Opinie: Ultima şansă a USR-ului

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 11 noiembrie 2019 20682 afişări

Alegerile de duminică nu au adus surprize semnificative, cu excepţia poate a voturilor date de românii plecaţi peste hotare. Pentru mine, surpriza a venit din rezultatul slab obţinut acolo de USR, pentru că mă aşteptam ca partidul, nu neapărat Dan Barna, să atragă la fel de multe persoane ca în cazul europarlamentarelor.

Opinie: Ultima şansă a USR-ului

În ţară, lucrurile au stat şi mai rău: Dan Barna nu a reuşit să câştige în niciun judeţ din România, potrivit datelor provizorii din toate secţiile de votare din ţară, publicate luni dimineaţă de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

 

Motivele care au dus la acest rezultat sunt multe: lipsa unei campanii propriu-zise, dezbaterile electorale între candidaţi de mâna a treia, maşinăria de partid a PSD-ului sau certitudinea câştigătorului încă de la început. Cei de la USR ar trebui însă să îşi pună câteva semne de întrebare în faţa unui rezultat mult mai slab decât cel de acum 6 luni.

 

Să fie Barna de vină? N-aş spune, pentru că prestaţiile sale au fost, de multe ori, peste ale adversarilor. Să fie faptul că prea puţini ştiu cine e Barna? E cu siguranţă o variantă mai plauzibilă.

 

Când spun că lumea nu ştie cine e Dan Barna nu mă refer la faptul că nu au auzit de Dan Barna, ci la faptul că nu ştiu mai nimic despre politicianul care a preluat USR-ul acum doi ani. Este atât vina lui cât şi a partidului, care ar fi trebuit să intre într-o campanie de popularizare a sa încă de la acel moment. Şi aici este de fapt problema: USR s-a crezut un partid naţional, încurajat excesiv de rezultatele de la europarlamentare, când el reprezintă, de fapt, o mişcare ce se adaptează, de multe ori întâmplător, pe nevoile unor comunităţi.

 

Dan Barna trebuie să-şi amintească de unde a plecat partidul pe care îl conduce - pentru el şi cei care au uitat, Uniunea Salvaţi România a pornit la drum cu numele Uniunea Salvaţi Bucureştiul. Dacă el şi oamenii săi vor reuşi să-şi concentreze eforturile în Capitală şi în alte două-trei regiuni, USR poate avea şanse chiar şi la alegerile parlamentare. Nu să le câştige, pentru că, repet, e un partid mult prea mic, dar are şanse să obţină suficiente mandate pentru a fi într-o poziţie privilegiată atunci când vor începe negocierile pentru formarea unui nou guvern.

 

Dacă USR şi Barna vor continua să creadă că pot ridica pretenţii la alegeri pe tot teritoriul ţării, atunci îşi vor rata şi ultima şansă. La nivelul la care se află partidul, nu trebuie să aibă candidaţi în fiecare sat sau comună; trebuie să aibă candidaţi acolo unde are şanse la victorie. Ulterior, lucrurile se pot schimba, dar e nevoie de timp ca să construieşti o maşinărie eficientă de partid.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
barna,
partid,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.