Misterul zborului MH370: Căutările continuă, la trei săptămâni după dispariţia avionului

Autor: Vlad Popescu Postat la 31 martie 2014 146 afişări

Zborul Malaysia Airlines MH370, care a decolat pe 8 martie de la Kuala Lumpur cu destinaţia Bei-jing, s-a prăbuşit probabil în Oceanul Indian, la mii de kilometri distanţă faţă de traseu, au anunţat autorităţile la mai mult de două săptămâni după ce avionul a dispărut. Premierul malaiezian Najib Razak a declarat, la începutul săptămânii trecute, într-o conferinţă de presă, că zborul celor 239 de pasageri a luat sfârşit într-o zonă extrem de izolată şi cel mai probabil nu există supravieţuitori. Efortul internaţional de căutare, la care au participat 24 de ţări, continuă pe o arie uriaşă, la trei săptămâni după dispariţia aeronavei Boeing 777, şi a mobilizat zeci de nave maritime, avioane, elicoptere şi sateliţi.

Misterul zborului MH370: Căutările continuă, la trei săptămâni după dispariţia avionului

Investigaţia a generat zvonuri, speculaţii şi piste false la scară largă, jucÂndu-se cu nervii Şi emoţiile rudelor pasagerilor dispăruţi, care se agaţă Încă de speranţa că cei dragi ar putea fi În viaţă. Soarta zborului MH370 rămâne un mister, de la motivul pentru care a deviat cu mii de kilometri de la traseu şi a pierdut orice legătură cu lumea şi până la cauza prăbuşirii.

Este de neînţeles, pentru rudele celor dispăruţi şi pentru milioanele de spectatori care au urmărit în presă desfăşurarea evenimentelor, cum autorităţile au putut pierde o aeronavă modernă, de mari dimensiuni, în era informaţiei, a sateliţilor şi sistemelor GPS, a reţelelor de comunicaţii care inter-conectează civilizaţia.

Deşi pare departe de deznodământ, drama zborului MH370 poate oferi deja câteva lecţii de importanţă critică pentru modul În care se desfăşoară În prezent zborurile civile Şi proce-durile în situaţii de urgenţă. Atenţia sporită acordată iniţial de autorităţi unei posibile ameninţări teroriste care ar fi putut determina dispariţia avionului a obturat alte cauze, mult mai probabile din punct de vedere statistic, şi a dat speranţe că pasagerii dispăruţi ar putea fi în viaţă. În pofida progreselor semnificative în materie de tehnologie şi instruirea echipajelor de zbor, eroarea umană rămâne principala cauză a accidentelor aviatice. În ultimii 10 ani, mai mult de jumătate din incidente au fost cauzate de erori umane - ale piloţilor, controlorilor de trafic aerian, echipelor de mentenanţă etc. -, iar un sfert de probleme tehnice; sabotajul a fost responsabil de mai puţin de 10% din incidentele aviatice din ultimii 
10 ani, procentaj similar celui atribuit fenomenelor mete-orologice.

Desigur, statistica nu poate spune ce s-a întâmplat cu zborul MH370, însă promovarea ipotezei teroriste, de către autorităţi şi de către presă, în primele zile după dispariţia avionului a fost un act iresponsabil atât faţă de rudele pasagerilor, cât şi faţă de profesioniştii aflaţi deja în căutarea aeronavei.

Apariţia şi promovarea pistelor false, diseminarea de informaţii incomplete sau contradic-torii privind traiectoria aeronavei după ultimul contact cu radarul şi turnul de control pot lărgi nejustificat aria de căutare, ajunsă în acest caz, la un moment dat, până în India şi Ka-zahstan. Astfel, eforturile de căutare pot fi întârziate până în punctul în care salvatorii ratează fereastra de timp în care pot fi găsiţi eventuali supravieţuitori.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/misterul-zborului-mh370-cautarile-continua-la-trei-saptamani-dupa-disparitia-avionului-12366353
12366353
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.