La aniversarea a încă unui an de Endeavor România, organizaţie care încearcă să descopere şi să promoveze antreprenorii români cu ideile lor, m-am intersectat cu un consultant american cu îndelungată experienţă în lumea start-up-urilor, Ken More, pe care viaţa l-a dus şi pe la Cluj, unde este advisor al boardului BraveX Aero, un start-up din Cluj care a intrat în lumea dronelor, în spatele căruia se află Mircea Vădan. Discutând despre lumea de astăzi şi, mai ales, despre lumea start-up-urilor din România, din domeniul tehnologic, Ken More a tras concluzia că, în acest moment, există mai degrabă o lipsă de ambiţie, determinare şi viziune în această zonă a start-up-urilor din tehnologie decât lipsă de bani, lipsă de fonduri, lipsă de investitori. Ideile nu sunt aşa de grozave, execuţia nu este atât de bună, dar, mai mult decât atât, ambiţia nu este la un nivel atât de ridicat încât fondatorul, antreprenorii din spatele unor start-up-uri să iasă din graniţele României şi să încerce să ajungă în lume cu ideea lor, cu serviciul sau cu produsul lor. În acest moment, pare că piaţa de start-up-uri în tehnologie din România a luat o pauză. Nu mai există entuziasmul de acum un deceniu şi chiar din ultimii ani, foarte multă lume este debusolată de faptul că produsele şi serviciile care să treacă la următorul nivel, atât din punct de vedere operaţional, cât şi financiar, sunt extrem, extrem de reduse.

Chiar şi fondurile de investiţii care au bani pentru primele serii de atragere de resurse se plâng de lipsa start-up-urilor care să vină cu idei noi, care să prezinte ceva ce alţii nu au prezentat deja. Când se va trage linie şi în privinţa banilor investiţi în start-up-urile prezente pe platformele de crowdfunding, s-ar putea să avem surprize, pentru că foarte puţine start-up-uri care au strâns bani au reuşit să facă un pas înainte. Şi nu s-au strâns puţini bani de la investitori – poate peste 200–300 de milioane de euro. În continuare aliniem aceiaşi jucători în echipa de tehnologie a României, cu UiPath, FintechOS, FlowX, Druid şi, poate, mai sunt doar încă 10–20 de start-up-uri care au reuşit să meargă înainte. Foarte puţine start-up-uri au reuşit să ajungă în America, acolo unde se învârte lumea şi banii din tehnologie. La ora actuală, cel mai interesant start-up, cu cea mai în vogă aplicaţie, este Bible Chat, unde „îi pui întrebări şi vorbeşti cu Dumnezeu”. Cred că foarte mulţi antreprenori, din IT, dar şi din alte domenii, pur şi simplu au obosit. Lupta de a executa o idee, de a implementa un proiect, de a strânge bani, de a angaja oameni, de a obţine venituri este atât de dură şi cumplită, încât mulţi nu mai au determinarea de a merge înainte. Plus că stigma eşecului este extrem de prezentă în continuare pe piaţa românească. Degeaba spui că din 100 de start-up-uri poate zece au succes, dacă nu chiar mai puţin – un eşec este tot un eşec, iar cuvântul „faliment” este în continuare extrem de puternic. Dar, dincolo de acest lucru, mă uit în jur, în lumea corporaţiilor, şi văd că se trăieşte bine, chiar foarte bine pentru nivelul economic şi de business actual al României, iar în acest context determinarea şi ambiţia sunt învinse de comoditate, de burghezie etc. În momentul în care ai un salariu bun într-o corporaţie – peste 1.500–2.000 de euro –, când salariul intră la timp, când beneficiile corporaţiei sunt prezente, nu multă lume ar vrea să rişte această viaţă pentru a se face antreprenor, pentru a-şi pierde banii şi resursele financiare acumulate în ultimul deceniu. România nu mai este o ţară săracă, cel puţin în oraşele mari, cel puţin la nivelul corporatiştilor, iar viaţa bună este un inamic al antreprenoriatului, al riscului de a face altceva, de a te arunca în necunoscut. Ca să nu mai vorbim că timpurile de acum sunt extrem de volatile, iar condiţiile economice şi financiare din piaţă nu sunt cele mai extraordinare, aşa că nu ai avea de ce să rişti să faci altceva. Ideile cele mai bune vin când eşti sărac, când nu ai bani, când trebuie să te lupţi să ieşi din această situaţie. Noi nu mai suntem aici, am ars mult prea repede etapele şi societatea românească, repet, nu toată lumea, a devenit burgheză şi rentieră. Când statul plăteşte 7%-8% dobânzi la lei şi peste 6% dobânzi la euro pentru titlurile de stat, de ce ţi-ai risca banii în investiţii pe Bursă sau în investiţii pe cont propriu?

România nu mai este o societate antreprenorială, cum a fost la începutul anilor 2000, când salariile erau de 100-200 de dolari, când economia era de 30 de miliarde de euro pe an. Acum suntem cu salariul mediu la 1.100 de euro, în Bucureşti la 1.200-1.500 de euro, iar economia a ajuns la 380 de miliarde de euro pe an.  Nu prea poţi să fii antreprenor, cel puţin la început de drum, când trebuie să alergi după clienţi, după comenzi, după bani, după finanţare, cu două-trei excursii pe an, cu multe ore petrecute la Starbucks, cu mult prea multe discuţii legate de ceea ce se întâmplă acum. Plus că angajaţii, indiferent pe ce poziţie, se uită la salariul net pe care îl cer şi îl primesc şi nu sunt mulţi cei care acceptă să lucreze pe zero lei în speranţa că vor da lovitura în viitor, asta dacă cel care are afacerea vrea să împartă ceva din câştig, iar în România nu prea avem această mentalitate. Vom vedea dacă societatea şi economia reuşesc să depăşească această stare de bine în care am ajuns, care nu este rea – nu mă înţelegeţi greşit –, sau ne trebuie o criză care să ne mai sărăcească ca să o luăm de la capăt.    

PS – aceasta este ediţia cu numărul 1.000 a BUSINESS Magazin, un săptămânal care a avut şansa să vadă şi să scrie despre evoluţia businessului românesc, despre viaţa antreprenorilor, mari sau mici, şi despre lumea corporaţiilor şi a corporatiştilor.

(cristian.hostiuc@zf.ro)