Mirajul şi puterea deşertului: Pentru statele arabe din Golful Persic, criza de energie este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cuferele lor în următorii cinci ani

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 03 decembrie 2022 468 afişări

Mirajul şi puterea deşertului: Pentru statele arabe din Golful Persic, criza de energie este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cuferele lor în următorii cinci ani

Pentru statele arabe din Golful Persic, criza de energie este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cuferele lor în următorii cinci ani dacă petrolul şi gazele naturale rămân la fel de scumpe ca în prezent – un cadou din partea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. O bună parte din preţ este plătit de statele europene pentru că altă cale nu există. Dar preţul s-ar putea să nu fie doar în bani.

Statele autocrate din Golful Persic joacă un rol principal în noua ordine mondială şi în îndestularea cu energie a Europei, acum şi în viitor, scrie revista germană Spiegel. O nouă dependenţă, după cea de gazele şi petrolul Rusiei, va fi greu de evitat. Iar influenţa acestor ţări creşte şi în alte sectoare sau domenii, de la fotbal la companii mari ca OMV, Orlen sau VW, ceea ce aduce în prim-plan o problemă: conducătorii statelor din Golf sunt consideraţi ca fiind autoritari, regi şi şeici pentru care valorile democratice şi libertăţile occidentale contează prea puţin. Deşertul Arabiei Saudite poate părea nesfârşit, mai ales în partea de nord-vest a ţării, unde oamenii sunt rari la vedere. Ore în şir, cu orice ai călători, vezi doar nisip, stâncă, tremurul aerului încins şi ocazional drum pustiu. Este o privelişte aproape ireală, ca o fata morgana, când coloane lungi de basculante apar brusc chiar înaintea coastei Mării Roşii. Maşinile sunt urmate de un roi de excavatoare, care îşi sapă drum prin dune şi văi întinse pe câteva zeci de kilometri. Poate, ar mormăi criticii, planurile pentru ceea ce urmează să fie construit acolo nu sunt mai palpabile decât aerul cald. La urma urmei, acele proiecte sună mult prea nebunesc pentru a fi adevărate: o regiune model numită NEOM, la fel de mare ca landul german Hesse, se va ridica din deşert, cu parcuri tehnologice, fabrici şi un megaoraş futurist de 170 de kilometri lungime, 500 de metri înălţime şi de doar 200 de metri lăţime, complet neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2. Locuitorii se vor deplasa prin metropolă în taxiuri zburătoare şi trenuri de mare viteză.  Factura? Cinci sute de miliarde de dolari. Doar pentru prima fază. Ceva nebunesc? Mai degrabă şoc şi uimire. O demonstraţie pentru lume a ceea ce se poate face cu resurse de bani practic nelimitate.

Mohammad bin Salman, prinţul moştenitor şi conducătorul Arabiei Saudite, este motorul din spatele viziunii. Până în 2030, ţara urmează să se transforme într-o naţiune supertehnologizată, independentă de petrol şi chiar mai puternică decât este astăzi. Este un plan monstruos de mare şi costisitor, aproape suprarealist. Dar banii sunt acolo – acum mai mulţi decât oricând. 3.500 de miliarde de dolari, o sumă de necuprins cu mintea, urmează să curgă în cuferele celor şase state din Golf în următorii cinci ani, dacă preţurile petrolului şi gazelor rămân la fel de ridicate ca astăzi – un cadou de la Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Pentru că Europa nu mai este interesată să importe energie rusească, petrolul din Arabia Saudită şi gazele naturale din Qatar sunt dorite mai mult ca niciodată, indiferent cât de mare ar fi preţul. Planul pentru transformarea deşertului este poate mai gigantic decât oricare proiect de la construirea piramidelor încoace. Peste 30.000 de muncitori în construcţii lucrează deja în NEOM, numărul acesta urmând să explodeze în curând la 300.000. Într-un singur an a apărut un oraş pentru 4.000 de ingineri, tehnicieni şi planificatori de proiecte din întreaga lume, cu piscine, şcoli, restaurante şi terenuri de tenis. Şiruri lungi de case cu un singur etaj se întind în spatele sârmei ghimpate şi a porţilor de securitate.

