Defulati-va aici: orasele americane, napadite de graffiti (GALERIE FOTO)

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 07 august 2011 144 afişări

De parca situatia grea a economiei nu era de ajuns, o serie de orase americane se confrunta in ultima vreme cu o noua problema: o explozie fara precedent de graffiti pe zidurile cladirilor.

Printre orasele mari afectate se numara Los Angeles, Nashville sau Portland, in timp ce alte metropole americane, ca Denver, Chicago sau New York se lauda ca momentan reusesc sa tina in frau actiunile celor care simt nevoia sa se exprime prin graffiti pe pereti sau garduri, scrie The New York Times.

Explozia de graffiti se manifesta in forme diferite, cum ar fi un "Welcome to L.A." repetat pe o cladire din oras, ori de cate ori autoritatile o curata, pana la insemnari sau desene pe semne de circulatie, in pasaje subterane sau pe cladiri istorice.

Autorii "operelor" graffiti sunt fie din localitatea unde le creeaza, fie din afara ei, asa cum au constatat autoritatile din Portland, care au arestat un numar in crestere de persoane surprinse in actiune, originare din afara orasului.

In incercarea de a gasi un motiv pentru cresterea numarului de graffiti, autoritatile dau vina pe reducerea bugetelor alocate curatarii oraselor de asemenea creatii, dar explicatia nu se aplica in toate cazurile, din moment ce problema a aparut si in localitati unde nu au avut loc reduceri de buget. Alte voci sustin ca pur si simplu explicatia sta in nesiguranta si alienarea din zonele urbane afectate de o rata mare a somajului.

Pe de alta parte, nu putini sunt aceia care dau vina pe faptul ca lucrarile graffiti sunt ridicate la rang de arta si promovate prin expozitii, ceea ce-i inspira pe multi alti artisti amatori ce doresc sa ajunga asemeni unor nume ca Marc Ecko sau Banksy, sperand sa castige bani multi din creatiile lor.

Pentru a reusi sa combata fenomenul, autoritatile recurg la masuri noi, de la instituirea unor patrule inarmate cu tot ce le trebuie pentru curatat zidurile si pana la crearea unei baze de date cu graffiti.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/defulati-va-aici-orasele-americane-napadite-de-graffiti-galerie-foto-8547684
8547684
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.