Lecţiile tuturor crizelor pentru bankingul din România

Autor: Claudia Medrega Postat la 06 aprilie 2022 112 afişări

România este expusă doar marginal la conflictul din Ucraina. Expunerea comercială este redusă, autonomia energetică a ţării este în mare parte asigurată din resurse interne. Sistemul bancar se bucură de lichiditaTe abundentă şi este capabil să finanţeze economia. Iar România beneficiază de protecţia economică şi militară oferită de apartenenţa la UE şi NATO, susţine François Bloch, CEO al BRD. Pe de altă parte, el aminteşte că războiul şi efectele sale creează o presiune suplimentară şi contribuie la o inflaţie ridicată, iar ratele dobânzilor vor urma tendinţa inflaţiei.

Ceea ce ne-au învăţat ultimii 2-13 ani este, mai presus de toate, să fim întotdeauna gata să acţionăm, să pregătim cu atenţie viitorul, să rămânem prudenţi şi responsabili faţă de clienţi, investitori şi societate, să comunicăm în mod transparent şi să cultivăm încrederea. În cele din urmă, întreaga economie se bazează pe încredere şi pe un parteneriat real între actorii ei”, este de părere François Bloch, CEO al BRD Groupe Société Générale. Având în vedere invazia militară a Rusiei în Ucraina, trecem cu siguranţă printr-o perioadă dificilă, poate cea mai dificilă din ultimele decenii, dar solidaritatea şi puterea Europei nu trebuie subestimate, consideră şeful băncii româneşti cu capital francez. „România arată o empatie extraordinară faţă de refugiaţii din Ucraina învecinată.

Şi noi, la BRD, contribuim în diferite moduri, prin solidaritatea angajaţilor noştri, dar şi prin participarea băncii. Datoria noastră este să ne gândim la viitor, la responsabilitatea noastră de a ne menţine ţara şi economia în mişcare”. România este expusă doar marginal la conflictul din Ucraina. Expunerea comercială este redusă, autonomia energetică a ţării este în mare parte asigurată din resurse interne. Sistemul bancar este mai puternic ca niciodată, se bucură de lichiditaţe abundentă şi este capabil să finanţeze economia. Iar România beneficiază de protecţia economică şi militară oferită de apartenenţa la UE şi NATO. Astfel, România are multe motive să fie optimistă, susţine şeful BRD, a treia cea mai mare bancă după active din România.

În ceea ce priveşte criza pandemică, care a început să se manifeste începând din 2020 şi a  continuat şi în 2021, dificultăţile aduse de pandemia COVID-19 au avut deja impact asupra economiei româneşti, dar intensitatea acestuia a fost diferită, în funcţie de mărimea companiilor şi de sectorul în care activează, aminteşte François Bloch. „Unele sectoare economice au suferit mai mult decât altele, iar companiile mici au fost mai afectate decât cele mari. Anul 2022 se derulează cu evenimente care, cel mai probabil, vor continua să aibă impact asupra unor sectoare economice.

Dar economia este întotdeauna supusă unui mix de condiţii şi măsuri care pot pondera influenţa unor astfel de evenimente – ne putem aştepta la continuarea unor programe guvernamentale de sprijin, la implementarea unor noi măsuri de suport şi, bineînţeles, la noi intrări de fonduri europene atât în cadrul programelor existente, cât şi în cadrul PNRR.” Principalul obiectiv, pentru fiecare dintre noi, în domeniile noastre de competenţă, este să  contribuim la progresul şi succesul României, spune François Bloch. „Rolul nostru, ca bancă, este de a ne sprijini clienţii, persoane fizice şi companii. Privit din unghiul acestei oportunităţi uriaşe pe care o reprezintă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 2022 este un an extrem de important pentru România, un moment care va pune bazele evoluţiei acestei ţări în următoarele decenii.

România are nevoie de infrastructură, de autostrăzi, de spitale, de educaţie, de energie verde, de pieţe financiare şi de capital puternice, de companii puternice capabile să se extindă la nivel internaţional. Lupta noastră trebuie să fie aceea de a face România mai puternică. Suntem aici pentru a ne face treaba de bancheri şi o vom face bine. Dar nu putem fi singuri în acest demers. România este o ţară extraordinară, viitorul ei este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, indivizi sau companii! ” Una dintre provocările la nivel macroeconomic este inflaţia, care a început să crească în mod semnificativ înainte de războiul din Ucraina, fiind determinată în special de preţurile energiei şi ale materiilor prime, aminteşte Bloch. „Războiul şi toate efectele sale colaterale creează o presiune suplimentară asupra acestor elemente şi asupra lanţurilor de aprovizionare. Această situaţie contribuie la o inflaţie ridicată.” Ca şi în cazul inflaţiei, şi ratele dobânzilor au început să crească înainte de începerea războiului. Dar, de atunci, putem observa că acestea cresc mai repede şi mai mult decât se aştepta iniţial, completează şeful BRD.


