Cum au ajuns brokerii imobiliari sa castige 1 mil. euro pe an in Romania

Postat la 24 februarie 2009 248 afişări

Boom-ul imobiliar din ultimii ani e deja de domeniul trecutului, dar socotelile de pe urma lui nu s-au incheiat. Pe o piata incinsa la maximum, nu doar dezvoltatorii si investitorii au reusit castiguri importante, ci si consultantii si brokerii de top, dintre care unii au ajuns la venituri anuale de peste un milion de euro.

Horatiu Florescu, directorul departamentului de birouri si vicepresedinte al Colliers International, a primit intr-una din ultimele seri ale lui ianuarie un e-mail pe care il astepta de mai multe saptamani. Era de la Douglas Frye, CEO al Colliers, iar la CC figurau Chris McLernon, prese¬dintele companiei pentru America Latina si Europa Centrala si de Est, si Bogdan Georgescu, managing partner al companiei in Romania. Subiectul: rezultatele individuale ale angajatilor Colliers pe plan mondial si felicitari adresate lui Horatiu Florescu pentru pastrarea si in 2008 a titlului castigat cu un an in urma - acela de cel mai bun broker mondial din cadrul agentiei, prezenta in 61 de tari.

“Veniturile de anul trecut au fost putin mai mici decat in 2007”, spune Horatiu Florescu, referindu-se la cele sapte milioane de euro pe care le-a adus pentru Colliers International in 2007. Practic, Florescu, considerat cel mai bun broker de inchirieri de spatii de birouri de pe plan local, a adus anul trecut peste o treime din cifra de afaceri a companiei, care s-a ridicat la 17,6 milioane de euro. “2008 a fost cel mai greu an din cariera mea. Cand esti un broker bun, munca te acapareaza, dormi putin (...). Si in cazul meu, veniturile nu vin din tranzactii mari si putine, ca in cazul celor care activeaza pe piata de capital, ci din tranzactii mici si multe”, spune brokerul, facand trimitere la cel care a fost numarul 1 in reteaua Colliers in ceea ce priveste veniturile aduse companiei, pentru o perioada lunga de timp, pana in 2007, cand Horatiu Florescu a ajuns sa ocupe pentru prima oara aceasta pozitie.

Omul cu tranzactiile putine si mari ca valoare este Avtar T. Bains, vicepresedinte al Colliers International Vancouver, care a iesit numarul unu in cadrul retelei timp de peste 15 ani. Florescu povesteste, cu o urma de invidie parca, cum “concurentul” sau are o echipa de peste 20 de persoane si ca “sta in Vancouver, unde are un stil de viata extraordinar - iese din oras, ia avionul si merge la o intrunire; lucreaza pe o piata foarte dezvoltata. Eu lucrez intr-o altfel de piata, aflata la inceput”. La asa ceva raporteaza Florescu si ceea ce considera realizarea sa cea mare, faptul ca a adus firmei venituri de milioane de euro intr-o piata care se rezuma in total la circa un milion de metri patrati de spatii de birouri clasa A, cat are Bucurestiul, potrivit datelor Colliers International - nivel net inferior celui din alte capitale din regiune.

Trebuie insa mentionat ca datele principalelor companii de consultanta privind stocul de spatii de birouri existent in Capitala difera, mai ales din pricina diferentelor dintre criteriile de definire a claselor de cladiri. In plus, companiile nu fac publice datele privind toate tranzactiile incheiate pe acest segment, multe contracte avand termeni de confidentialitate.

