Zmeiele din Kabul

Postat la 04 august 2008 25 afişări

Pe cerul iernilor din capitala afgana apareau, dimineata, fluturand, urmarindu-se, plonjand in hau, intr-o voioasa harjoneala, zmeiele. Spre orele pranzului, oastea de aripi policrome se imputina, pana cand suveran al cerului nu mai ramanea decat zmeul celui mai dibaci dintre tineri, cel care reusise sa sectioneze, prin istovitoare manevre aeriene, firele adversarilor. Un astfel de concurs este castigat, spre mijlocul anilor '70, de catre echipa lui Amir (fiul unui avut negutator taliban) si a lui Hassan, odrasla slujitorului (de rasa hazara, stirpe subumana, in viziunea talibana) de incredere al familiei celui dintai. In ciuda diferentei de casta, cei doi fusesera crescuti impreuna si legasera o frateasca prietenie. Chiar in seara victoriei, cand zmeul lor falnic se instapanise peste zarea albastra a Kabulului, Hassan este violat de catre liderul unei bande rivale sub ochii mariti de teama si lasitate ai lui Amir. Dupa ani multi, refugiat in California impreuna cu familia dupa invazia sovietica a Afganistanului, Amir inca este urmarit de culpa de a-si fi abandonat prietenul. Intr-o buna zi, el primeste un telefon din patrie, care ii rascoleste pacatele trecutului. Fara sa stea prea mult pe ganduri, Amir se intoarce in infernul pe care incercase sa-l dea uitarii.

Khaled Hosseini

Vanatorii de zmeie

Editura Niculescu, Bucuresti, 2008

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Zmeiele,
din,
Kabul
/arta-si-societate/lifestyle/zmeiele-din-kabul-4074334
4074334
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.