Nimeni nu ştie cu adevărat spre ce se îndreaptă proiectul – fie spre o metropolă futuristă, fie spre un eşec abject – dar liderii saudiţi sunt interesaţi în primul rând de mesajul din spatele acestuia, atât pe plan intern, cât şi în străinătate. Într-adevăr, în cartierele guvernamentale din Riad, Doha şi Abu Dhabi, oficialii cu greu ar putea fi mai plini de ei înşişi.

 ntr-o perioadă în care Occidentul suferă şi China este vulnerabilă economic, economiile din Golf nu văd decât un viitor strălucit în faţă şi optimismul lor este nemărginit. Câteva exemple: cu o creştere de 7,6% în acest an, economia Arabiei Saudite avansează cel mai rapid dintre toate statele membre G20; Qatar a cheltuit până la 300 de miliarde de dolari pentru a găzdui Cupa Mondială la Fotbal din acest an; fondurile suverane ale celor şase state din Golf valorează în total 4.000 de miliarde de dolari şi investesc bani în întreaga lume, inclusiv în companii germane precum VW, Porsche şi RWE; Arabia Saudită are chiar şi propriul program spaţial. Cei care călătoresc din Europa cuprinsă de criză în regiunea Golfului în această toamnă se vor confrunta cu un contrast neliniştitor. Pe de o parte, avem un continent trecut prin multe, dar înfricoşat, devastat de îndoiala de sine şi de frica de recesiune în timp ce luptă pentru a-şi păstra prosperitatea şi influenţa. Pe de altă parte, naţiunile deşertului se îmbată cu succes şi cu noua importanţă internaţională. Apoi, ţările Golfului sunt tinere: aproximativ 70% din populaţia din Peninsula Arabică are sub 30 de ani. Europa îmbătrâneşte. Pare clar că statele din Golf vor avea un rol cheie în noua ordine mondială în curs de aşezare. Qatarul şi Iranul stau pe cele mai mari depozite de gaze naturale de pe planetă, în timp ce Arabia Saudită este întrecută la rezerve de petrol doar de Venezuela, stat aflat sub sancţiuni. Bogăţia în hidrocarburi a fost şi până acum o pârghie uriaşă pentru influenţa globală. Dar după ce Rusia a invadat Ucraina, această pârghie a devenit şi mai mare. Occidentul nu are practic alte opţiuni disponibile. Puterea ţărilor arabe din Golf nu se rezumă doar la petrol şi gaze. Sursa de energie a viitorului este hidrogenul, produs cu electricitate solară şi eoliană. Deşerturile din Peninsula Arabă oferă condiţii perfecte pentru astfel de surse regenerabile de energie. În cele din urmă, s-ar putea ajunge ca mai mult hidrogen să fie exportat din Emirate şi din Arabia Saudită decât petrolul în prezent. Germania, care până acum un an a fost destinaţia principală a gazelor ruseşti, promite să fie destinaţia principală a hidrogenului din Golf. Dezvoltarea nu este lipsită însă de pericole: boomul energetic se produce într-o perioadă de schimbări şi frământări geopolitice semnificative. Globalizarea încetineşte şi lumea pare să se împartă din nou în blocuri: China împotriva Occidentului; autocraţiile împotriva democraţiilor. Alianţele toxice par, brusc, a fi o posibilitate foarte reală.

De la începutul războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, politicienii de frunte din Berlin au făcut eforturi pentru a lega ţările influente de Europa în această lume multipolară. Sau cel puţin pentru a evita pierderea lor în folosul Rusiei sau Chinei.

