„Cred foarte mult în curaj şi asumare şi cred că reuşita, indiferent în ce domeniu, este legată de aceste valori”

...spune Mădălina Teodorescu, director general adjunct, BRD Groupe Société Générale. Tot ea completează că este foarte greu să-ţi depăşeşti limitele, să atingi obiective îndrăzneţe dacă nu ai curaj. La fel, asumarea înseamnă onestitate faţă de ceilalţi şi faţă de tine însuţi. Şi-a dorit, povesteşte ea, încă din timpul studiilor să lucreze în banking, deci pasiunea sa a continuat în viaţa profesională, un context în care reuşita se leagă strâns de curaj şi asumare.
„Indiferent de context, trebuie să am convingerea că lucrez pentru o cauză, că fac lucrurile corect, că lucrez împreună cu alţii şi îi ajut să evolueze”, împărtăşeşte Mădălina Teodorescu unul dintre motoarele care o menţin pe traseul performanţei. Ea are o experienţă de 29 de ani în domeniul bancar, dintre care 24 în funcţii de conducere la Citibank România, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank şi First Bank. A fost membru în consiliile de administraţie ale Raiffeisen Asset Management şi Raiffeisen Leasing, iar în 1999 şi 2000 a fost consilier al preşedintelui BCR. În iunie 2023, a preluat funcţia actuală; este membru al CA la Biroul de Credit S.A. şi la BRD Asigurări de Viaţă S.A.
BRD Groupe Societe Generale, a patra bancă din sistem, a înregistrat în 2024 un profit net de 1,47 miliarde lei, în scădere cu 9,7% faţă de nivelul din 2023, şi un venit net bancar de 3,89 miliarde lei, în creştere cu aproape 5%.
Soldul creditelor nete a urcat cu 19%, segmentul companiilor având cea mai mare creştere, de 29%, în timp ce pe segmentul retail portofoliul s-a majorat cu 13%. Producţia de credite acordate clienţilor persoane fizice a rămas foarte dinamică, atingând niveluri record, în creştere cu 54%, determinată de creşterea atât a creditelor de consum, cât şi a celor pentru locuinţe.
VISION BOARD & MOTIVAŢIE
Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?
De-a lungul carierei mele, am lucrat împreună cu oameni şi pentru oameni, şi am văzut pe propria piele ce înseamnă puterea unei echipe în materie de atingere a unor obiective, de mod de lucru, de raportare la ceilalţi, de împărtăşire de experienţe, de învăţare. La început am făcut parte din echipe, iar apoi am avut şansa de a conduce multe echipe – şi acest lucru este, practic, o constantă a vieţii mele profesionale. De aceea, cred că mă regăsesc în ceea ce a spus Sheryl Sandberg – „Leadershipul înseamnă să-i faci pe ceilalţi mai buni ca rezultat al prezenţei tale, şi să te asiguri că acest impact durează şi în absenţa ta”. Probabil că una dintre cele mai frumoase părţi ale muncii în echipă este să-ţi laşi amprenta, ca lider, dar şi să-i inspiri şi să-i creşti pe ceilalţi. Cu alte cuvinte, să laşi în urma ta ceva solid şi care trece proba timpului.
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision boardul tău? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul profesional şi personal?
Cred că, la fel cum o busolă bună indică mereu nordul, tot aşa busola oricărui lider ar trebui să fie ghidată de o viziune. În ceea ce mă priveşte, am mereu obiective şi pe planul profesional, şi pe cel personal. Îmi doresc să am în jurul meu o echipă unită, care colaborează şi ajunge împreună la succes. Plastic, această viziune ar putea fi reprezentată cel mai bine sub forma unei mâini care ridică alte mâini, pe care le susţine şi le ajută.
Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ţi le-ai propus pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?
Planurile mele sunt strâns legate de obiectivele pe care le-am stabilit pentru mine şi echipele pe care le coordonez şi, desigur, de cele ale organizaţiei din care fac parte. Îmi doresc să fac parte dintr-o bancă de top 3, şi asta înseamnă că voi face tot ceea ce depinde de mine ca să ajut BRD să-şi îndeplinească acest obiectiv. Apoi, îmi doresc să contribui la construirea unei echipe motivate şi mândre că lucrează în BRD.
Pe plan personal, desigur, pe lângă sănătate, îmi doresc să contribui la un început bun al vieţilor de adult ale fiicelor mele, de care sunt foarte mândră şi, de asemenea, să obţin echilibrul just între muncă şi viaţa personală.
LEADERSHIP & MOTIVAŢIE
Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante în business? Există un moment definitoriu sau o persoană care a influenţat acest stil de leadership?
De-a lungul carierei am avut şansa să lucrez pentru companii foarte importante, conduse de lideri remarcabili, de care am fost în mod inerent influenţată. La fel ca în orice meserie, şi modul de a fi lider – chiar dacă nu e o profesie în sine, ci o vocaţie - se „fură”. Fiecare dintre experienţele mele profesionale m-a îmbogăţit, şi la fel şi liderii cu care am am lucrat. Chiar şi cei care nu m-au inspirat m-au ajutat să devin ceea ce sunt, prin simplul fapt că am avut ocazia să văd ce ar trebui să evit. Revenind la ceea ce mă inspiră, recunosc că firea mea ambiţioasă îmi scoate cel mai adesea în evidenţă potenţialul neexploatat pe care îl simt la echipele pe care le conduc, şi mă ajută să acţionez în consecinţă.
Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?
