Cei 60 de ani ai lui Charlie Brown

Postat la 19 aprilie 2010 27 afişări

Prima (si din pacate ultima) oara cand l-am intalnit, de indata ce m-am asezat la masa in acel bar, m-a privit cu fata lui de copil batran sau de batran copil si m-a intrebat: “Ce crezi despre Iisus Christos?”

As putea acum sa lansez un concurs "Ghiceste personajul!", dar ar fi greu de gasit un invingator, prin urmare dezvalui misterul. Domnul in cauza era Charles Monroe Schulz(1), autorul benzilor desenate "Peanuts", cu alte cuvinte tatal lui Charlie Brown(2). Am aflat ulterior ca pe parcursul vietii a avut momente cand a fost interesat de probleme religioase, dar si de altele, sa le spunem mai laice, si imi spunea sotia lui, Jeannie, ca el punea adeseori astfel de intrebari, pur si simplu pentru ca il interesau oamenii si dorea sa afle ce gandeau.

Nu stiu ce sa zic, fapt este ca cel care citeste (si reciteste) "Peanuts" nu va gasi in ele niciodata referiri explicite la chestiuni si anxietati metafizice - si cum le-ar putea avea niste copii care la prima vedere sunt obsedati doar de baseball?

Si totusi, despre Charlie Brown s-a scris ca "este capabil de variatii ale starii sufletesti de intensitate shakespeariana", coperta revistei "Linus" este fara umbra de indoiala obiectul tranzitional al lui Winnicott(3), in spatele lui Lucy, Schroeder si chiar al lui Snoopy se agita umbra lui Freud, in timp ce Pig Pen, cu parul lui vesnic plin de matreata si pantofii iremediabil plini de noroi, pronunta cuvinte demne de Beckett atunci cand spune "peste mine se asterne praful nenumaratelor secole".

In fine, Charles Schulz, cel vesnic uimit ca persoane considerate de el niste genii il admirau, aparent dezinteresat de problemele lumii si de contradictiile vremurilor sale, a fost un mare poet, care ne-a povestit mereu, din varful creionului, versiunea lui despre conditia umana. Nu stiu ce gandea cu adevarat Schulz despre Iisus Christos, dar religia lui era cu siguranta o forma de religiozitate magica.

Magie irepetabila. Si a fost natural faptul ca a interzis ca, dupa moartea lui, altii sa ii reinvie personajele (cum face aproape mereu masinaria industriei de divertisment). Cum se intampla in cazul operelor clasice, "Peanuts" nu pot fi modernizate, ci doar continuu reeditate si recitite (in paranteza fie spus, daca mai exista cineva care inca nu le-a luat niciodata in serios, amintesc ca toate povestile lui Charlie Brown au fost reeditate de editura Baldini Castoldi Dalai).

In urma cu cateva saptamani, pentru a sarbatori cei 60 de ani ai lui Charlie Brown, s-au strans la Bologna, intr-o aula universitara - alaturi de Jeannie Schulz, care a reevocat cu gratie episoade din viata sotului sau, si de Fulvia Serra, directoarea revistei "Linus" in anii '80 -, putinii supravietuitori dintre cei ce au lansat "Peanuts" in Italia, ca Annamaria Gandini, care l-a sustinut pe neuitatul Giovanni(4) mai intai sa publice in volum benzile desenate cu Charlie Brown, in 1963 (iar eu i-am scris prefata) si apoi sa dea viata in 1965 revistei "Linus". Disparuti fiind, cu Giovanni Gandini, si alti protagonisti ai acelor ani '60, precum Franco Cavallone si Ranieri Carano, supravietuitorii nu eram decat Salvatore Gregorietti (cel care a desenat copertele la "Linus") si eu mine, care in primul numar al revistei discutasem cu Elio Vittorini si Oreste del Buono despre maretia lui Schulz.

Citind darile de seama jurnalistice despre serata bologneza, am vazut ca imi este atribuita ideea ca Schulz ar fi fost mai mare decat Salinger. Cu siguranta, impartasesc aceasta idee, intrucat Salinger ramane legat de o perioada si de limbajul tinerilor acelor ani, in timp ce Schulz se bucura de eternitatea acelor poeti lirici greci studiati la scoala, care ne povesteau ca "dorm pasarile cu aripile lungi". Comparatia i s-a datorat chiar lui Vittorini, care tocmai publicase niste comicsuri in "Politecnico" si convinsese la aceea vreme editura Mondadori sa gazduiasca intr-o colectie de autori straini benzile desenate "B.C." ale lui Johnny Hart(5).

Iata ce zicea Vittorini despre Schulz: "Fara niciun efort, eu l-as asemana cu Salinger, dar de un interes mult mai amplu si in opinia mea mult mai profund. Asta fara indoiala. Salinger ramane, daca vrem, poet: insa nu reuseste sa fie poetul unei societati, ramane un produs in fond foarte literar. Salinger este un <patetic> care evadeaza in lumea copilariei, iar acesta nu este la el reprezentativa pentru lumea adultilor, a maturitatii, asa cum e la Schulz, in opera caruia copilaria este <semnificantul>, vehiculul acestei lumi complete care este omul matur, cam ca Johnny Hart (cel cu «B.C.»), care reprezenta lumea moderna prin intermediul epocii de piatra".

Note:

1. Charles M. Schulz (1922-2000), autor american de benzi desenate.

2. Charlie Brown, personajul principal din benzile desenate "Peanuts".

3. "Obiectul tranzitional" este un concept lansat in psihanaliza de D.W. Winnicott (1896-1971), pediatru si psihanalist britanic, si se refera la desprinderea progresiva a copilului de atasamentul fizic fata de mama, prin intermediul unor jucarii sau articole din casa.

4. Giovanni Gandini (1923-2006), scriitor si editor.

5. Johnny Hart (1931-2007), autor american de benzi desenate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
umberto,
eco,
charlie brown,
Charles Monroe Schulz,
/opinii/cei-60-de-ani-ai-lui-charlie-brown-5916274
5916274
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.