Germania nu este singură. Şefii de guvern occidentali s-au aliniat de luni de zile pentru audienţe cu liderii arabi: preşedintele francez Emmanuel Macron, fostul premier britanic Boris Johnson, cancelarul german Olaf Scholz şi chiar şi preşedintele SUA Joe Biden au făcut cu toţii călătorii recente în regiune. Uniunea Europeană intenţionează să instaleze o misiune diplomatică specială acolo.

Aceştia sunt doar câţiva dintre indicatorii noului echilibru de putere. Dar faptul că multe dintre vizite nu au produs niciun rezultat este poate şi mai grăitor. Ministrul german al economiei, Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, a fost luat în râs pentru disperarea de care a dat dovadă în timpul călătoriei sale din primăvară în Qatar în căutare de gaze naturale. Până acum însă nu au fost încheiate contracte pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL). Şi când Biden, în timpul călătoriei sale la Riad din vară, a cerut Arabiei Saudite să-şi sporească producţia de petrol pentru a ajuta la reducerea preţului benzinei în SUA, saudiţii au făcut exact opusul.

Cooperarea cu statele din Golf puternice şi din ce în ce mai încrezătoare în sine necesită o anumită cantitate de imaginaţie, în special pentru o coaliţie de guvernare cum este cea de la Berlin, care şi-a declarat devotamentul pentru o politică externă bazată pe valori.

Cum ar trebui, totuşi, Occidentul să se ocupe de autocraţiile indispensabile lui din punct de vedere economic şi politic, cu ţări care sunt nedemocratice, conduse de despoţi, care arată adesea prea puţin respect pentru drepturile omului şi tratează femeile şi migranţii ca pe nişte mărfuri? Ţări care, pe de altă parte, sunt capabile de un progres extrem de rapid, şi nu doar economic, ci şi social. În Arabia Saudită, de exemplu, ponderea femeilor în sectorul tehnologic este mai mare decât în Germania.

Aşadar, ar trebui ca Berlinul să dea o altă încercare a doctrinei sale vechi de schimbare prin comerţ, abandonată brusc în urma agresiunilor Rusiei din Ucraina? De continuitate ar beneficia cu siguranţă economia germană: aproape nicăieri în lume nu curg mai mulţi bani ca în Golf. Companii de toate dimensiunile intră în regiune pentru a-şi câştiga cota din parcuri eoliene gigantice şi instalaţii de hidrogen care vor veni.

Abu Dhabi aproape că pare un oraş frumos când muezinii îşi fac chemarea la rugăciune la apus şi când căldura umedă din noiembrie îşi slăbeşte în sfârşit strânsoarea, când amurgul face ca totul să pară puţin mai moale şi mai prietenos – zgârie-norii de aproape 400 de metri înălţime reflectă apele Golfului Persic, încadraţi de plaje, insule şi păduri de mangrove. Este un moment trecător de calm, risipit rapid de autostrăzile cu 12 benzi şi de nesfârşitele cartiere ale oraşului ca o tablă de şah.

 apitala Emiratelor Arabe Unite a crescut prea repede pentru a emana farmecul natural al altor metropole globale. În anii 1960, în multe locuri nu exista nici electricitate, nici canalizare – oraşul găzduieşte astăzi aproximativ 1,5 milioane de oameni. Populaţia este de aşteptat să atingă în curând 3 milioane. Niciunul dintre reperele oraşului nu este mai vechi de 20 de ani: ramificaţia Luvru, proiectată de arhitectul vedetă Jean Nouvel; un hotel de lux ca un palat, unde cafeaua este servită cu fulgi de aur de 24 de carate; şi Turnul Înclinat din Abu Dhabi, care urcă 160 de metri spre cer şi are o înclinaţie de patru ori mai mare decât turnul din Pisa.

