Cum vrea China să ajungă cea mai puternică ţară din lume prin 5G şi inteligenţă artificială

Autor: Alex Ciutacu Postat la 28 aprilie 2020 678 afişări

Cum vrea China să ajungă cea mai puternică ţară din lume prin 5G şi inteligenţă artificială

China se pregăteşte să lanseze un plan ambiţios care se va întinde pe o perioadă de 15 ani şi care pune bazele standardelor globale pentru următoare generaţie de tehnologie.

Planul ar putea ajuta China să îşi îndeplinească ambiţiile şi i-ar putea oferi Beijingului un loc de frunte în zone precum inteligenţa artificială, reţele de telecomunicaţii şi fluxul de date, au explicat mai mulţi experţi pentru CNBC.

„Standardele Chinei 2035” este un plan care va fi lansat două doi ani de contemplare şi negociere. Experţii spun că acesta este văzut ca următorul pas în dezvoltarea Chinei, succedând planul „Made In China 2025” – prin care China s-a implicat în producţie la nivel global. Însă de data aceasta Beijingul se concentrează pe tehnologiile care vor definii următorul deceniu.

„Realitatea este că intrăm într-o nouă era care va fi definită de noile sisteme şi reţele tehnologice, în care liderii nu sunt încă bine definiţi, ceea ce îi dă Chinei oportunitatea să preia frâiele tehnologiei. Asta înseamnă că puterea în lume este încă în dezbatere”, a spus Emily de La Bruyere, co-fondator al firmei de consultanţă Horizon Advisory.

Cum vrea China să cucerească lumea

Tehnologiile şi industriile din întreaga lume funcţionează în baza unor diferite standarde, care definesc modul în care acestea funcţionează şi interoperabilitatea lor – adică modul în care două sau mai multe sisteme pot funcţiona împreună.

Industria de telecomunicaţii este un exemplu bun, întrucât noile reţele care se dezvoltă, precum cele de 5G, nu pot fi doar „pornite” de la un buton. Este nevoie de ani de zile de planuri şi dezvoltări. Standardele tehnice sunt create şi definite printr-o colaborare a reglementatorilor din industrie, experţilor şi companiilor.

Aceste specificaţii tehnice sunt adoptate şi integrate în ceea ce devine cunoscut drept standard. Asta asigură că standardele sunt cât mai uniforme, ceea ce poate îmbunătăţi eficienţa unei reţele noi şi poate asigura faptul că aceste reţele şi sisteme funcţionează oriunde în lume.

Standardele există în spatele fiecărei tehnologii pe care o folosim zilnic, precum smartphone-urile.

Marile companii europene şi americane de tehnologie, precum Ericsson şi Qualcomm, au făcut parte dintre cei care setează standardul pe mai multe industrii, însă China a început să joace un rol din ce în ce mai important în ultimii ani.

Ce ştim despre planul Chinei

În luna martie, Beijingul a publicat un document care se traduce ca „Principalele Puncte ale Procesului de Standardizare Naţională în 2020”.

Reprezentanţii firmei de consultanţă Horizon Advisory au explicat pentru CNBC ce s-ar putea regăsi în proiectul „Standardele Chinei 2035”, în special în ceea ce priveşte ambiţiile internaţionale ale Beijingului.

Unele dintre punctele publicate în planul din luna martie prevăd îmbunătăţirea standardelor pe plan intern în mai multe industrii, de la agricultură la producţie. Însă un alt aspect menţionat în document este nevoia de a stabili „o nouă generaţie a tehnologiei informaţiei şi a standardelor din sistemele de biotehnologie”.

În această secţiune, planul detaliază dezvoltarea de standarde pentru Internet of Things, cloud computing, big data, 5G şi inteligenţă artificială. Acestea sunt văzute drept tehnologii critice în viitor, care vor sta la baza infrastructurii critice în întreaga lume.

Documentul subliniază nevoia de „a participa în formularea de noi standarde internaţionale” şi nevoia Chinei de a înainta mai multe propuneri pentru standardele internaţionale.

Planul pentru următorii 15 ani ar putea sta în fruntea ambiţiei Beijingului de a transforma China în cea mai puternică economie din lume.

„5G este un exemplu proeminent până acum, întrucât nu am mai văzut companiile atât de agresive ca până acum, încercând nu doar să stabilească standarde pe plan local, ci să forţeze standardele lor în toată lumea”, a spus Elsa Kania, cercetător în cadrul programului pentru securitate naţională şi tehnologie al Centrului pentru Noua Securitate Americană (CNAS).

5G se referă la următoarea generaţie de conectivitate mobilă şi este considerată infrastructură critică, întrucât stă la baza mai multor tehnologii, precum cele care fac parte din Internet of Things.

Compania chineză Huawei, unul dintre principalii furnizori de echipamente 5G la nivel global, a devenit un jucător important în setarea standardelor. Huawei are cele mai multe patente înscrise în legătură cu tehnologia 5G, în faţa rivalilor de la Nokia şi Ericsson, conform unei analize de proprietate intelectuală, realizată de firma Iplytics.

Urmărește Business Magazin

Generaţia Z, faţă în faţă cu criza Generaţia Z, faţă în faţă cu criza

Dacă cele cinci generaţii contemporane născute înainte de 1995 au trecut deja printr-o serie de evenimente mondiale care le-au schimbat mentalitatea, comportamentul de consum şi mai ales viitorul, pentru membrii Generaţiei Z (1995-2010) schimbările aduse de actuala criză globală reprezintă o noutate pe toate planurile.

vezi continuarea
ZF.ro
Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj, îl are pe rotweillerul Rex. „Rotweiller este o rasă inteligentă, puternică, de pază, dar şi de companie, şi am ştiut că este rasa care mi se potriveşte cel mai bine" Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj, îl are pe rotweillerul Rex. „Rotweiller este o rasă inteligentă, puternică, de pază, dar şi de companie, şi am ştiut că este rasa care mi se potriveşte cel mai bine"
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
Mediafax
Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său Ce amendă riscă Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său
Povestea de film a lui Oase şi Aţă, barbugii urmăriţi pentru omor. Cum au fost găsiţi de poliţişti
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură
PSD, ALDE şi Pro România, tot mai aproape de o alianţă electorală
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.