Cum au ajuns IDOLII unei generaţii SĂRACI şi cu slujbe obişnuite

Postat la 24 februarie 2018 606 afişări

Nu mai apar pe marile sau micile ecrane, ci au joburi obişnuite. Cu ce se ocupă acum unele dintre celebrităţile de altă dată?

Cum au ajuns IDOLII unei generaţii SĂRACI şi cu slujbe obişnuite

AMANDA BYNES

Amanda Bynes a fost, cândva, în copilărie, o senzaţie a marilor ecrane. Din păcate, odată ce a crescut, a ieşit din lumina reflectoarelor. După ce s-a luptat cu legea şi cu abuzul de substanţe interzise, Bynes pretinde că lucrează în domeniul modei.

TOM SELLEK

Deşi mai activează rareori în meseria care l-a consacrat, Selleck s-a retras într-o fermă de 60 hectare, unde vrea să-şi construiască o fermă de avocado de 20 de acri. Actorul a declarat că munca  la fermă i-a permis să găsească în sfârşit un echilibru după o carieră destul de stresantă.

LIAM GALLAGHER

După ce fratele său, Noel, a părăsit Oasis pentru a urma o carieră solo, Liam a pus bazele trupei Beady Eye, care şi-a aflat sfârşitul după doar două albume. Astăzi, Liam conduce un brand de haine destul de profitabil în Londra, numit Pretty Green.

TONY DANZA

Vedeta din Taxi şi Who’s the Boss este acum profesor de limba engleză la Philadelphia North-East High School. Cui nu i-ar plăcea să fie elevul său?

CHRIS OWEN

În ciuda succesului filmului American Pie, Chris Owen nu şi-a consolidat o carieră în domeniu. Astăzi, el este chelner la un restaurant de sushi şi are mai puţin de 100 de urmăritori pe Twitter.

JESSICA SIERRA

Jessica Sierra, consacrată prin intermediul American Idol, a trebuit să-şi ia un job în plus, la un cunoscut lanţ de fast-food american,  pentru a-şi putea plăti facturile.

VANILLA ICE

Când cariera sa a început să o ia pe o pantă descendentă, Vanilla Ice a decis să pună bazele unui site imobiliar. Acum activează ca investitor imobiliar şi îi învaţă pe alţii cum să facă profit din vânzarea de locuinţe.

M.C. HAMMER

După ce a acumulat datorii de 13 milioane de dolari şi s-a declarat falit, Hammer şi-a luat viaţa de la capăt. În prezent oficiază nunţi, dezvoltă aplicaţii iPad şi predă despre noile tendinţe din media la universităţile din Ivy League.

TARAN NOAH SMITH

Cunoscut drept „copilul urât” din sitcomului Home Improvement, la 17 ani Smith s-a certat cu părinţii pentru că şi-au cumpărat o casă destul de scumpă din economiile lui strânse cu greu. I-a dat în judecată, s-a căsătorit cu o femeie ce i-ar putea fi mamă şi a investiti banii obţinuţi în proces într-o fermă şi un serviciu de catering.

FREDDIE PRINZE

Freddie şi-a schimbat traseul carierei de câteva ori, el fiind cunoscut mai întâi datorită filmelor She's All That şi I Know What You Did Last Summer, unde a întâlnit-o şi pe soţia sa,  Sarah Michelle Gellar. După ce a lucrat ca regizor şi producător pentru WWE, Freddie şi-a lansat prima carte de bucate, în 2016, numită Back To The Kitchen.

DANNY LLOYD

Avea doar 5 ani când a jucat în The Shining. După ce a fost lansat filmul, Danny a renunţat la actorie şi astăzi este profesor de biologie în Kentucky.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.