Fac parte din inteligenţa colectivă a unei bănci sistemice care îşi aduce contribuţia în mod peren la dezvoltarea societăţii, ca misiune pe care şi-a asumat-o. Noi nu suntem doar o bancă, ne dorim să fim mult mai mult decât atât, şi dovedim asta prin sprijinul pe care îl acordăm societăţii civile, mai ales în materie de cultură şi educaţie. Desigur, incluziunea este o caracteristică a unei societăţi civilizate, aşa cum ne dorim şi noi să fim ca ţară. Finalmente, este vorba despre un proces care poate fi privit atât dintr-o perspectivă pur umană, cât şi din una economică. Această ţară are nevoie de toate resursele ei valoroase pentru a reuşi să se impună într-o lume care devine – o vedem cu toţii – mai complicată decât a fost în trecut. Personal, sunt adepta unei abordări echilibrate, şi oamenii – fie ei femei sau bărbaţi - beneficiază de sprijinul meu atâta timp cât demonstrează că pot produce un impact pozitiv.
Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?
Dincolo de cariera mea profesională, cea mai mare realizare personală de care sunt mândră este că am reuşit să fiu un model pentru fiicele mele. Rolul meu profesional implică multe responsabilităţi şi mult timp petrecut la birou, dar am învăţat, an după an, cum să le gestionez astfel încât să fiu o mamă prezentă şi implicată. Cele două fiice ale mele sunt tot ce am mai preţios şi încerc mereu să le ofer diverse exemple de situaţii de viaţă şi să le fac conştiente şi de importanţa obţinerii unui echilibru în viaţă. De altfel, cred că este destul de puţin probabil să ai o carieră de succes în paralel cu o viaţă de familie reuşită. De aceea, mă simt cu atât mai împlinită de faptul că, pe lângă cariera profesională pe care mi-am construit-o cu multă muncă, am reuşit să am lângă mine şi o familie frumoasă.
Cum integrezi valorile personale în stilul de conducere?
Cred foarte mult în curaj şi asumare şi cred că reuşita, indiferent în ce domeniu, este legată de aceste valori. Este foarte greu să-ţi depăşeşti limitele, să atingi obiective îndrăzneţe dacă nu ai curaj. La fel, asumarea înseamnă onestitate faţă de ceilalţi şi faţă de tine însuţi. Eu mi-am dorit încă din timpul studiilor să lucrez în banking, deci pasiunea mea a continuat în viaţa profesională, un context în care nu poţi reuşi fără curaj şi asumare.
Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe?
Poate e greu de crezut, însă în fiecare dimineaţă, gândul că merg la birou, mă întâlnesc cu echipele pe care le coordonez, aud ultimele noutăţi, vorbesc la telefon cu colegii din ţară, mă motivează. Curiozitatea, laolaltă cu pasiunea pentru meserie, mă poartă înainte şi mi-e greu să mă văd altfel în viitor. Sunt lucruri pe care le-am văzut şi la părinţii mei, oamenii care sunt de fapt prima mea inspiraţie.
HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ
Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxaţi şi să te reîncarci cu energie pentru a face faţă provocărilor din business?
Toţi avem nevoie de momente de deconectare şi fiecare are propriile lui resorturi. Eu, de exemplu, sunt un om care nu are nevoie de multe ca să se simtă bine. Există o viaţă a plăcerilor simple – bucuria de vorbi cu o prietenă la o cafea, de a vedea un film bun împreună cu fiicele mele, de a citi o carte sau a face o plimbare, chiar de a merge la cumpărături.
Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult atunci când ai nevoie de o pauză pentru a-ţi clarifica viziunea?
Pentru mine, cel mai bun declanşator de inspiraţie este o cafea băută la momentul potrivit.
Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau viziunea ta?
Mă regăsesc în idea că, în faţa unor cumpene ale vieţii, am reuşit să le depăşesc printr-o combinaţie de introspecţie şi sprijin de la oameni apropiaţi. Desigur, există filme care mă inspiră, şi sportul cred că este zona în care au luat naştere momente legendare de motivare şi automotivare – „Chariots of Fire”, „Moneyball” sau „A League of Their Own” sunt câteva dintre filmele pe care le apreciez şi care sunt metafore ale succesului prin muncă accesibile oricui.
Dacă ai putea să dezvolţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?
Mi-am dorit mereu să pot cânta. Îmi place mult muzica de toate genurile, de la pop până la clasică. Prin emoţia pe care o transmit, artiştii reuşesc să creeze o legătură profundă cu oamenii, iar eu consider că muzica este o formă extraordinară de exprimare personală. Arta este, probabil, una dintre cele mai frumoase simbioze ale vocaţiei cu profesia.
Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor?
Cel mai mult îmi place marea, indiferent de anotimp. Apa are un simbolism aparte, este o sursă a vieţii, un loc al transformărilor şi al necunoscutului, şi foarte probabil, privind în urmă, spre cariera mea, această atracţie nu este întâmplătoare.
Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau unw principiu personal care îţi oferă această putere?
Excelenţa nu-i o ţintă uşor de atins, însă atunci când stabileşti obiective înalte, cu siguranţă vei reuşi să te ridici, uneori chiar mult, peste medie. Faptul că îmi stabilesc şi urmăresc constant o ţintă este pentru mine motivaţia care mă poartă înainte, şi constituie, de asemenea, şi un element de bază al echilibrului meu. Indiferent de context, trebuie să am convingerea că lucrez pentru o cauză, că fac lucrurile corect, că lucrez împreună cu alţii şi îi ajut să evolueze. Spus în mai puţine cuvinte, călătoria este mai importantă decât destinaţia.
BUSINESS Magazin a lansat catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul vision board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Mădălina Teodorescu, director general adjunct, BRD Groupe Société Générale, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro