Cât de ticălos a fost Steve Jobs şi cum va prezenta Hollywoodul asta

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 13 octombrie 2015 12160 afişări

Cât de ticălos a fost Steve Jobs şi cum va prezenta Hollywoodul asta
Cât de ticălos a fost Steve Jobs şi cum va prezenta Hollywoodul asta

Viaţa lui Steve Jobs a devenit în ultimii ani subiect de filme şi documentare. Dar calitatea producţiilor lasă mult de dorit, iar speranţele publicului se îndreaptă către filmul care va debuta la sfârşitul acestei săptămâni şi care poartă numele fondatorului Apple.

Noul film, numit chiar Steve Jobs, îl prezintă pe acesta într-o lumină diferită, exploatând duritatea cu care el îşi trata angajaţii şi propria familie. Scenariul a pornit numeroase controverse, iar CEO-ul actual al Apple, Tim Cook, l-a numit pe scenaristul Aaron Sorkin „un oportunist“.

Lauren Powell Jobs, văduva celui care a pus bazele companiei Apple, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca filmul să nu vadă lumina zilei. Potrivit Daily Mail, Powell Jobs i-a contactat personal pe Leonardo DiCaprio şi Christian Bale, pentru a-i convinge să nu accepte rolul principal. În cele din urmă, rolul lui Steve Jobs va fi interpretat de Michael Fassbender, chiar dacă acesta nu a fost prima opţiune a producătorilor. Văduva lui Steve Jobs a încercat chiar să blocheze finanţarea producţiei, determinându-i pe cei de la Sony să cedeze drepturile de distribuţie celor de la Universal.

Aaron Sorkin şi-a bazat scenariul, în mare măsură, pe biografia lui Jobs semnată de Walter Isaacson, carte pe care Lauren Powell Jobs o consideră „nedreaptă“. „Ne-a spus de nenumărate ori că nu îi place cartea şi că un film bazat pe această carte nu va reflecta cu acurateţe viaţa lui Steve“, a declarat producătorul Scott Rudin pentru Wall Street Journal. El a mai spus că i-a oferit lui văduvei lui Jobs posibilitatea de a viziona filmul înainte să ajungă pe marile ecrane, dar aceasta l-a refuzat.

Filmul, care îi mai are în distribuţie pe Kate Winslet şi Seth Rogen, părea că nu va mai ajunge în sălile de cinema. Regizorul Danny Boyle a recunoscut problemele ridicate atât de Lauren Powell Jobs cât şi de Apple: „Am trecut prin momente dificile, dar nu mai are rost să le detaliem“.

Danny Boyle nu a fost nici el prima opţiune pentru scaunul de regizor, fiind cooptat după ce David Fincher a cerut un salariu de 10 milioane de dolari şi un buget de 45 de milioane - mai mult decât a fost dispusă Sony să investească în film.

„Steve Jobs“ nu este primul film despre viaţa celui care a dat lumii Apple; alte trei filme de lungmetraj l-au avut ca personaj principal – Pirates of Silicon Valley, iSteve şi Jobs.

PIRATES OF SILICON VALLEY este un film de televiziune din 1999 care aduce în prim-plan competiţia dintre Bill Gates, fondatorul Microsoft, şi Steve Jobs. Distribuţia i-a inclus pe Noah Wyle în rolul lui Jobs (ER, A Few Good Men) şi Anthony Michael Hall în rolul lui Gates (The Breakfast Club, Edward Scissorhands), iar regia a fost semnată de Martyn Burke (Witnesses, Under Fire: Journalists in Combat).

Filmul a primit recenzii destul de bune, dar faptul că a fost lansat doar pe micile ecrane a limitat mult potenţialul său. Pirates of Silicon Valley rămâne însă, până în ziua de azi, cel mai bun film avându-l ca personaj central pe Steve Jobs.

ISTEVE (2013) a fost o parodie lansată online la scurt timp după moartea lui Jobs. Rolurile principale au fost semnate de Justin Long (Veronica Mars, Best Man Down), Jorge Garcia (How I Met Your Mother, Fringe, Lost) şi Art Evans (Die Hard, Metro, Fright Night), în vreme ce regia a fost semnată de Ryan Perez, cunoscut mai mult pentru scurt-metraje. Filmul nu s-a luat în serios şi nu a fost luat în serios; este considerat drept cel mai slab proiect legat de viaţa fondatorului Apple.

JOBS (2013) este singurul film din această listă care a ajuns pe marile ecrane. Avându-l pe Ashton Kutcher în rolul principal, Jobs a beneficiat de un marketing impresionant, dar a dezamăgit la mai multe capitole. Interpretarea lui Kutcher este primul lucru care vine în minte: actorul dovedeşte încă o dată că locul său este în comedii şi nu în filme cu un puternic accent dramatic. Josh Glad (Love and Other Drugs, The Wedding Ringer), Lukas Haas (Inception, Witness) şi Dermot Mulroney (The Grey, About Schmidt) completează distribuţia, iar scenariul şi regia sunt semnate de Matt Whiteley, respectiv Joshua Michael Stern (Swing Vote, Neverwas).

Având în minte aceste încercări nereuşite de a-l portretiza pe unul dintre cei mai de succes antreprenori ai ultimului secol, spectatorii îşi pun speranţe mari în filmul semnat de Danny Boyle. Fassbender este un actor nominalizat la Oscar, iar Winslet şi Boyle sunt câştigători ai acestui premiu. Aşteptările sunt astfel justificate, dar rămâne de văzut dacă Steve Jobs va fi într-adevăr un film reuşit.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/film/cat-de-ticalos-a-fost-steve-jobs-si-cum-va-prezenta-hollywoodul-asta-14833551
14833551
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. Totul în MARȘARIER
Descopera.ro
Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!” Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!”
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM
Go4it.ro
Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.