Îmi aduc aminte de o scenă din Friends când Rachel se apucase de fumat doar pentru a se împrieteni cu şefa ei. Mulţi râvnesc la o prietenie cu şefii şi fac uneori chiar şi mici gesturi disperate, crezând că o relaţie mai apropiată cu superiorul le va fi benefică, le va ţine de cald. Greşit, din multe puncte de vedere! La rândul lor, unii manageri, când sunt numiţi în fruntea unei echipe, consideră că e mai uşor să-şi „apropie” subalternii devenindu-le prieteni. Iarăşi, e o atitudine deloc practică.

Şi asta pentru că sunt prea puţini cei în stare să fie obiectivi şi să delimiteze foarte bine viaţa profesională de cea personală.

Să le luăm pe rând. Tu, ca angajat, vrei să intri în graţiile managerului. Nu trebuie să îi aduci cafeaua şi să joci cu el fotbal după program ca să reuşeşti. O prea mare apropiere îţi va atrage în primul rând antipatia celorlalţi colegi şi o anumită etichetă, plus multe bârfe şi insinuări. Apoi, vei fi primul sacrificat când vine vorba de proiectele/activităţi de care toată lumea se fereşte, de la clienţi pe care nu şi-i doreşte nimeni la taskuri urgente care presupun lucrul în weekend/peste program. Căci când nimeni nu se bagă, omul la care va apela vei fi tu, aşa că această prietenie vine la pachet şi cu „obligaţii”.

În plus, dacă ţi se vor face observaţii, îţi va veni probabil mai greu să le accepţi, pentru că le vei simţi ca un afront personal.

Să nu mai spunem că o prietenie pe termen scurt poate deveni un mare dezavantaj pe termen lung în cazul în care se rupe, pentru că apar inevitabil anumite resentimente şi de unde primeai, poate, tratament preferenţial  poţi să devii tu cel exclus.

Aşa că mai benefic e să te evidenţiezi prin rezultate, să fii team player şi să atragi respectul şefilor şi, la fel de important, pe al colegilor, înaintea prieteniei.

Trecând acum la lideri. Din multe puncte de vedere ar trebui evitate prieteniile cu angajaţii. În primul rând, ţi-ar putea periclita autoritatea. Dacă azi ieşiţi în club iar mâine vrei să te impui la şedinţă şi să le ceri rezultate, va fi cam greu să obţii efectul scontat.

Apoi, îţi va fi mult mai dificil să oferi feedback negativ celor care nu dau randament, când îţi sunt prieteni, de teamă să nu îi pierzi sau să nu le răneşti sentimentele.

Şi mai important, evită ca lider să îţi etalezi problemele personale în faţa celor din echipă, pentru că, la rândul tău, ai nevoie să te respecte, nu să te compătimească. Ba mai rău, dacă le încredinţezi cui nu trebuie, te poţi trezi că sunt folosite pentru a ţi se sabota poziţia sau, în cazuri extreme, ca şantaj.

Există şi situaţia în care doi oameni sunt deja prieteni şi unul dintre ei ajunge şeful celuilalt. Ce e de făcut în acest caz? Ei bine, cred că atât timp cât prietenia e sinceră, unul ar trebui să se bucure pentru succesul celuilalt, iar al doilea să îl trateze în continuare ca pe un egal în afara biroului şi cu obiectivitate în timpul programului de lucru. Dar, cel mai important, să nu îşi transpună eventualele probleme şi resentimente apărute în afara jobului la locul de muncă. E uşor ca biroul să devină un teren de război, dar extrem de nociv.

O idee, care nu-mi aparţine, ci care mi-a atras atenţia zilele trecute e că cel mai bine ar fi să reuşeşti să îţi apropii şeful nu ca prieten, ci ca mentor. Da, în felul acesta, el va avea satisfacţia că prin propriul exemplu a impulsionat pe cineva să îşi depăşească limitele, să îşi îmbunătăţească performanţele şi nu numai, făcându-se respectat în acelaşi timp, iar tu vei avea, de asemenea, de câştigat profesional, având „acces” la experienţa şi cunoştinţele unui om care se află deja într-o poziţie în care vrei, poate, să ajungi la rândul tău pe viitor.  

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)