Guran, Bitdefender: Vânzările de soluţii de securitate de pe piaţa locală au crescut cu 45% în primul semestru

Autor: Razvan Muresan Postat la 15 octombrie 2014 233 afişări

Vânzările de soluţii de securitate de pe piaţa locală au crescut cu 45% în primul semestru, spune Mihai Guran, regional sales operations director în cadrul Bitdefender.

Guran, Bitdefender: Vânzările de soluţii de securitate de pe piaţa locală au crescut cu 45% în primul semestru

"Există o creştere de circa 45% în prima jumătate a anului în ceea ce priveşte vânzările de soluţii de securitate în România. Ca şi target, ne propunem la nivel global o creştere de 75-80%. Evident, acest lucru nu se poate realiza de la sine, este vorba şi de foarte multe resurse pe care Bitdefender le investeşte. În decursul ultimelor 7-8 luni, de când se derulează această iniţiativă, dezvoltarea s-a dublat şi chiar mai mult, forţa de muncă de asemenea; avem în desfăşurare în România cât şi în alte ţări un program de înrolare şi training al partenerilor, pentru că în mediul enterprise vânzările se fac business to business şi este foarte important ca cei care cumpără servicii să aibă încredere în furnizori. Astfel, de cele mai multe ori vânzările se fac de către parteneri care pot instala soluţiile Bitdefender atât în cloudul lor, cât şi la nivel global", spune Mihai Guran, 

În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives. Cele mai importante cinci pieţe pentru Bitdefender sunt SUA (care generează venituri anuale de 20 de milioane de dolari doar din vânzări online, exceptând contractele corporate), urmate de Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie şi Australia.

Cloudul Bitdefender serveşte peste 500 de milioane de clienţi şi răspunde la peste un miliard de request-uri pe zi.

"În piaţa din România, în ceea ce priveşte zona de consumer security, avem nişte date în principal de la Gartner, conform cărora există o creştere de 10% pentru perioada 2011-2014 şi în prezent se previzionează o valoare a pieţei de circa 4,8 milioane de euro. Piaţa de enterprise security, şi aici ne referim la end-points, fie că e vorba de servere sau de alte dispozitive instalate, e ceva mai mică, este vorba de 3,4 milioane de euro. Pentru România ne propunem o creştere de minimum 50% în acest an şi ne propunem să avem o poziţie semnificativă în fiecare segment, fie că e vorba de cel al consumatorilor individuali, fie că e vorba de segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii, fie că e vorba de segmentul întreprinderilor mari sau sectorul public", mai spune Guran.

Mihai Guran, recrutat în februarie 2014 de Bitdefender pe poziţia de director regional de vânzări, şi-a început cariera în urmă cu 20 de ani la Romsys şi a mai lucrat pentru Dell, HP şi IBM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bitdefender,
mihai guran,
securitate,
vanzari
/business-hi-tech/it/guran-bitdefender-vanzarile-de-solutii-de-securitate-de-pe-piata-locala-au-crescut-cu-45-in-primul-semestru-13390784
13390784
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.