Tehnologie la puterea a treia

Autor: Ana Raduta Postat la 24 februarie 2012 30 afişări

Ştiri citite mai întâi pe Facebook şi Twitter, aplicaţii descărcate din “nori”, holograme şi comunicare cotidiană bazată în primul rând pe elemente vizuale. Comportamentul şi exigenţele consumatorului hi-tech se schimbă într-un ritm uluitor. Vor putea inovaţiile să ţină pasul cu el?

Viitorul tehnologiei pare imposibil de înţeles şi de cuprins cu mintea unui om pentru care gadgeturile noi sunt doar instrumente opţionale. Pentru cei care trăiesc din plin şi aşteaptă cu sufletul la gură următoarea lansare în domeniu sau următoarea barieră doborâtă în materie de capacitate şi design, viitorul tehnologiei prinde contururi extrem de promiţătoare. Totul pare a fi gândit pentru a simplifica viaţa utilizatorilor până la gradul maxim posibil. Pentru orice există sau va exista în curând un gadget care să facă un transfer de efort şi să preia povara sarcinii din mâinile noastre. De la sisteme integrate precum cloud computing până la o miză aproape totală pe elementele vizuale, toate tendinţele se adresează unui consumator extrem de bine informat, educat, ancorat în tot ce înseamnă nou şi intolerant cu orice instrument sau serviciu care îi "mănâncă" timpul. "Sunt trei tendinţe importante pe care le identificăm în acest moment. În primul rând, credem că social media va fi principalul motor de informare, apoi observăm o migrare în masă către cloud şi introducerea pe cât posibil a imaginilor în comunicare, indiferent de distanţa dintre interlocutori", spune Michael Ganser, senior vicepresident al Cisco pe regiunea EMEAR.

Clienţii companii, cei pe care jucători precum Cisco îi vizează, se arată interesaţi de astfel de soluţii şi, practic, de orice noutate care apare în domeniu menită să fluidizeze procesele şi să eficientizeze costurile. Cu alte cuvinte, piaţă de desfacere există. Studiile Cisco arată că, până în 2014, 91% din traficul global va veni din zona video. Iar despre cloud computing se vorbeşte deja de câţiva ani, cu toate că fenomenul abia de acum începe să ia amploare şi în ţările în curs de dezvoltare. În lume, aplicaţiile software "din nori", accesibile fără licenţă prin internet, sunt o afacere de câteva zeci de miliarde de euro. În România, doar câteva mii de companii folosesc acum astfel de soluţii, dar şansele sunt ca numărul lor să crească exponenţial în următoarea perioadă. "Nu vom vedea aceste inovaţii tehnologice doar în companiile private, ci şi în sectorul public - în învăţământ, în sistemul sanitar sau în administraţia publică", spune Ganser.

De altfel, în România, 20% din businessul Cisco este reprezentat de furnizarea de sisteme şi soluţii IT pentru instituţiile din sectorul de stat. Din acest punct de vedere, ultimii ani nu au fost foarte străluciţi, având în vedere numărul mare de concedieri, dar şi reducerile de costuri.

Restul de 80% sunt companii mari, în special multinaţionale, care sunt obişnuite cu utilizarea celor mai noi aplicaţii IT. Deja în 200 de companii din România angajaţii nu mai au aproape nicio aplicaţie instalată pe calculator. Toate sunt accesate online prin intermediul Office 365, o soluţie de tip cloud furnizată de Microsoft.

"Companiile au înţeles că o soluţie de tip cloud este mult mai eficientă din punctul de vedere al costurilor, iar asta ne ajută pentru că România este o piaţă în care preţul contează foarte mult. Practic, folosind cloud-ul, ajungi să ai cheltuieli cu sistemul IT cu circa 30% mai mici", precizează vicepreşedintele Cisco pentru regiunea EMEAR. Mai exact, în funcţie de aplicaţiile software din cloud pe care le contractează, costul lunar pentru un calculator poate varia între doi şi 50 de euro. Dacă această sumă reprezintă 30%, în medie, din costul variantei tradiţionale, atunci, pentru o corporaţie cu 10.000 de angajaţi, dar chiar şi pentru cele mai mici, economiile de costuri sunt semnificative.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
cisco,
michael ganser,
it
/business-hi-tech/it/tehnologie-la-puterea-a-treia-9337948
9337948
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.