Cum a paralizat cel mai puternic atac cibernetic din lume internetul

Autor: Anca Barbulescu Postat la 28 martie 2013 98 afişări

Viteza internetului a scăzut în toată lumea din cauza celui mai puternic atac cibernetic din istorie comis miercuri, 27 martie, de un grup de hackeri est-europeni , potrivit specialiştilor în securitate citaţi de BBC News.

Cum a paralizat cel mai puternic atac cibernetic din lume internetul

Un conflict între un grup care luptă împotriva mesajelor de tip spam şi o companie de găzduire web a condus la atacuri cibernetice care au afectat infrastructura principală a întreg internetului. Atacurile au afectat servicii de web precum Netflix, iar specialiştii avertizează că riscă să fie blocate inclusiv serviciile bancare şi cele de email.

Autorităţile din cinci state investighează atacurile cibernetice.

Spamhaus, un grup care are sedii la Londra şi Geneva, este specializat în furnizarea de filtre care să blocheze mesajele de tip spam. Pentru a face acest lucru, firma a realizat o bază electronică a serverelor utilizate pentru trimiterea de spam. De curând, Spamhaus a blocat servere administrate de Cyberbunker, o companie olandeză de găzduire web. Sven Olaf Kamphuis, purtătorul de cuvânt al Cyberbunker, a acuzat Spamhaus de abuz de poziţie, argumentând că această companie nu ar trebui lăsată să ia decizii privind funcţionarea Internetului.

Spamhaus susţine că Cyberbunker, în cooperare cu "grupuri infracţionale" din estul Europei şi Rusia, se află la originea celui mai mare atac cibernetic din istorie.

Asemenea atacuri sunt considerate în fapt adevărate războaie cibernetice prin amploarea şi magnitudinea pe care o au. Astfel de bătălii în mediul virtual au loc de multă vreme, dar îngrijorător este mai degrabă faptul că numărul lor creşte exponenţial de la un an la altul, cu precădere în rândul atacurilor sofisticate comandate de state care vor să lovească astfel alte state.

"Există trei categorii de atacatori: infractorii cibernetici care fac bani din furt pe internet, categorie fără îndoială reprezentată şi în România, apoi aşa-numiţii hacktivişti precum grupul Anonymous, care desfăşoară astfel de activităţi prin prisma unor convingeri politice, şi nu în ultimul rând statele care atacă alte state", punctează Costin Raiu, directorul echipei globale de cercetare şi analiză responsabilă de atacurile informatice sofisticate a Kaspersky Lab, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în securitate de pe plan local şi cel despre care omul de afaceri Radu Georgescu spunea nu demult că este cel mai bun softist pe care îl cunoaşte în România, mai ales că de la el a pornit practic tehnologia de la baza antivisului RAV.

Categoria din urmă este cea răspunzătoare de războaiele cibernetice care, dacă până acum câţiva ani se întâmplau mai rar de o dată pe an, în prezent sunt din ce în ce mai frecvente şi afectează inclusiv companii.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/business-hi-tech/it/cum-a-paralizat-cel-mai-puternic-atac-cibernetic-din-lume-internetul-10696678
10696678
comments powered by Disqus
ZF.ro
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
DEZVĂLUIRI: De unde vin de fapt fructele şi legumele de la Lidl
Mediafax
Cronologia săptămânală a paturilor de ATI. Are România suficiente locuri la Terapie Intensivă? Iată ce spun Tătaru şi Orban Cronologia săptămânală a paturilor de ATI. Are România suficiente locuri la Terapie Intensivă? Iată ce spun Tătaru şi Orban
Coduri de bare pentru toţi cetăţenii. Este propunerea făcută de preşedintele Chinei la summitul G20
MonitorulApararii
Planul Yasushi Akashi mutat în Caucaz.
Reminiscenţele generaţiei naţionaliste post-imperiale în Nagorno-Karabakh Planul Yasushi Akashi mutat în Caucaz. Reminiscenţele generaţiei naţionaliste post-imperiale în Nagorno-Karabakh
Efectul Biden în Orientul Mijlociu – cazul Iran
MonitorulPartidelor
Clotilde Armand: A început astăzi Clotilde Armand: A început astăzi
Clotilde Armand: Începem curăţenia
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină
Victimă a violenţei domestice ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.