100 Cele mai puternice femei din business. Elena Ungureanu, Country Manager România, Visa
Carte de vizită:
1. Elena Ungureanu este Country Manager România în cadrul Visa, poziţie din care coordonează strategia şi operaţiunile companiei pe plan local.
2. Are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul plăţilor electronice şi a fost implicată în momente-cheie ale dezvoltării pieţei cardurilor din România.
3. S-a alăturat echipei Visa în anul 2003 şi a contribuit la extinderea tehnologiilor de plată moderne pe piaţa locală.
4. Coordonează relaţiile cu băncile partenere şi comercianţii, precum şi implementarea soluţiilor inovatoare de plată.
5. Este absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Una dintre ideile care nu mai funcţionează astăzi este că performanţa poate veni din structuri fragmentate, cu echipe care colaborează prea puţin între ele. În lumea de astăzi, mai ales în industria plăţilor, progresul real vine din colaborare, nu din izolare. O altă regulă depăşită este convingerea că viteza şi prudenţa se exclud.
În trecut, multe companii alegeau fie agilitatea, fie controlul. Astăzi, liderii relevanţi trebuie să le poată face pe ambele: să se mişte rapid, dar responsabil; să inoveze, fără să compromită securitatea, conformitatea sau încrederea. În acelaşi timp, am ajuns să construim diferit şi ca mod de leadership. La început eşti foarte concentrat pe ritm, execuţie şi rezultate imediate.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