La marginea sa se află centrul de convenţii, cu elita lumii energetice adunându-se acolo în fiecare an la sfârşitul lunii octombrie. La ediţia de anul acesta au fost prezenţi peste 2.000 de executivi de la multinaţionale precum BP şi Shell, împreună cu peste 40 de miniştri ai petrolului, energiei sau economiei. Toţi dornici să întâlnească şeici şi să negocieze noi înţelegeri: petrol şi gaze naturale pentru astăzi, hidrogen pentru mâine.

Anul acesta, şi Klaus-Dieter Maubach s-a dus acolo. El este şeful Uniper, cel mai mare furnizor de gaze naturale din Germania, proaspăt salvat de la faliment de contribuabilii germani cu 40 de miliarde de euro. De-a lungul timpului, Uniper şi-a importat aproape tot gazul din Rusia. Dar acum trebuie să meargă la cumpărături în altă parte, iar povestea duce la un Maubach zâmbitor care stă pe un podium înaintea scepticilor emiri, saudiţi şi a altor comercianţi de energie şi le vorbeşte despre viitor. Despre terminalul GNL al Uniper din Wilhelmshaven, care urmează să devină operaţional în decembrie. Despre locul de unde vor veni gazele. „Prioritatea noastră este asigurarea aprovizionării cu gaze naturale pentru Germania şi Europa”, a intonat executivul. Uniper, a spus el, are experienţa necesară pentru a face acest lucru: „Achiziţiile internaţionale de gaze naturale sunt în ADN-ul nostru”.

Cu toate acestea, Uniper nu a rămas cu prea multe opţiuni. Şi cu siguranţă nu la un preţ acceptabil. Conductele care aduc gaze din ţările producătoare către Europa Centrală sunt fie la capacitate maximă, fie distruse, fie interzise din punct de vedere politic. Şi pe piaţa globală de GNL, o mare parte din producţie este deja rezervată prin contracte pe termen lung cu ţări precum Japonia, Coreea de Sud şi China.

De aceea a fost chiar motiv de sărbătoare când, în urma vizitei cancelarului german la Abu Dhabi, compania energetică de stat Adnoc a promis livrarea unui singur vapor-cisternă plin cu GNL companiei germane RWE. Probabil că nu va fi uşor dezvoltarea unei cooperări pentru livrări pe termen lung cu Emiratele Arabe Unite.

La urma urmei, Abu Dhabi nu vrea să fie doar în poziţia de a umple golurile din aprovizionarea cu energie a Germaniei în această iarnă şi următoarea. „Am spus Germaniei: dacă vreţi gaze naturale de la noi, atunci avem nevoie de un contract pe termen lung”, spune Mariam bint Mohammed Almheiri. „Este o investiţie mare pentru noi, trebuie să fie şi sustenabilă.”

Pentru a-l întâlni pe ministrul mediului şi climei din Emiratele Arabe Unite, trebuie să vă îndreptaţi spre mijlocul nimicului din Dubai, unde tronează o structură de sticlă lumească între autostradă şi deşert. Almheiri vorbeşte un amestec de engleză şi germană fără accent, limba ei maternă. Mama lui Almheiri este din regiunea Renania a Germaniei, iar tatăl ei este din Emiratele Arabe Unite. Ea cunoaşte bine Germania deoarece a mers la universitate în Aachen şi a lucrat ca inginer pentru producătorul de rulmenţi Cerobear înainte de a se muta în ţara tatălui ei. Nu poartă batic. Îşi petrece frecvent vacanţele vizitându-şi rudele din Saxonia Inferioară.

Ministrul ştie exact de ce au nevoie germanii: energie pentru fabricile lor, pentru încălzire şi pentru centrale electrice. Şi asta se potriveşte bine cu planurile stabilite de guvernul de la Abu Dhabi şi de companiile de stat ale ţării.

