Opinie Lars Wiechen, partener Deloitte România: Şase elemente esenţiale pentru succesul unui lider

Postat la 01 martie 2017 1915 afişări

Indiferent de domeniul de activitate al companiei pe care o reprezintă, cele mai multe dintre provocările executivilor sunt legate de modul în care îşi pot motiva echipele astfel ca acestea să se dedice cu entuziasm obiectivelor companiei şi binelui comun. Pentru ca acest lucru să reuşească, persoanele aflate în funcţii de conducere trebuie să posede acel set de abilităţi cunoscute generic sub denumirea de leadership.

Opinie Lars Wiechen, partener Deloitte România: Şase elemente esenţiale pentru succesul unui lider

Există o serie de trăsături şi concepte generale necesare unui lider pentru a câştiga încrederea membrilor echipei sale şi a pune bazele unui leadership eficient. Şase dintre cele mai importante sau des întâlnite dintre acestea sunt:

1. CARACTERUL. Psihologii susţin că o persoană ia în medie circa 15.000 de decizii în fiecare zi, cele mai multe dintre acestea fiind legate de modul în care alegem să ne comportăm cu persoanele cu care interacţionăm pe parcursul zilei. Liderii trebuie să ia decizii în permanenţă şi să se asigure că alegerile lor sunt corecte. Cea mai dificilă parte nu este aceea de „a şti”, ci aceea de „a face” ceea ce este corect şi necesar, mai ales atunci când preţul pentru a face ceea ce trebuie este mai mare decât ceea ce suntem dispuşi să plătim. Dezvoltarea caracterului implică învingerea constantă în bătăliile interioare dintre „ce trebuie să facem” şi „ce vrem să facem”, până luarea deciziilor corecte devine un obicei. Leadershipul este strâns legat de caracter, deoarece ambele implică luarea deciziilor corecte, chiar şi atunci când acest lucru este contrar propriului nostru interes.

2. CURAJUL. Curajul reprezintă coloana vertebrală a caracterului liderului. Implică a face primul pas şi a lua iniţiativa chiar şi în condiţii de risc, când propria persoană poate suferi prejudicii. La fel cum ciclistul aflat în faţă înfruntă povara vântului, sau soldatul aflat în prima linie înfruntă în plin atacul inamicului, liderul se expune, se face vulnerabil pe sine şi îşi asumă toate riscurile. Doar liderii laşi consideră că ei trebuie să fie invulnerabili şi caută să se protejeze pe sine în culisele bătăliei. Curajul şi tăria de caracter reprezintă cele mai importante trăsături de personalitate în leadership şi sunt cel mai adesea dezvăluite în situaţii de criză.

O situaţie familiară poate fi aceea în care un client indignat se plânge de proasta execuţie a lucrării primite din partea echipei, iar liderul arată cu degetul executantul lucrării ca fiind responsabil de eşec. Îşi va cere scuze în faţa clientului pentru eşecul angajatului său şi va avea grijă ca imaginea sa în faţa acestuia să rămână imaculată. Un lider adevărat, însă, îşi va asuma rezultatul slab şi va căuta să protejeze membrii echipei sale. În momentele de criză va căuta, în primul rând, soluţii pentru a rezolva situaţia şi a merge mai departe, apoi se va întreba pe sine cu ce a greşit şi care este contribuţia sa la rezultatul nesatisfăcător, şi în cele din urmă va căuta să afle cu ce au greşit membrii echipei sale, pentru a evita repetarea aceloraşi erori pe viitor. Dezvoltarea abilităţilor de leadership implică asumarea răspunerii pentru greşelile apărute pe parcurs şi luarea măsurilor de precauţie necesare pentru ca acele greşeli să nu se mai repete.

3. CORECTITUDINEA. Mulţi dintre liderii actuali recunosc importanţa corectitudinii, însă abordează acest fapt într-un mod cât mai simplist. Consideră că trebuie să acorde oamenilor ceea ce li s-a promis în contractul de muncă semnat şi agreat de ambele părţi, nimic mai mult. Acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre şefi nu spun „mulţumesc”; consideră că fluturaşul de salariu mulţumeşte în locul lor. Corectitudinea implică să oferi ceea ce datorezi. Însă este esenţial să gândim dincolo de remuneraţia sau de funcţia datorate cuiva ca urmare a performanţei sau experienţei sale şi să tratăm fiecare caz în mod individual. Ierarhiile multor corporaţii merg pe principiul conform căruia toţi oamenii sunt la fel, egali şi aplică aceleaşi reguli pentru toată lumea. În opinia mea, ghidul de personal, manualul angajatului şi sistemele de măsurare a performanţei sunt în multe cazuri un inhibator al performanţei angajatului.

Nu putem pune oamenii în cutii, pentru că acest lucru îi va îngrădi şi le va scădea performanţa. Putem scoate la suprafaţă ceea ce este mai bun în fiecare persoană dacă o tratăm aşa cum şi-ar dori aceasta să fie tratată, ţinând cont şi cine este acea persoană. Desigur, asta nu înseamnă în niciun caz că liderii trebuie să ignore regulile cu desăvârşire şi să trăiască după propriile reguli, ci înseamnă mai degrabă că o doză adecvată de flexibilitate este adesea cheia dreptăţii, ca să nu mai spunem cheia succesului echipei. Fiecare membru al echipei are un set individual de preferinţe, pe care liderul ar fi bine să le cunoască. Am fost uimit cum lucruri mărunte ca mutarea biroului unui angajat în celălalt colţ din încăpere, program de lucru flexibil, remuneraţie compensatorie în raport cu riscul asumat, sau chiar şi doar cuvinte sincere de apreciere pot îmbunătăţi considerabil performanţa unui angajat.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.