Noul curent nemţesc

Autor: Razvan Muresan Postat la 12 iulie 2012 37 afişări

După schimbarea evidentă de strategie şi miza tot mai accentuată pe maşini de clasă mică, grupul Daimler calcă şi mai tare pedala de acceleraţie. Noul „negru” nu mai e acum doar mic, ci şi electric.

Între un drum cu clasicul Smart, în motorizarea pe benzină, şi unul cu cel electric nu sunt diferenţe prea mari. Se conduce şi se parchează la fel de uşor şi atrage la fel de multe priviri. Ce-i drept, cel electric e mai stabil, mai puţin zgomotos şi mai sprinten, chiar dacă viteza maximă nu e punctul său forte. Iar versiunile Cabrio şi Coupé în care e disponibil ar trebui să acopere toate gusturile. Cât despre preţ, diferenţa e de 3-4.000 de euro faţă de modelul clasic, însă poate fi recuperată din economia de combustibil în cel mult patru ani, potrivit calculelor BUSINESS Magazin.

De fapt, tot conceptul Smart cu două locuri a fost gândit încă de la început de nemţii de la Daimler pentru a rula electric. Primele o sută de maşini au intrat în teste la Londra în 2007, iar doi ani mai târziu două mii de maşini circulau în 18 ţări. "Paşii treptaţi ne-au ajutat să vedem ce-şi doresc de fapt clienţii de la o maşină electrică", spune Martin Hulder, directorul de vânzări şi marketing al Smart.

În general, aşteptările legate de un astfel de produs diferă faţă de maşinile obişnuite. Principalele solicitări ale clienţilor se leagă, potrivit oficialilor Daimler, de timpul de încărcare, de autonomie, de costul înlocuirii bateriei, de viteza maximă atinsă şi, cel mai adesea, de preţul automobilului. Statisticile indică faptul că, în medie, distanţa parcursă zilnic în oraş de un şofer este de circa 30-40 de kilometri, iar 45% din şoferi conduc sub zece kilometri pe zi, în timp ce 90% nu depăşesc pragul de 60. În cazul noului model lansat, autonomia de 145 km permite încărcarea o dată la două zile sau chiar mai rar în funcţie de obiceiurile de transport ale proprietarului.

Încărcarea durează între câteva zeci de minute, dacă e folosită o staţie specială de încărcare, sau şapte ore, dacă se foloseşte priza de acasă. "Costurile pentru alimentare sunt cu până la 70% mai mici faţă de o maşinile convenţionale", explică Hulder, motivând astfel argumentele pe care se bazează strategiile de marketing legate de promovarea electricelor.

Apoi, anumite oraşe permit în inelul central doar accesul maşinilor nepoluante, iar electricele se pliază exact pe modelul propus de autorităţi, guvernele ţărilor membre ale UE acordând chiar şi compensări menite să contribuie la reducerea numărului de vehicule neprietenoase cu mediul înconjurător.

Dezvoltarea fenomenului automobilelor electrice va depinde în mare măsură şi de felul în care statele vor înţelege să asigure infrastructura necesară încărcării lor, cu scopul de a obţine un aer mai curat în marile aglomerări urbane. Era oricum de datoria industriei să vină mai întâi cu produsele şi să creeze cerere în piaţă pentru că unul dintre argumentele autorităţilor era tocmai lipsa unui parc auto consistent. Jocul de-a "oul sau găina" pare să ia repede sfârşit, iar culoarul noilor maşini e tot mai verde.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
masina,
Daimler
/analize/transporturi/noul-curent-nemtesc-9823707
9823707
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.