Şase produse ale capitalismului cu origini antice - GALERIE FOTO

Autor: Ioana Matei Postat la 25 aprilie 2014 372 afişări

Primele lucruri care ne vin în minte când ne gândim la civilizaţiile antice sunt lipsa tehnologiei şi un stil de viaţă primitiv. Totuşi, câteva dintre lucrurile pe care le folosim zilnic în prezent au fost inventate cu mai mult timp în urmă decât ne imaginăm.

1. Bomboanele cu mentă

Igiena dentară nu s-a aflat printre priorităţile egiptenilor, chiar dacă sunt renumiţi pentru alte invenţii precum piramidele sau foile de papirus. După ce au ajuns să se confrunte cu mirosurile rezultate în urma bacteriilor bucale, au conceput primele bomboane mentolate: o mixtură din mai multe ingrediente, printre care şi tămâia şi scorţişoara pe care le fierbeau apoi în miere şi le modelau corespunzător. Bomboanele au fost menţionate mai întâi în papirusul Ebers, un document din secolul 16î.Hr.. şi erau folosite atât în ceremonii religioase, cât şi din motive medicale.

2. Paraşutele

Majoritatea atribuie inventarea paraşutelor lui Leonardo da Vinci, dar, de fapt, chinezii antici sunt  cei cărora le-a venit ideea, potrivit listverse.com. Dovezi scrise demonstrează că împăratul Shun, un bărbat care a trăit în urmă cu mai bine de 4000 de ani în urmă, a fost forţat să se arunce de pe o clădire înaltă de către tatăl lui. Shun a folosit două pălării din bambus şi a coborât astfel lin pe pământ. Scrieri ulterioare povestesc cum acrobaţii chinezi foloseau echipamente asemănătoare paraşutelor pentru a distra nobilimea, cu mai bine de 1700 de ani înainte de presupusa invenţie a lui da Vinci.

3. Încuietorile

Cele mai vechi lacăte găsite aparţin egiptenilor antici şi, potrivit dovezilor, au fost realizate cu cel puţin 2000 de ani î.Hr.. Se crede însă că există de mai mult timp. Ce diferă la încuiterorile egiptenilor este că erau alcătuite în totalitate din lemn, inclusiv cheia.  Se crede că egiptenii au făcut încuietori complexe pentru a păzi lucuri valoaroase sau cu importanţă religioasă.

4. Automatul pentru produse alimentare

Primul automat de snack-uri oferea un singur produs: apă sfinţită. În schimbul unei monede echivalente cu circa 4,40 dolari, putea să ofere o cantitate mică de apă sfinţită folosită în temple. Aparatul era format dintr-o cutie cu un spaţiu în care se introducea o monedă. Moneda lovea un braţ care clătina suportul în care se afla apa sfinţită astfel încât aceasta să cadă.

5. Popcornul

Aztecii nu au inventat tehnic popcornul, dar l-au descoperit ca urmare a invaziei spaniole. Când Columb a interacţionat cu tribul Arawak, a primit un corsaj din popcorn. Se credea că este o componentă fundamentală în imperiul lor şi juca un rol important în cultura aztecă. Era folosit deseori în construirea de coliere sau a altor bijuterii şi în decorarea statuetelor religioase. Un ritual aztec implica aruncarea unei cantităţi mari de porumb în foc, ca sacrificiu pentru zei.

6.Frigiderul

“Yakhcal”-ul, strămoşul frigiderului, era o ridicătură de aproximativ 18 metri făcută din noroi. Sub aceasta, era săpată o groapă de aproximativ 5000 metri cubi. Gheaţa era făcută în canale din yakhchal umplute cu apă şi care îngheţau în timpul nopţii, când temperaturile erau foarte scăzute.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/sase-produse-ale-capitalismului-cu-origini-antice-galerie-foto-12524122
12524122
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.