Tendinţe în rezidenţialul de lux: apartamente cu deschidere la cer (GALERIE FOTO)

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 08 iunie 2014 151 afişări

Oricât de luxoasă ar fi locuinţa, fără un petic de cer nu se vinde la fel de bine, constată dezvoltatorii care au început să includă în ofertele lor mici grădini, terase, baruri sau alte localuri în clădirile lor.

Grădinile la înălţime sunt foarte populare în Asia şi sunt prevăzute, în multe cazuri, cu pereţi de sticlă şi tavane care se pot deschide după dorinţa locatarilor şi pot fi utilizate fie doar ca spaţiu verde, fie chiar pe post de camere de locuit, arată The Telegraph.

În Singapore există Ascentia Sky, unde cele mai scumpe apartamente sunt separate de grădini suspendate, sau The Clermont Residences, cu grădini suspendate la etajele 39 şi 52 şi apartamente la preţuri pornind de la 1.400 dolari/mp. În cazul Sky Condos de la Lima din Peru, peticul de cer poate fi admirat din mica terasă-grădină prevăzută cu minipiscină a fiecărui apartament, în timp ce locatarii Verve Suites din Kuala Lumpur se pot relaxa pe terasa verde de pe acoperiş, pot face baie în piscina instalată tot acolo, pot sta la plajă sau face sport la înălţime.

În SUA, faimoasa arhitectă Zaha Hadid a proiectat The 1000 Museum din Miami, unde apartamentele costă de la 4 mil. dolari în sus, iar penthouse-urile cca 45 milioane. La etajele 60 şi 61, clădirea include un "sky lounge" pentru amatorii de privit oceanul şi cerul, care "oferă o viziune la standard de penthouse pentru toţi locatarii", cum o laudă un agent imobiliar.

Dar nici în Europa lucrurile nu stau mult diferit, mai ales în ţări cu climă capricioasă, unde fiecare rază de soare contează. În Londra, clădirea Heron Tower are două penthouse-uri la etajul 35, cu acoperişuri retractabile de sticlă, în aşa fel încât locatarii pot face plajă sau privi norii prin plafon. Penthouse-urile costă 12 milioane de lire, respectiv 18 milioane. Acelaşi Heron Tower are două baruri de acoperiş şi restaurante, la etajele 38 şi 40 - restaurantele cu terase în aer liber situate la cea mai mare înălţime din Marea Britanie.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/tendinte-in-rezidentialul-de-lux-apartamente-cu-deschidere-la-cer-galerie-foto-12720104
12720104
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.