Spre exemplu, Horatiu Florescu spune ca a semnat anul trecut 36 de tranzactii, insumand o suprafata totala de 105.000 de metri patrati. Aceasta ar insemna o cota de piata de peste 50%, potrivit datelor Colliers, in timp ce au fost facute publice doar tranzactii care totalizeaza circa jumatate din aceasta suprafata. Numarul mare de tranzactii incheiate nu este singurul factor care duce la valoarea ridicata a veniturilor aduse Colliers de Florescu. Potrivit infor¬matiilor din piata, comisionul unei companii de consultanta la inchirierea unei suprafete de birouri se ridica la chiria pe o luna - o luna si jumatate a acelui spatiu; acest comision urca insa spre o valoare dubla in cazul brokerilor foarte buni. Aceasta ar duce, calculat la o chirie medie de 18 euro pe metrul patrat si la suprafata tranzactionata de broker, la o valoare totala de aproape sase milioane de euro, venituri atrase pentru companie. Informatiile privind valoarea contractelor semnate, castigurile companiilor de consultanta sau chiar ale brokerilor care intermediaza aceste tranzactii sunt greu, daca nu imposibil de aflat. Contractele unor companii care inchiriaza suprafete mari, precum Vodafone, care a luat aproape 8.000 de metri patrati in Charles de Gaulle Plaza, sau ING Bank, care a inchiriat 9.400 mp in S-Park, depasesc cel mai probabil doua milioane de euro - valoarea chiriei anuale - din care un anumit procent, chiar daca redus, revine companiilor de consultanta.

Bilantul lui Horatiu Florescu scoate in evidenta o categorie de beneficiari ai boom-ului imobiliar local din ultimii ani relativ eclipsata de eternele discutii despre conditia agentului imobiliar obisnuit, prezentat deseori ca un ins fara scrupule si uneori fara multa scoala, care incearca sa castige fara efort de pe urma cererii mari de servicii de intermediere pe aceasta piata. Este vorba despre consultantii si brokerii imobiliari de top, persoane care si-au pus amprenta asupra real estate-ului din Romania prin tranzactiile intermediate - fie ca a fost vorba de vanzarea unor mall-uri sau a unor cladiri de birouri, de contracte de inchiriere pentru astfel de spatii ori de consultanta oferita investitorilor care au dezvoltat proiecte imobiliare.

Acesti brokeri si consultanti activeaza in unele cazuri pe piata si de peste zece ani si au ajuns sa conduca departamente sau companii imobiliare de consultanta din topul primelor cinci, alcatuit integral din firme cu actionariat majoritar sau total strain. In unele situatii, inclusiv in cea a lui Horatiu Florescu, avem de-a face cu oameni care aduc o cota semnificativa din afacerile companiilor de consultanta imobiliara in care activeaza. Iar castigurile pe care afacerile imobiliare le-au adus in ultimii ani s-au reflectat in veniturile personale ale celor mai buni consultanti si brokeri, unii dintre ei ajungand sa castige peste un milion de euro doar din pachetul salarial. “E motivant sa ai in echipa pe cineva ca Horatiu Florescu. Este un broker foarte foarte bun, si cand ai unul ca acesta, merita o atentie deosebita”, spune Bogdan Georgescu, la randul sau unul dintre consultantii imobiliari de top, insa pe segmentul tranzactiilor. “Atentia” despre care vorbeste managing partnerul Colliers se traduce prin pachetul salarial pe care un broker imobiliar il primeste si care contine in general un comision din veniturile aduse in companie, comision a carui valoare medie pe piata este de 30%.

 

Cititi in continuare ce crede consultantul George Butunoiu despre faptul ca sunt persoane care castiga mai mult decat directorii din aceleasi companii si este un sistem normal

 

Aflati care sunt cei mai mari consultanti imobiliari

 

Comentati opinia consultatului Ulrik Rasmunsen, care sustine ca exista directori cu diplome luate la Harvard, care conduc companii cu mii de angajati, dar care nu castiga cat multi dintre brokerii din piata imobiliara

 

Cititi mai multe despre cele mai mari tranzactii cu spatii de birouri

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cum-au-ajuns-brokerii-imobiliari-sa-castige-1-mil-euro-pe-an-in-romania-3995429
3995429
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.