Ana crede ca statul roman este totusi generos

Romania are spor natural negativ. Pe scurt, avem nevoie de cat mai multi nou-nascuti. Mai clar de atat, pentru ca Romania sa revina la spor natural pozitiv, fiecare familie ar trebui sa faca macar trei copii. Asta nu se intampla, in mod evident, este greu de crezut ca se va intampla in curand, asa ca dincolo de ratiuni care tin de implinirea personala, cresterea numarului de nasteri ar trebui sa fie incurajata si de un sistem mai confortabil pentru cei care sa pregatesc sa-si mareasca familia.

Asta a fost probabil intentia Ministerului Muncii, atunci cand a extins perioada in care mamele puteau sta acasa pentru a-si ingriji copiii, de la un an la doi ani, si a majorat valoarea indemnizatiei, de la 600 de lei, la 85% din media veniturilor salariale nete, din care se plateau contributii sociale, realizate in ultimul an. Acum, ambele au scazut, iar mamele vor sta acasa doar un an, in care vor primi tot 85% din venituri, din al doilea an urmand sa primeasca doar 500 de lei pe luna. Asta daca aleg sa nu se intoarca la serviciu. Fata de cum arata legislatia in Romania anul trecut, situatia este nemultumitoare.

Fata de cum stau lucrurile in alte tari, ne aflam inca in parametri mult mai generosi. Iata cateva exemple: in Austria, femeile nu primesc indemnizatie pentru concediul de maternitate mai mult de 16 saptamani, in Grecia perioada legala este de 17 saptamani, iar in Ungaria se primeste indemnizatie de maternitate timp de 24 de saptamani. Sa vedem cum stau lucrurile si pe alte continente - Statele Unite ale Americii nu sunt deloc generoase in aceasta privinta. Nu platesc nici macar o zi de concediu maternal, insa mamele pot sta acasa trei saptamani, fara sa fie platite de stat sau de compania angajatoare. Pentru Asia si Africa, media este de trei luni.

Sigur, multe dintre aceste tari nu se confrunta cu problemele noastre demografice, insa este foarte probabil ca autoritatile sa fi inteles ca natalitatea poate fi stimulata si prin alte metode, mult mai constructive decat concediile de maternitate indelungate si bine platite. Un exemplu ar fi crearea unui sistem bine pus la punct de educatie si ingrijire prescolara, cu crese care primesc copii chiar si de cateva luni, cu multinationale care au in sediu si centre de ingrijire, astfel incat mamele sa poata fi aproape de copii chiar si atunci cand lucreaza. La fel de mult conteaza si diferentele dintre calitatea vietii si venituri. Este mult mai simplu sa te intorci la serviciu la la scurt timp dupa nastere intr-o tara in care angajarea unei bone nu reprezinta un capriciu, ci un fenomen uzual.

Anca este de parere ca statul roman nu are o strategie coerenta

Intentia statului de a diminua perioada platita in care mamele au putut sta acasa pentru a-si creste copiii nu este prea bine primita, mai ales in randul viitorilor parinti. Este drept, perioada mai ridicata a concediului pentru cresterea copilului, precum si indemnizatia mai consistenta a favorizat cresterea natalitatii, inclusiv in mediul corporatist - in multe companii s-a simtit puternic impactul deciziei guvernantilor, iar destule birouri au ramas in aceasta perioada neocupate. Nu numai atat, dar multe mame au fost indemnate de noul sistem sa stea acasa intreaga perioada si sa ia chiar in calcul posibilitatea de a face un al doilea copil inainte ca primul sa implineasca doi ani.

Intre timp, campul muncii a avut destul de mult de suferit din acest punct de vedere, iar companiile s-au vazut nevoite fie sa puna presiune mai mare pe angajatii ramasi in companie, fie sa-si creasca forta de munca si sa faca fata cheltuielilor mai mari la intoarcerea mamelor la lucru, dat fiind ca exista obligativitatea de a le pastra postul sau de a le oferi o pozitie echivalenta timp de sase luni.

Diminuarea perioadei de la doi la un an si implicit reducerea in ansamblu a indemnizatiei pe care trebuie sa o plateasca statul in decursul concediului pentru cresterea copilului are in sine o singura justificare, chiar daca nu tocmai pe placul populatiei si probabil riscanta in raport cu sporul natural din Romania. Bugetul de stat este sugrumat. In aceste vremuri de criza, contributiile prin taxe si impozite la buget s-au diminuat, chiar daca procentual cotele de contributie au crescut pe alocuri (o baza mai mica de contribuabili, fie ca vorbim de angajati sau de angajatori, inseamna in final o contributie totala mai redusa). Iar statul pare sa fi ajuns sa nu-si mai poata permite sa sustina deopotriva somerii, pensionarii, parintii si copii, alaturi de alte categorii defavorizate, asa ca incepe sa refaca toate calculele.

Problema ar fi faptul ca in Romania nu pare sa existe un set de prioritati bine definit, iar autoritatile prefera sa investeasca in lucruri poate frumoase, dar care nu inlesnesc prea mult viata romanilor si asa saraci prin comparatie cu vecinii din Vest. Cu o indemnizatie pentru cresterea copilului mai mica, un ajutor de somaj si el mai redus si alte masuri asemenea, s-ar putea sa nu ne ramana altceva de facut decat sa revenim poate la o serie de practici mai putin corecte din care pana la urma tot statul va avea de pierdut.

Pe de alta parte, nu ma intelegeti gresit, nu sunt deloc de acord cu situatia, insa nu pot sa nu ma intreb cum de s-au descurcat atatea familii inainte de noua legislatie, cand perioada era oricum mai redusa, iar indemnizatia era aceeasi pentru toata lumea - 600 de lei, plus alocatia copilului? Se nasteau copii si atunci, iar mamele nu se plangeau prea mult si nu protestau in strada ca un an nu le ajunge pentru a-si creste copilul sau ca indemnizatia nu le ajunge pentru lapte praf si Pampers. Nimic de zis, suntem mai saraci in criza decat acum cativa ani raportat la puterea de cumparare, dar un parinte care asteapta sa creasca un copil doar din indemnizatie nu face decat sa se amageasca. Si nu vorbim aici despre perioada ulterioara primilor doi ani, cand si cheltuielile incep sa creasca.

In fond, un copil n-ar trebui sa se nasca doar din motive banesti, iar cresterea natalitatii n-ar trebui sa fie doar o problema de natura financiara pentru stat. Daca vor sa se alinieze practicilor mondiale, guvernantii ar trebui sa se alinieze pana la capat si sa ofere totdata si un sistem intreg prin care parintii sa stea acasa cu nou-nascutii doar pana la varsta de un an, mai exact crese, gradinite sau bone care sa nu ceara intr-o luna mai mult decat castigurile unuia dintre parinti. Iar 500 de lei pe luna in plus fata de salariu in al doilea an, daca intentiile statului se vor materializa, sunt doar frectie la picior de lemn.

Si atunci, care mai e toata strategia? Sa reduci acum din cheltuieli ca sa ajungi peste niste ani sa nu mai ai de unde sa incasezi venituri?