Desdemona secolului XXI: cum e să iubeşti un bărbat de altă rasă (VIDEO)

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 06 noiembrie 2011 422 afişări

După câteva sute de ani, Desdemona pare să fi prins curaj să-i dea replica lui Othello, având la dispoziţie o piesă întreagă în care să-şi exprime opiniile.

Având-o ca autoare pe scriitoarea Toni Morrison, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură şi ca regizor pe Peter Sellars, care a montat anterior un "Othello" în versiune futuristă, "Desdemona" este de fapt de fapt o combinaţie între o piesă de teatru şi un concert, îmbinând naraţiunea interactivă cu muzică (compusă de muziciana africană Rokia Traore) şi cântece despre eroina lui Shakespeare.

Desdemona le vorbeşte spectatorilor despre traumele asociate clasei sociale din care face parte, despre cele cauzate de faptul că este femeie albă care iubeşte un maur, despre război ori despre puterea transformatoare a dragostei, într-un dialog imaginar cu doica ei africană, Barbara, care în piesa lui Shakespeare este doar menţionată.

Piesa s-a jucat deja la Paris, Viena şi Bruxelles, unde a fost foarte bine primită şi va ajunge la New York la începutul lunii viitoare. Spectatorii europeni o vor putea urmări din nou la mijlocul lui noiembrie la Berlin, ori la Londra în perioada Jocurilor Olimpice de anul viitor. Autoarea le recomandă însă spectatorilor să citească "Othello" înainte de a merge la teatru.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/desdemona-secolului-xxi-cum-e-sa-iubesti-un-barbat-de-alta-rasa-video-8944646
8944646
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.