In ce directie vireaza 2008?

Postat la 08 ianuarie 2008 1 afişăre

Scenariul de anul trecut se repeta. Toti sefii de companii auto din Romania estimeaza pentru acest an o crestere sub zece procente, fie pe fondul saturatiei pietei, fie din cauza amenintarii importurilor de automobile second-hand.

Va putea continua ritmul accelerat de crestere si in 2008?

Piata auto va inregistra pentru prima data in ultimii ani o crestere cu doar o cifra sau cel mult 10%. „Nu va depasi pragul de 400.000 de unitati“, a spus Brent Valmar, vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). „Pentru 2008 imi pastrez prudenta, si estimez o crestere a pietei de aproximativ 5-7%“, considera Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. In 2007, vanzarile totale au depasit nivelul de 350.000 de autovehicule, in crestere cu 20% fata de 2006.

Ce noi modele vor iesi din fabricile romanesti?

Dupa o pauza de aproape doi ani, in 2008 Dacia va lansa cea de-a treia versiune de Logan din segmentul autoturismelor, si anume versiunea cu cinci usi anuntata la Salonul Auto de la Frankfurt - Renault Sandero, model hatchback asamblat in Brazilia si Romania. Cat priveste Automobile Craiova, daca decizia Comisiei Europene fata de privatizarea cu Ford va fi favorabila, abia inceputul anului 2009 ar putea aduce primul model iesit de pe liniile de productie ale fabricii de la Craiova.

Cat se vor mai putea extinde retelele de dealeri?

Pentru a mentine ritmul de crestere al vanzarilor de automobile, retelele curente de dealeri vor inregistra o crestere importanta a punctelor de vanzare in urmatorul an. „In orasele importante numarul de dealeri se va dubla, in comparatie cu nivelul existent. Daca in prezent exista cate un dealer pentru o marca, in viitor vor fi doua. De asemenea, retelele se vor extinde si in orasele mai importante dintr-un judet, nu numai in resedinta acestuia“, a subliniat Brent Valmar, vicepresedintele APIA.

Care va fi cea mai bine vanduta marca de import?

„Renault va ramane in continuare cea mai bine vanduta marca de import“, sustine Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Renault este prima marca de import care in 2007 a depasit pragul de 30.000 de masini comercializate intr-un an. Pentru comparatie, Skoda, a doua marca de import ca vanzari, vanduse mai mult de 23.000 de unitati dupa primele 11 luni ale anului trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto
/analize/transporturi/in-ce-directie-vireaza-2008-2327189
2327189
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.