1.000 de fani, mod de întrebuinţare

Autor: Dorin Oancea Postat la 31 mai 2015 380 afişări

Am tot învârtit în minte mia de tineri de pe coperta acestei reviste şi mi-am adus aminte de ideea celor 1.000 de fani adevăraţi de care un jurnalist vorbea la un moment dat.

1.000 de fani, mod de întrebuinţare

În opinia lui Kevin Kelly, 1.000 de fani vă pot asigura succesul în cazul în care sunteţi un creativ, scriitor, pictor, sculptor sau muzician. Un fan adevărat conduce o mulţime de kilometri ca să-şi asculte idolul, îi vizitează blogul de trei ori pe zi, îşi cheltuie ultimul bănuţ pentru a cumpăra un roman, stă în ploaie pentru un autograf, vine la expoziţii, cumpără tricouri sau căni. Dacă fanul adevărat cheltuie într-un an 100 de dolari pentru idolul său, artistul în cauză are un venit anual de 100.000 de dolari, o sumă frumuşică. Sigur că numărul 1.000 este cumva aleatoriu luat, un pictor are nevoie de numai câteva sute de fani adevăraţi, în timp ce un cineast de câteva mii.

Reversul medaliei este că fanii adevăraţi trebuie cultivaţi – adică trebuie să le vorbeşti, să-i ţii în priză, să îi asculţi, să îţi respecţi promisiunile şi să le respecţi preferinţele.

Fanii adevăraţi pot fi mult mai mulţi de 1.000, dacă idealul lor este suficient de generos, iar eu aş vrea să schimb un pic scenariul. Să vă propun ca Business Magazin să devină fanul celor 1.000 de tineri de până acum şi al celor care îi vor urma.

Timp de un deceniu Business Magazin a identificat, în catalogul Tinerilor Manageri de Top, în fiecare an, câte 100 de tineri care conduc afaceri sau care au clădit afaceri şi de fiecare dată, noi, cei de la revistă, le-am găsit câte o extraîntrebuinţare acestor tineri – au fost cei care îi vor înlocui pe dinozaurii din companii, cei cu viziuni inovatoare, cei care vor porni economia sau care ar putea face guverne mult mai eficiente şi inteligente decât cele cu care ne pricopsesc politicienii.

Dar niciodată nu a fost chiar aşa, iar demersurile noastre au pe undeva un aer donquijotesc – trebuie o masă critică mult mai mare pentru ca România să se schimbe cu adevărat, să se transforme aşa cum ne-o dorim, să dispară dinozaurii, să duduie economia pe baze reale, să guverneze unii care au în cap şi altceva decât propriul interes sau bunul plac.

A lipsit catalizatorul. Unii mi-ar aduce aminte că „ne-am luat ţara înapoi!” sau alte asemenea mişcări sociale; reale, ce-i drept, dar lipsite de anduranţă. Pentru o schimbare reală, trebuie platforme şi rezistenţă şi mai trebuie respectate câteva reguli simple.

Primul îndemn ar fi „să aducem politicul acolo unde îi este locul. Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai puternic decât este în realitate; este adevărat că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite, dar, eliminând bombardamentul media şi adoptând o postură mai zen, perspectiva se poate schimba radical, în bine.

Doi, să nu uităm niciodată diferenţa dintre scepticism şi cinism. Scepticul pune întrebări, are îndoieli şi îngrijorări, dar rămâne mereu deschis, în timp ce cinicul are deja răspunsurile şi nu are nicio îndoială în legătură cu ele. Primul spune că nu este adevărat, dar că o să verifice, al doilea ştie că nu este adevărat şi îi este de ajuns. Gândiţi-vă de câte ori întâlniţi oameni care ŞTIU, fără să aibă niciun dubiu, fără să fie tentaţi să încerce.

Gândiţivă cât de distrugătoare este o asemenea abordare.

Trei, să fim conştienţi că pentru a determina schimbarea nu este nevoie de acţiuni radicale, ci de perseverenţă în aplicarea unor fapte mici; fiecare să îşi facă bine treaba, să ceară, dar să şi furnizeze competenţă şi corectitudine.

Aş propune celor 1.000 de tineri să încerce să transforme Business Magazin în platforma lor; tehnic, sper să rezolvăm acest lucru în curând şi să transformăm www.businessmagazin.ro în platforma necesară. Să devină fanii noştri, după ce noi am devenit fanii lor; asta nu înseamnă că vrem ţipete şi fluierături când ne vedem unii pe ceilalţi pe scenă, ci să ne scriem şi să comunicăm între noi. Sintagma „generaţia de aur, aşa cum am intitulat-o, să devină o realitate palpabilă şi notabilă.

Vă oferim tuturor un premiu “Business Magazin”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
editorial,
dorin oancea,
opinie
/opinii/1-000-de-fani-mod-de-intrebuintare-14362800
14362800
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.