In ziua de "cod rosu" am vazut Romania. Aceasta insemnand nu ca am facut ochii roata si mi-am bucurat retina cu galbenul lanurilor, albastrul apelor cristaline si rosul din ochii injectati ai poporenilor. Am vazut doar o intamplare care nu a atras atentia nimanui, fapt care ma face, cu atat mai mult, sa spun ca am vazut Romania.

Imaginea Romaniei era cam asa: vine o tinerica, imbracata corect, gen corporate,  coafata corect, machiata corect si care parcheaza incorect in statia de autobuz din fata Hanului lui Manuc. Instantaneu, poate din asfaltul incins, rasare langa masina unu’. Unu’ era cam inchis la culoare, cam pletos, cu o sapca cam de smecher si haine cam de second hand; ansamblul era intregit de un teanc de foi rupte dintr-un carnetel de matematica si un pix ieftin. Unu' era, chipurile, responsabilul parcarii si a actionat in cazul tinerei corecte ca atare, cerandu-i ceva cu un ton autoritar. Bani, desigur. Tanara parea constienta de ilegalitatea comisa si am vazut ca s-a minunat oarecum de solicitatea impetuosului personaj; respectivul nu a slabit-o, tot foia pixul si bucatelele acelea de hartie, tanara nu parea foarte convinsa de autoritatea lui, a cedat totusi destul de repede si, ce sa vezi, n-avea bani. Ma rog, poate nu avea maruntis. Ala nu ceda, pixul flutura amenintator, asa ca tanara a scos un bon de masa si i l-a dat. Pixul s-a domolit, unu’ s-a indreptat spre alte victime, dar numai dupa ce si-a aranjat sapca si frizura in oglinda retrovizoare a tinerei.

Intersectia din apropiere este de regula deservita de mai multi politisti, pentru ca este unul din cele mai aglomerate locuri de pe planeta, dar in cea mai calduroasa zi de la facerea lumii in zona nu era niciun aparator al ordinii publice; probabil respectau codul rosu.

Intr-o fractiune de secunda m-am gandit la toti oamenii corecti, buni, cinstiti condamnati sa suporte asaltul constant si coordonat al smecherilor de varii calibre, cu bucatele de hartie rupte anapoda din carnetele si cu pixuri fluturande. Mi se pare o lupta continua si cumva nedreapta, pentru ca smecherii sunt prea multi si pentru ca bonurile de masa sunt pe sfarsite. Nici terenul de lupta nu ne este favorabil, pentru ca avem de-a face  cu marea mlastina a superficialitatii (am stat destul sa ma gandesc cum sa-i spun si am ales varianta cea mai benigna).

Si cred ca de superficialitatea de care vorbesc suferim cu totii, oriunde am sta, in fata sau in spatele pixului fluturand; ganditi-va numai de cate ori v-ati scuzat cu "nu am timp", desi, sincer, aveti destul timp.

Si smecheria lui unu’ si timiditatea tinerei si nemultumirea mea sunt, desigur, manifestari firesti ale umanitatii si nu au o exceptionalitate romaneasca; ce ne diferentiaza este amploarea pe care astfel de fenomene au capatat-o si modificarile de fond pe care le-au suferit romanii.

V-ati gandit vreodata ca afacerile, in Romania, sunt lipsite de o institutie fundamentala, cea a garajului? Garajul in care, la americani, au inceput o sumedenie de afaceri care ulterior au cucerit lumea, cum este Apple. Cate asemenea au inceput la noi? Putine, eu stiu doar cateva si proportiile nu se respecta nicicum.

Cata incredere avem in propriul spirit intreprinzator? Dati o cautare pe Google cu "Sheri Schmelzer" si veti descoperi povestea unei gospodine americane care, in mai putin de doi ani, a creat o companie pe care a vandut-o cu zece milioane de dolari. Sheri nu a inventat vreun motor minune si nici nu a revolutionat tehnologia informatiei, a creat numai niste ornamente mai speciale (eu le-am denumit zanganele pentru gaurele, o sa cititi in numarul urmator al revistei despre ele). Sheri nu este singura, mai exista alte milioane de oameni cu idei si care nu se dau batuti si tin la tichetele lor de masa, ca sa zic asa.

La noi, superficialitatea de care vorbeam mai sus e stapana. Garajul e facut fie sa adaposteasca o rabla, fie un monstru cromat; doar atat. Jongleriile cu acte, terenuri, falimente, pixurile fluturande si bucatelele de carnetele inlocuiesc ingeniozitatea cuminte si spiritul intreprinzator. Rostim "firma de apartament" nu cu o nuanta de respect ci cu ironie, crezand ca dimensiunea, la orice se va fi aplicand - tupeu, bani, relatii -, conteaza. Doar atat. 

Peste bonul acela de masa si peste mica ilegalitate cu parcarea si peste smecheria falsului proprietar de parcari se afla lucruri mai importante, ignorate (poate din "lipsa de timp"?): respect pentru sine, pentru ceilalti si pentru legi, bun-simt, spirit curat si indrazneala. Stiu, termenii respectivi suna oarecum desuet si pot parea a nu se potrivi cu lumea trepidanta in care traim. Chichita e ca si viata in sine poate veni la un moment dat fluturand un pix si niste foi de hartie, iar tichetele de masa se vor fi terminat.