Avioanele lui Tender ataca in linie

Postat la 03 iunie 2008 142 afişări

Jetran Air, compania achizitionata in urma cu doua saptamani de omul de afaceri Ovidiu Tender, ia in considerare intrarea din 2009 pe piata zborurilor regulate.

Avioanele lui Tender ataca in linie
Avioanele lui Tender ataca in linie
“Nu ne grabim sa sarim la etapa zborurilor regulate”, spune Bogdan Dimitrescu, director adjunct al Jetran Air, companie care in urma cu doua saptamani a fost preluata de Grupul Tender pentru suma de 45 de milioane de dolari (28 de milioane de euro).

Dimitrescu foloseste cuvantul “etapa”, deoarece pana acum compania a avut ca activitate principala inchirierea aeronavelor, intai in wet-lease (inchirierea aeronavelor cu tot cu echipaj si celelalte servicii, pentru a opera in numele companiei care preia aeronava) catre companii straine de aviatie, iar din acest an in regim charter, operand pentru prima oara sub brand propriu atat din Romania, cat si din strainatate. “A fost o dezvoltare pas cu pas, iar piata de wet-lease, spre care ne-am indreptat initial, ne-a oferit cresterea afacerilor si ne-a sustinut planurile pentru a opera acum in nume propriu, iar mai tarziu ca o companie de linie”, spune Bogdan Dimitrescu.

Pentru o companie care activeaza din 2002 in Romania, Jetran este foarte putin cunoscuta din cauza faptului ca a lucrat predominant cu companii din strainatate carora le-a inchiriat aeronavele. Jetran a devenit ceva mai vizibila abia odata cu anuntul facut in urma cu doua saptamani privind vanzarea catre grupul omului de afaceri Ovidiu Tender. Tranzactia reprezinta o premiera pentru piata autohtona, fiind prima vanzare a unei companii aeriene (exceptie facand start-up-urile din jurul anilor 2000).

Operatorul national TAROM sau low-cost-ul Blue Air au fost de vanzare de mai multe ori in anii trecuti, dar intentiile de achizitie nu s-au concretizat, principalul motiv fiind dificultatile cu care se confrunta in general aviatia europeana, legate in special de costul carburantilor si de aglomerarea pietei.

“In ultimii ani, investitorii strategici care sa cumpere o companie de aviatie au fost tot mai rari, pe de o parte pentru ca piata s-a complicat foarte mult, iar pe de alta parte pentru ca s-au dezvoltat mult aliantele, iar astfel operatorii au putut avea legatura cu orice alta piata”, spune Szabolcs Nemes, consultant in cadrul Roland Berger Romania. Achizitiile unor companii de aviatie pe plan international au loc in cazul unor operatori care vor cu orice pret acapararea unei cote cat mai importante dintr-o anumita piata, cum este cazul grupului franco-olandez Air France-KLM sau al micului operator italian Air One, care au vanat mult timp compania nationala italiana Alitalia, aflata in mari dificultati financiare, sau in cazul unor investitori de tip holding, care isi adauga aviatia ca nou domeniu de activitate pentru a-si completa structura sau a crea unele sinergii.

Din aceasta ultima categorie face parte tranzactia prin care grupul Tender a cumparat Jetran, Ovidiu Tender declarand deocamdata ca a cumparat compania pentru ca era de vanzare: “Actionarul majoritar american avea nevoie de lichiditati in contextul crizei creditelor, iar noi vom vedea ce vom face pe viitor cu noua achizitie, care oricum este un business profitabil”. Cand vorbeste de business profitabil, Ovidiu Tender nu se refera la aviatie in general, ci la Jetran in special, care a avut profit inca din primul an de functionare, dupa cum spune Bogdan Dimitrescu, directorul adjunct al companiei.

“Unul dintre principalele motive pentru care compania a avut profit este faptul ca nu a fost expusa in mod direct la fluctuatiile pietei de aviatie, la problemele legate de costuri ale combustibilului sau ale aglomerarii pietei, deoarece veniturile sale au fost si sunt atrase prin contracte de inchiriere, fie in wet-lease, fie in regim charter”, comenteaza Szabolcs Nemes. Acesti factori de risc ar putea avea impact asupra profitabilitatii companiei atunci cand compania ar incepe operarea de curse regulate. In cazul operarii curselor regulate insa, o scadere a profitului ar putea fi compensata de o crestere a cifrei de afaceri (anul trecut, compania a facut afaceri de 25 de milioane de euro, iar pentru acest an estimeaza cel putin 35 de milioane de euro).

De asemenea, compania mai are un atu: este singurul operator local de chartere care nu are si curse regulate si singurul operator care pastreaza o aeronava de rezerva. In Romania, turoperatorii care organizeaza curse charter inchiriaza de obicei aeronavele de la companiile de linie (TAROM, Carpatair) sau de la cele low-cost (Blue Air), insa de multe ori orarul charterelor este influentat negativ de faptul ca trebuie sa “strecoare” zborurile charter intre cursele lor de linie.

Inainte de a fi cumparata de Tender Group, principalele rezultate la o cautare pe internet a Jetran Air aratau ca aceasta companie ar fi fosta Acvila Air sau fosta Angel Airlines - ambele companii de aviatie cu actionariat romanesc, care au iesit de pe piata la inceputul anilor 2000. Singurul lucru care ar lega Jetran de aceste companii este numele lui Gheorghe Valceanu, fost actionar in acele companii, dar si in altele, precum Carpatair, si actualmente actionar minoritar si la Jetran. Iar in perioada in care aceste doua companii au disparut de pe piata a aparut Jetran.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

/analize/transporturi/avioanele-lui-tender-ataca-in-linie-2682745
2682745
comments powered by Disqus
Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii
ALERTA ALIMENTARĂ! Toată lumea care a cumpărat PRODUSUL trebuie să îl ducă înapoi şi să NU ÎL CONSUME. Acesta conţine DIOXID DE SULF, nedecarat pe etichetă
ProMotor.ro
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI! A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Dacă trece această lege, toţi şoferii vor plăti amenzile imediat ce le primesc!
Descopera.ro
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Este cel mai mare FURT din istorie? Un AISBERG a fost furat cu totul, însă asta nu este cel mai ŞOCANT
Un fizician s-a ÎMPUŞCAT sub apă pentru un experiment ştiinţific. FOTO+VIDEO
Go4it.ro
GALAXY S10: cât costă şi de unde îl poţi cumpăra în ROMÂNIA. De data aceasta SAMSUNG a cam exagerat cu preţurile GALAXY S10: cât costă şi de unde îl poţi cumpăra în ROMÂNIA. De data aceasta SAMSUNG a cam exagerat cu preţurile
Iată cum se prezintă GALAXY S10, telefonul anului 2019! VIDEO
GALAXY S10 a fost LANSAT! Iată cât costă cel mai PERFORMANT telefon de la SAMSUNG
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.