Previziuni

BRD SocGen anticipează pentru 2022 o încetinire a creşterii creditării, la 0,7%, până la un sold net de 34,4 mld. lei.

BRD anticipează o creştere a venitului net bancar în 2022 cu peste 5% faţă de 2021.

Pentru 2022, BRD SocGen nu include în buget estimări privind nivelul profitului sau ritmul de creştere faţă de 2021.

Anul trecut, BRD SocGen a reuşit să obţină un profit net de aproape 1,28 mld. lei, în creştere cu 34,4% faţă de rezultatul din 2020.


„Estimăm că ratele dobânzilor vor continua să urmeze tendinţa inflaţiei. În ceea ce priveşte împrumuturile, o creştere mecanică a costurilor este determinată de evoluţia ratelor dobânzilor de pe piaţă. Pe partea de depozite, un alt parametru important în stabilirea ratelor de remunerare este lichiditatea pieţei.” Nivelul de incertitudine din prezent are o influenţă negativă asupra încrederii. Iar în combinaţie cu inflaţia în creştere, ar putea duce la o cerere mai mică de credite pe termen scurt. Cu toate acestea, fundamentele economice rămân solide, susţinând activitatea de creditare. În special Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi un catalizator pentru creştere, susţine şeful BRD. Bloch spune că nu a observat nicio ieşire netă semnificativă de la începutul războiului, deşi au fost îngrijorări printre unii oameni – puţini – timp de câteva zile, la începutul războiului. „Ca de obicei, s-a dovedit că nu exista niciun motiv pentru aşa ceva, şi că banca rămâne cel mai sigur loc în care să păstrăm banii.” Cât priveşte evoluţia cursului de schimb leu/euro deocamdată acesta a rămas „remarcabil de stabil”, menţionează Bloch. „Aşa cum a făcut-o şi în trecut, ne aşteptăm ca BNR să rămână pregătită să reacţioneze pentru a preveni fluctuaţiile excesive ale cursului de schimb folosind instrumentele sale. Rezervele valutare ale BNR, de 41,9 mld. euro (Â17,5% din PIB), oferă suficient spaţiu de manevră în acest sens. Deşi limitate, am observat unele achiziţii de valută, care se află pe o tendinţă de scădere în ultima vreme. Acestea ar putea fi determinate probabil de căutarea unei protecţii împotriva creşterii inflaţiei. Economiştii noştri se aşteaptă ca rata de schimb EUR/RON să fluctueze într-un interval strâns faţă de nivelul actual până la sfârşitul anului 2022.”

Dar ce se întâmplă cu băncile? Cum trebuie să acţioneze? Băncile vor trebui să monitorizeze îndeaproape riscurile, să fie mai flexibile ca niciodată şi pregătite să se adapteze imediat la evoluţia pieţelor, apreciază CEO-ul BRD SocGen. „Nu există temeri deosebite, deoarece sistemul bancar românesc este solid, bine capitalizat şi bine supravegheat de Banca Centrală şi nu este expus la Rusia sau Ucraina. Toate băncile trebuie să rămână în continuare foarte atente şi pregătite să se adapteze la evoluţiile neaşteptate ale pieţelor în noul context. Nu pot fi excluse schimbări de planuri/strategii, dar lucrul pe care toată lumea ar trebui să-l aibă în vedere este că băncile vor acţiona întotdeauna în interesul clienţilor lor”. În ceea ce priveşte BRD, Bloch se declară încrezător şi susţine că este o bancă solidă, cu lichiditate abundentă, cu un bilanţ foarte solid, cu o bază mare de clienţi şi o echipă foarte dedicată, şi este una dintre cele mai bune bănci româneşti în ceea ce priveşte managementul riscului - iar toate aceste aspecte vor permite BRD să facă faţă cu succes provocărilor aduse de anul 2022. „Originăm credite foarte bune, avem un bilanţ foarte solid, monitorizăm clienţii, lichidităţile lor, rămânem precauţi şi vigilenţi. Monitorizăm cu atenţie riscurile şi le controlăm.” În sectorul bancar, două tendinţe foarte importante vor rămâne la fel: digitalizarea şi sustenabilitatea. „Pentru BRD, aceasta înseamnă că ne vom continua activitatea pe aceste două direcţii.” BRD SocGen, a treia cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, a revizuit în luna martie proiecţiile financiare incluse în bugetul pentru 2022 şi indicatorii-cheie luând în considerare noul context macroeconomic şi geopolitic, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Astfel, BRD SocGen anticipează pentru 2022 o încetinire a creşterii creditării, la 0,7%, până la un sold net de 34,4 mld. lei, ascensiunea urmând să fie susţinută atât de majorarea creditării retail, cât şi de creşterea împrumuturilor pentru firme. Pe segmentul retail, BRD bugetează pentru 2021 creşterea creditării cu 0,7% (dacă se calculează variaţia la curs de schimb constant), până la un sold net de 23,3 mld. lei. La nivelul împrumuturilor corporate, BRD SocGen anticipează o creştere tot de 0,7% a volumelor de credite până la un sold de 11,1 mld. lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.