În drum spre bursă

Autor: Ioana Niţă Postat la 02 decembrie 2023 89 afişări

După utilizarea forţată a unor servicii de medicină la distanţă în timpul pandemiei, omânii încep să înţeleagă beneficiile unor astfel de servicii. Acest lucru „se simte” în businessul Telios Care, start-up-ul din Cluj-Napoca care a intrat pe această nişă încă înainte de acest trend. Iar asta se vede şi în rezultate.

Telios Care a ajuns să aibă peste 120 de medici care oferă consultaţii online, numărul de cazuri înregistrate lunar fiind de peste 4.000. Iar creşterea nu se opreşte aici, echipa clujenilor având ca obiectiv să încheie o rundă de finanţare de circa un milion de euro la final de an, iar din 2024 să se listeze pe bursa AeRO şi să atingă venituri de peste 2 milioane de euro. „Am avut o ţintă de 1,2 milioane de euro pentru această rundă, iar până acum am strâns 950.000 de euro; am decis să o închidem la final de an pentru că din 2024 vrem să ne pregătim pentru listarea pe bursă în 2025, pe piaţa AeRO“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Philip Choban, fondator şi CEO al Telios Care. Start-up-ul local va folosi finanţarea pentru extinderea accelerată a businessului, atât la nivel local, cât şi internaţional. Runda de finanţare a fost deschisă la începutul acestui an cu ţinta de a strânge fonduri în valoare totală de 1,2 milioane de euro, însă ritmul investiţiilor în start-up-uri de tehnologie a încetinit substanţial anul acesta. Investitorul principal al acestei runde este Fortech Investments, căruia i s-au alăturat şi business angels din grupurile Growceanu şi Transylvania Angels Network (TAN), dar şi compania Telemed din SUA, care a investit 150.000 de euro. Până acum, investiţiile în Telios Care pe plan local totalizează 1,75 milioane de euro, ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,3 milioane de euro, derulându-se în 2021.Anul acesta, start-up-ul a reuşit să crească substanţial în mod organic, urmând să încheie 2023 cu venituri de circa un milion de euro. Telios Care are în prezent înregistraţi în platformă 120 de medici cu care colaborează pentru 26 de specializări medicale, aproape dublu faţă de anul trecut. În plus, start-up-ul a început să colaboreze şi cu asistente odată ce a început proiectul pilot pentru vizite medicale la domiciliu în Cluj-Napoca în toamna aceasta, serviciu care urmează să fie lansat şi în Bucureşti la începutul anul viitor. În ceea ce priveşte numărul de cazuri medicale pentru care se oferă servicii de telemedicină prin Telios, acesta a ajuns la 4.000 pe lună. Consultaţiile medicale pot fi realizate telefonic sau online, inclusiv prin apeluri video.

Principalii clienţi ai platformei de telemedicină Telios Care sunt companiile de asigurări, la care se adaugă şi corporaţiile pe segmentul B2B, aceştia oferind de fapt serviciile medicale ca beneficiu angajaţiilor lor. Iar odată cu lansarea serviciului de vizite medicale la domiciliu, start-up-ul intră şi pe segmentul B2C.

În portofoliul de clienţi ai Telios Care se regăsesc acum jucători precum Asirom, Allianz-Ţiriac, Metropolitan Life, Eurolife FFH, Millenium Insurance Broker, Aegon, Visa, Medihelp International, Sanopass, Consilio Web şi Wirtek, cel mai nou client fiind NN. „Compania de asigurări NN a semnat cu noi pentru anul viitor, deci acum colaborăm cu 6 din 9 companii de asigurări de pe plan local. Practic, avem deja semnate contracte care ne vor aduce o creştere de 120% în 2024”, a punctat Choban, adăugând că pentru anul viitor ţinteşte atingerea pragului de două milioane de euro ca cifră de afaceri. Un pilon în strategia de creştere a Telios Care va fi şi intrarea pe pieţele din străinătate, start-up-ul alegând Marea Britanie ca primă ţară pentru extindere datorită numărului mare de români stabiliţi acolo care au nevoie de consultaţii medicale oferite de medici români. „Vom lansa Telios Care în Marea Britanie pentru românii din diaspora de acolo în primul trimestru al anului viitor. Aşa că diaspora va putea să vorbească cu un medic român şi să primească o reţetă dacă e nevoie pe care să o poată lua de acolo”, a precizat el, punctând faptul că în Marea Britanie trăiesc circa 1,4 milioane de români. Principalii clienţi ai platformei de telemedicină Telios Care sunt companiile de asigurări, la care se adaugă şi corporaţiile pe segmentul B2B, însă odată cu lansarea serviciului de vizite medicale la domiciliu, start-up-ul intră şi pe segmentul B2C. „Compania de asigurări NN a semnat cu noi pentru anul viitor, deci acum colaborăm cu 6 din 9 companii de asigurări de pe plan local. Practic, avem deja semnate contracte care ne vor aduce o creştere de 120% în 2024”, a punctat Choban, adăugând că pentru anul viitor ţinteşte atingerea pragului de două milioane de euro ca cifră de afaceri. Un pilon în strategia de creştere a Telios Care va fi şi intrarea pe pieţele din străinătate, start-up-ul alegând Marea Britanie ca primă ţară pentru extindere datorită numărului mare de români stabiliţi acolo care au nevoie de consultaţii medicale oferite de medici români.   