Emiratele urmează o strategie cu două direcţii. Pe de o parte, vor să continue să-şi vândă petrolul şi gazele cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, vor să devină o putere majoră când vine vorba de energie regenerabilă. Până în 2030, a anunţat conducătorul Mohammed Bin Zayed, ţara – cu o populaţie de 10 milioane de locuitori – va fi responsabilă pentru un sfert din producţia globală de hidrogen.

Această aspiraţie explică de ce Emiratele au fost mult timp unul dintre cei mai importanţi factori în viitorul energetic al Germaniei. Germania speră să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2045, un obiectiv care va fi imposibil de atins fără hidrogen verde. Sursa de energie este uşor de transportat şi depozitat, ceea ce o face, de asemenea, uşor de importat. În caz contrar, toată Saxonia Inferioară şi jumătate din Bavaria ar trebui probabil acoperite cu panouri solare pentru a genera cantităţi suficiente de energie regenerabilă.

Începând cu 2030, Germania va avea nevoie de aproximativ 100 terawaţi-oră de hidrogen verde în fiecare an, potrivit unei estimări a ministerului mediului. Şi asta va necesita capacităţi de producţie industrială care încă nu există. Ceea ce explică de ce una dintre primele vizite ale ministrului economiei Robert Habeck ca membru al cabinetului a fost în Emiratele Arabe Unite, în martie. „Condiţiile de aici permit ca o cantitate uriaşă de energie să coboare direct din cer”, spune Habeck. Şi este ieftin. Un kilowatt-oră de energie solară din deşertul arab costă doar 1,34 cenţi.

Emiratul Dubai a început deja să producă hidrogen verde anul trecut cu cel mai mare parc solar contiguu din lume – o instalaţie construită cu ajutorul Siemens. „Regiunea este extrem de importantă pentru că arată cum funcţionează transformarea energiei”, spune Dietmar Siersdorfer. Directorul Siemens conduce activităţile companiei în regiunea Golfului de mai bine de un deceniu, incluzând peste 100 de produse energetice şi 3.000 de angajaţi.

 ocumente interne arată clar de ce Orientul Mijlociu este atât de profitabil pentru multinaţională. Aproximativ 50 de milioane de oameni din regiune încă nu au electricitate, fiind necesare noi centrale electrice pentru a umple golul. Industriile petrolului şi gazelor au nevoie de tehnologie pentru reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, compania poate fi de ajutor în transformarea Golfului într-un partener energetic cheie pentru Europa.

Dubai, de exemplu, spune Siersdorfer, investeşte de la bun început în energie eoliană şi solară pentru a produce hidrogen cu energii regenerabile. Siemens Energy este consultant. Ca atare, Siersdorfer este optimist că jucătorul german va primi contracte profitabile odată ce proiectele vor începe cu adevărat să se mişte. Iar turbinele Siemens Energy, care funcţionează astăzi cu gaze, pot fi alimentate cu hidrogen în viitor, explică executivul.

Statele din Golf, spune Siersdorfer, sunt extrem de încântate de noul interes al Europei pentru regiune. Până acum, ţările UE s-a concentrat în primul rând pe China şi Statele Unite. „Dar statele din Golf încă îşi caută locul în lume”. Pentru europeni, aceasta este o oportunitate, cu condiţia să nu fie interesaţi doar de livrări rapide de GNL. „Oamenii de aici apreciază contactele stabile şi parteneriatele energetice pe termen lung.”

Alte parcuri solare gigantice sunt în construcţie, compania petrolieră de stat Adnoc, fondul suveran de investiţii Mubadala şi furnizorul de energie Taqa venind cu miliardele de dolari necesare. Specialiştii spun că piaţa ţintă principală pentru hidrogenul verde care va fi produs în deşert este Germania, prin companii precum Uniper şi RWE.

Un acord nu a fost încă semnat, totuşi. „Sunt atât de multe ţări care ne bat la uşă în acest moment”, spune ministrul Almheiri. Pe de altă parte, Emiratele nu sunt singurul partener posibil în regiune. Mai sunt si altele.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.