Cine este cel mai tânăr miliardar din Germania, care şi-a construit averea prin forţe proprii. Este şi singurul miliardar din domeniul lui

Autor: Andra Stroe Postat la 14 decembrie 2020 21169 afişări

Cine este cel mai tânăr miliardar din Germania, care şi-a construit averea prin forţe proprii. Este şi singurul miliardar din domeniul lui

Intrat în mediul antreprenorial cu doar câţiva ani înainte de bula dotcom, Ralph Dommermuth a ştiut să se adapteze şi să schimbe la timp traiectoria companiei sale, decizie care i-a adus statutul de singurul miliardar german din domeniul Internetului.

Ralph Dommermuth s-a născut în anul 1963 în Montabaur, Germania. După ce a urmat un training în cadrul Deutsche Bank, a început să lucreze, în oraşul natal, ca freelancer pentru un dealer local de computere.

Pe 21 aprilie 1988, cu un birou închiriat şi o investiţie de 285.000 de dolari din economii, a fondat alături de un partener de business 1&1 Marketing GmbH, un distribuitor de servicii de marketing pentru companii de software. Deşi iniţial a avut drept clienţi afaceri de dimensiuni mici şi medii, cu timpul, giganţi precum IBM, Compaq şi Deutsche Telekom au apelat la serviciile companiei. După succesul iniţial al afacerii, antreprenorul a hotărât, sub auspiciile noii ere a internetului, să schimbe traiectoria businessului, transformând-o, în 1996, în distribuitor de servicii de internet, schimbând ulterior şi numele afacerii în United Internet.

În prezent, antreprenorul deţine o participaţie de 40% în companie. Cu o avere de 4 miliarde de dolari, clasat pe poziţia 662 în topul miliardarilor lumii, realizat pe publicaţia internaţională Forbes, Dommermuth este singurul miliardar german din domeniul internetului şi cel mai tânăr miliardar din ţara sa care a ajuns la acest statut prin forţe proprii.

Alături de numeroase activităţi caritabile realizate prin intermediul fundaţiilor proprii, antreprenorul s-a implicat activ, financiar, şi în politică. În 2017, odată cu alegerile federale din Germania, el a făcut cea mai mare donaţie către un partid: 500.000 de euro, către Partidul Conservator.

Dommermuth este pasionat de navigaţie, este căsătorit cu modelul şi designerul vestimentar Judith Berger şi are un copil dintr-o căsnicie anterioară. De-a lungul anilor de activitate în mediul de business, el a obţinut numeroase titluri: fondatorul anului, în 1994, din partea Norman Rentrop Verlag, strategistul anului, în 2007, din partea Financial Times, sau CEO-ul anului (2014, Wirtschaftswoche). Tot în 2014 cancelarul Angela Merkel i-a acordat statutul de membru permanent al Steering Committee for Innovation Dialogue, iar în 2018 a fost inclus în Hall of Fame of German Business.

După o serie de extinderi ale serviciilor companiei în mai multe zone de activitate, United Internet a ajuns să reunească sub aceeaşi umbrelă un grup de 17 companii. În 2019, businessul, prezent  în mai multe ţări europene, printre care Austria, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie, dar şi în afara Europei, în SUA şi Canada, a înregistrat vânzări de 5,19 miliarde de dolari şi a avut un număr de 24,7 milioane de contracte.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.