Rubrica „Start-up Update”

1. Invitat: Philip Choban, fondator Telios Care – soluţii şi servicii de telemedicină

Ce e nou? Start-up-ul local va închide în luna decembrie o rundă de finanţare în valoare de aproape un milion de euro, bani care vor fi folosiţi pentru extinderea accelerată a businessului, atât la nivel local, cât şi internaţional.

„Am avut o ţintă de 1,2 milioane de euro pentru această rundă, iar până acum am strâns 950.000 de euro şi am decis să o închidem la final de an pentru că din 2024 vrem să ne pregătim pentru listarea pe bursă în 2025, pe piaţa AeRO.“

2. Invitat: Bogdan Ilie, avocat şi fondator Newlaw.ro – platformă pentru servicii juridice.

Ce e nou? Platforma a ajuns să aibă în primele aproape nouă luni de la lansare aproximativ 100 de conturi înregistrate şi câteva zeci de solicitări, cei mai mulţi utilizatori venind din zona de business. NewLaw.ro a fost dezvoltată în urma unei investiţii iniţiale de circa 50.000 euro, sumă care ulterior a fost suplimentată pentru partea de promovare.

„Noi la momentul lansării ne-am dorit să ne adresăm publicului de business. Însă în mod evident, în momentul în care lansezi o campanie de promovare, mesajul ajunge şi la persoanele fizice. De aceea, solicitările au fost atât pe partea de business, cât şi pe partea de persoane fizice, însă preponderent au fost din zona de business.“


Rubrica „Investor Watch”

1. Invitat: Mihai Tătăran, fondator şi CEO, Avaelgo - un furnizor de soluţii IT din Timişoara şi unul dintre partenerii relevanţi pe plan local ai gigantului american Microsoft

Pachetul de 75% din acţiunile Avaelgo au fost cumpărate de un fond private equity din Germania, care vrea să creeze un grup de IT care să atingă o evaluare de unicorn în 5-7 ani. Fondul se află deci în spatele IPS Solutions, grupul software cu sediul central în Liechtenstein care a preluat acţiunile Avaelgo.

„Un match-maker din România, Vlad Paşca, din Cluj, ne-a făcut legătura cu un alt fond de investiţii, un alt private equity din Germania, care părea similar însă erau nişte diferenţe notabile, mai ales la structura de capital, anume un foarte mare aport propriu şi mai puţin fonduri de pensii sau chiar deloc. Deci mai degrabă oameni deschişi să se uite la un pariu pe viitor decât să caute beneficii trimestriale care trebuie raportate unui fond de pensii şi asta mi-a plăcut foarte mult.“

2. Invitat: Felix Crişan, CEO al Netopia - unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi online şi prin SMS de pe piaţa locală

După vânzarea unui pachet de acţiuni către Innova Capital, Netopia va deveni o „corporaţie” şi va oferi servicii integrate

„Achiziţia asta a venit o dată pe fondul unei creşteri pe care noi am avut-o în ultimii zece ani. Am ajuns la un nivel în care, din anumite puncte de vedere, ne putem considera o corporaţie şi a trebuit să redefinim o mulţime de procese şi de alte proceduri organizatorice. Şi în punctul ăsta noi şi aici prin noi zic - atât eu cât şi Antonio (Eram - n. red.) am zis că este mult mai bine să vină în poză, să intre în scenă un actor care are mult mai multă experienţă pe partea asta de creştere, un actor care are experienţă pe partea organizaţională, care să ducă grupul spre următorul pas. Ca urmare a intrării fondului în acţionariat, lucrurile vor deveni mult mai corporatiste, prin prisma faptului că vor fi mult mai multe proceduri, vor exista mai multe niveluri organizaţionale.“



Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
Telios Care,
start-up,
cluj napoca

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.