Retrospectiva anului economic 2012, LOGISTICA - „Sistemul circulator", tot pe plus

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 19 decembrie 2012 106 afişări

Ultimii ani au cernut operatorii de logistică de pe piaţa românească, însă locul n-a rămas gol, ci a fost rapid acaparat de firmele care pot înghiţi o felie mai mare din piaţă. Un alt factor ce a dus la creşterea afacerilor firmelor de profil este legat de faptul că mulţi producători au externalizat serviciile de logistică spre firme specializate.

"Logistica a crescut şi va continua să crească. Vorbim despre sistemul circulator al economiei... Economia noastră e pe un trend ascendent, şi pentru că are nevoie să fie servită de acest sistem circulator, logistica şi transporturile se vor dezvolta", declară Cătălin Olteanu, director general al FM Logistic România. Pe de altă parte, nici 2012 nu a fost un an uşor, logisticienii simţind din plin impactul cursului valutar. "Noi plătim chiriile raportate la o valoare în euro şi am simţit zdravăn devalorizarea leului. Dar cel mai zdravăn se simte în preţul combustibilului. Din momentul în care costul combustibilului creşte şi până când ne aliniem tarifele, înregistrăm pierderi", spune Olteanu.

In plus, în privinţa plăţilor, tendinţa este ca banii să vină cât mai târziu. "Pur şi simplu contractele se schimbă în direcţia asta, deci nu e ceva neaşteptat. Pe de altă parte, devine o practică din ce în ce mai comună să primeşti un termen de plată la 45-60 de zile.

Mă întreb până unde se va merge în direcţia asta, pentru că devine periculos şi incontrolabil", afirmă reprezentantul FM Logistic. Ca ansamblu, pieţei de logistică nu-i poate fi atribuită o valoare precisă, punctează Adriana Pălăşan, managing partner supply chain management center şi vicepreşedinte al ARILOG, asociaţia de profil.

Şi asta pentru că există companii care au activităţi de logistică, dar valoarea veniturilor nu poate fi însumată, "pentru că producătorii îşi duc cu maşinile lor marfa şi nu ştim cât costă, în plus maşinile de 1,5 tone nu sunt licenţiate, nu ştim câte sunt şi ce fac proprietarii cu ele", argumentează Pălăşan. Sunt câteva sute de firme care au ca profil de activitate logistica, dar doar 60 dintre ele au cifre de afaceri de peste un milion de euro. Cele mai mari zece firme din domeniu au înregistrat în 2011, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, venituri cumulate de circa 300 de milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/retrospectiva-anului-economic-2012-logistica-sistemul-circulator-tot-pe-plus-10401807
10401807
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.