Afacerilor, iar primii paşi în companie i-a făcut în noiembrie 2017, în echipa de vânzări către distribuitori a Luxottica pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

El şi-a dezvoltat ulterior experienţa în vânzările directe către consumatori prin reţeaua Salmoiraghi & Viganò şi prin deschiderea primelor magazine Ray-Ban din Italia.

Totodată, este unul dintre puţinii moştenitori ai imperiului de business care au ales să se implice în afacere, ocupând funcţia de director de strategie al EssilorLuxottica şi pe cea de director general al reţelei de optică Salmoiraghi & Viganò.

Mai mult, acesta deţine funcţia de preşedinte al Ray-Ban, unde s-a făcut remarcat printr-o mişcare controversată, dar memorabilă atunci când l-a numit pe celebrul rapper american A$AP Rocky în funcţia de director creativ al brandului.

În paralel cu rolurile sale din businessul de familie , Leonardo Maria Del Vecchio conduce LMDV Capital, propriul fond de investiţii personal, care a achiziţionat deja Acqua & Terme Fiuggi, grupul de ospitalitate de lux Twiga şi o participaţie în Leone Film, ajungând la active estimate la aproximativ un miliard de euro. Potrivit Forbes, averea lui Leonardo se ridică la aproximativ 5 mld. euro.

Acordul care îl propulsează acum în fruntea holdingului de familie a fost aprobat în cadrul unei adunări extraordinare a acţionarilor, unde şase dintre cei opt deţinători au votat în favoarea vânzării participaţiei cumulate de 25% aparţinând lui Luca şi Paola Del Vecchio. În urma tranzacţiei, Leonardo Maria va controla 37,5% din holding faţă de 12,5% deţinute anterior.

Contextul în care se produce această mişcare este unul de blocaj prelungit. Tatăl său, fondatorul Luxottica şi arhitectul fuziunii cu francezii de la Essilor în 2018, a murit în 2022 lăsând în urmă a doua cea mai mare avere de familie din Italia, împărţită în mod egal între opt moştenitori: şase copii, văduva Nicoletta Zampillo şi Rocco Basilico, fiul acesteia dintr-o relaţie anterioară.

Testamentul prevedea obligativitatea consensului pentru deciziile majore, o condiţie care a pus pe pauză marile decizii ale holdingului de familie pentru aproape patru ani

Cu 37,5% sub control, Leonardo Maria devine singurul membru al familiei capabil să impună o direcţie.

Pentru a finanţa achiziţia, Leonardo Maria a purtat negocieri cu un grup de bănci care include UniCredit, BNP Paribas şi Credit Agricole, finanţarea urmând să fie garantată cu participaţia majorată.

Pachetul de finanţare ar putea lua forma unui împrumut pe termen scurt, care să ofere timp pentru evaluarea opţiunilor privind portofoliul Delfin şi structura de guvernanţă.

Acţionarii au aprobat totodată eliminarea plafonului de 10% la distribuţia de dividende ca procent din profitul net, o decizie care îi va asigura lui Leonardo Maria lichiditatea necesară pentru plata dobânzilor. Veniturile din dividende ale Delfin erau estimate la aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru 2025.

Dosarul succesiunii nu este însă închis. Un al treilea moştenitor ar putea scoate la vânzare propria participaţie în Delfin, o mişcare ce ar putea activa clauze de preempţiune, oferind celorlalţi membri ai familiei instrumentele necesare pentru a limita concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane.

La 31 de ani, Leonardo Maria Del Vecchio a făcut cea mai scumpă mişcare din scurta sa carieră. Dacă va reuşi să transforme poziţia de acţionar majoritar într-un control operaţional real asupra unui imperiu de 55 de miliarde de euro rămâne o întrebare la care următoarele runde de negocieri vor da răspunsul.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
familie,
afaceri,
miliarde,
business,
europa,
functie,
grup,
miscare
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.