Cu şoselele în buzunare. Topul celor mai mari constructori

Autor: Andreea Neferu Postat la 01 august 2012 94 afişări

Reluarea proiectelor de infrastructură şi-a pus amprenta şi asupra constructorilor de pe piaţa locală, care au reuşit, în cea mai mare parte a cazurilor, să-şi majoreze businessul anul trecut. Greii construcţiilor nu sunt însă prea optimişti pentru anul 2012.

Cei mai mari 15 constructori de pe piaţa locală au avut anul trecut afaceri cumulate de aproape două miliarde de euro, echivalentul a circa o cincime din întregul sector românesc al construcţiilor, relevă o analiză a BUSINESS Magazin pe baza informaţiilor de la Ministerul Finanţelor şi a celor oferite de companii.

Cea mai mare parte a jucătorilor de pe piaţa construcţiilor, fie ei cu acţionariat autohton sau străin, au reuşit anul trecut să-şi majoreze uşor afacerile, fapt demonstrat şi de avansul, ce-i drept timid, al pieţei construcţiilor de anul trecut, până la circa 9,3 miliarde de euro. Reluarea unor lucrări de infrastructură în 2011 i-a ajutat pe cea mai mare parte a acestora să revină pe plus.

Cel mai mare constructor în 2011 după cifra de afaceri a fost Hidroconstrucţia, companie controlată de management şi asociaţia salariaţilor. Colosul din construcţii, care îşi are originile în Întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice, înfiinţată în 1961, a avut anul trecut venituri de 236 milioane de euro, în creştere cu aproape 2% în euro faţă de anul anterior. Hidroconstrucţia, care este de altfel unul dintre cei mai mari angajatori români, cu circa 6.500 de salariaţi, a reuşit astfel să-şi păstreze şi anul trecut poziţia de lider în topul constructorilor care activează pe piaţa locală.

Cu toate acestea, omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu poate fi considerat liderul incontestabil al constructorilor din România, având în vedere că deţine doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa construcţiilor, Spedition UMB şi Tehnostrade, companii ce au avut afaceri cumulate de peste 320 de milioane de euro. Cifrele de afaceri ale celor doi constructori sunt în creştere faţă de anul 2010, iar profitul a scăzut în cazul Spedition UMB şi a crescut în cazul Tehnostrade. Dorinel Umbrărescu a avut în ultimii ani marje de profit considerabile, care au depăşit pragul de 20-25%. În continuare, şi anul trecut companiile lui Umbrărescu au rămas cele mai profitabile din rândul constructorilor: în 2011 Spedition UMB şi Tehnostrade au avut profituri nete cumulate de aproape 68 milioane de euro.

"Profiturile urmează să mai scadă, în condiţiile în care costurile cresc. Iar anul acesta urmează să se reducă şi cifra de afaceri, nu numai profitul. Preţurile cresc mult mai mult decât o arată indicatorul statistic (inflaţia - n. red.)", spun reprezentanţi ai constructorului băcăuan Spedition UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

Compania, care a lucrat şi la autostrada Bucureşti-Ploieşti, recent deschisă circulaţiei, ar urma să inaugureze la jumătatea lunii august şi tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, lot 1 (9,5 kilometri). Deşi iniţial anunţase că va termina autostrada la finalul lunii iulie, seceta din ultimele săptămâni se pare că i-a dat peste cap planurile lui Umbrărescu, în condiţiile în care nu a reuşit să finalizeze taluzurile. Inaugurarea acestui tronson de autostradă, chiar dacă este unul foarte scurt, ar urma să reprezinte o premieră în România, în contextul în care va fi finalizată cu 8 luni înainte de termenul contractual.

Revenind însă la topul constructorilor, următorul loc în ierarhia companiilor cu acţionariat românesc este ocupat de Tehnologica Radion, companie controlată de Theodor Berna, cu afaceri de circa 138 milioane de euro în 2011, în uşoară scădere faţă de anul anterior. În top apare şi constructorul Romstrade, firmă din Giurgiu controlată de Nelu Iordache, care mai deţine, printre altele, şi compania aeriană low-cost Blue Air. Romstrade a finalizat anul 2011 cu o cifră de afaceri de circa 127 milioane de euro, iar profitul a scăzut cu peste 60% faţă de anul anterior, la nici 3 milioane de euro. Cu toate acestea, Romstrade şi-a bugetat pentru anul 2012 o creştere de 140% a businessului, până la aproape 290 milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
infrastructura,
proiecte,
autostrazi,
drumuri,
afaceri
/analize/transporturi/cu-soselele-in-buzunare-topul-celor-mai-mari-constructori-9905914
9905914
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.