Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Aşa-i rău şi-aşa nu-i bine

Postat la 04 decembrie 2015 621 afişări

Gică Contra este erou naţional şi organizaţional, îşi mai spune şi „nu se poate“ sau „nu e bine“. Este activ, este implicat, părtaş la discuţii, are mereu o părere, mai ales împotrivă. Este prezent în aproape oricare grup mai mare de 4 persoane şi, cu oareşicare ghinion, îl găsim chiar şi în grupuri mai mici. Este superior, detaşat şi rece, dar îşi spune că este obiectiv pe când restul lumii este prea subiectivă sau prea naivă, sau fără simţul realităţii.

Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Aşa-i rău şi-aşa nu-i bine

Chestiile legate de oameni sunt teoretice, motivaţia pozitivă este din cărţi, iar V-am spus eu este realitatea şi practica supremă, este adevărul pe care el îl stăpâneşte cu îngăduinţa înţeleptului neînţeles.

Este plin de condescendenţă; lumea din jur mai degrabă este incompetentă şi rău intenţionată, dar el este îngăduitor. Rareori este el şeful cel mai mare, dar, în sinea lui, el ştie că merită mai mult. Tocmai de aceea nu prea ratează vreo ocazie de a avea o părere. Este vigilent astfel încât părerea lui să fie fix axată pe ce nu merge sau ar fi posibil să nu meargă bine. Dacă este bun conţinutul, atunci poate este ceva în neregulă cu procesul. Dacă procesul este bun, atunci sigur este ceva în neregulă cu conţinutul. Măcar un detaliu mic ar trebui să poată fi pus sub semnul întrebării, şi Gică-Contra-Am-Dreptate va şti cum să se exprime astfel încât să pară că acel detaliu este insurmontabil, că cel care a scăpat detaliul este cu totul şi cu totul cel puţin inconştient, dacă nu chiar incompetent şi neadecvat.

Disponibilitatea de a înţelege şi alte perspective, subiective, evident, decât pe ale lui, obiective, este aproape nulă. El ştie. Binele lui este binele tuturor, iar răul pe care îl vede el este baubaul de care el salvează lumea, cartierul, organizaţia. Binele din capul lui este singurul bine posibil, corectitudinea din mintea lui este ceva unic şi axiomatic. Ce zic alţii nu se poate din principiu, gândul că alţii ar putea avea altă perspectivă este totuna cu gândul că acea perspectivă trebuie contestată, nu investigată. La ce bun să vrei să pricepi de ce altcineva are altă opinie, când tu ai o opinie clară? Ce ştie lumea? Ce ştiu ei?

Dacă este introvertit, Gică Contra este acru şi condescendent, dacă este extrovertit este posibil să pară interesat şi de ajutor, dar el este doar la pândă şi este vigilent ca să găsească repede nod în papură. Dacă este foarte competent în ceea ce face, nu va avea deloc răbdare cu cineva care îi încalcă teritoriul, chiar dacă aceasta se întâmplă în mod nevinovat sau neintenţionat. Dacă este mai degrabă incompetent, nepriceput în ceea ce se discută sau dezbate, va pune în dubiu ce spun alţii doar de dragul de a contesta. El este relaxat şi senin când este contra, nu îl trec decât fiori de glorie, nicidecum de grijă.

El crede că, fiind împotrivă, aceasta îl face să fie interesant şi superior, dar de fapt aceasta îl face să fie toxic. El contestă doar ca să atragă atenţia, dar îi scapă din vedere că o pierde din ce în ce mai uşor. De aici şi cercul vicios în care se trezeşte: ca să capete şi mai multă atenţie, este din ce în ce mai aprig. Adică mai toxic, mai nociv, mai distructiv. Îl opreşte doar sentimentul că are dreptate. De fapt acest fior de dreptate este doar un mic răgaz pentru interlocutorii care astfel au timp să respire şi să se liniştească. Gică Contra se amuză dacă scoate lumea din sărite, nu i se pare nimic în neregulă cu asta, nici prin cap nu i-ar trece că un om scos din sărite la nesfârşit s-ar putea să înceapă să îl ignore după o perioadă de imunizare. De fapt singurul lucru la care este bun un Gică Contra este doar imunizarea: te căleşti alături de el, dar odată călit, lui nici că îi mai merge.

Ce facem cu Gică Contra?

Ideal este să îl ignorăm dacă nu arată disponibilitatea de a înţelege contextul şi perspectiva interlocutorilor. Nimic nu îl doare mai tare decât să nu fie luat în seamă. Este vorba despre igienă, nu despre politeţe. Ajungem oricum să reuşim să îl ignorăm după ce vom fi trecut prin etape nesfârşite de politeţe.

Mai uşor decât ignorarea este să îl întrebaţi ce este bine din raţionamentul pe care îl contestă. Totdeauna este posibil să fie ceva greşit sau să scape ceva, însă, la fel de totdeauna, la baza fiecărui raţionament sau proiect este o intenţie bună, o idee bună, un plan sau o perspectivă interesantă. Care sunt acestea, le vede? „Ce este bine?“ este întrebarea la care Gică Contra intră în blocaj, se înroşeşte şi îşi arată fără voie carotida. Nici nu trebuie să răspundă, esenţial este să vă străduiţi, cu perseverenţă, să audă întrebarea. Când îi vedeţi carotida, aţi reuşit, aşa e bine. Abia acum îl trec şi pe el fiorii de neadecvare şi poate deveni şi el un interlocutor normal. Cel mai adesea Gică Contra este foarte deştept, un foarte bun specialist…, dar ce folos? El înţelege Ce-ul, dar nu înţelege De-ce-ul.

Urmărește Business Magazin

/opinii/opinie-iuliana-stan-human-synergistics-asa-i-rau-si-asa-nu-i-bine-14907972
14907972
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.