Efectul DOMO

Postat la 17 iulie 2007 189 afişări

Familiile Szarvadi si Hegedus, fondatorii lantului de magazine Domo, vor avea 25 de milioane de euro in conturi. Fondul de investitii RAEF, care detine un sfert din afacerea Domo, aproape si-a triplat banii investiti in 2004 in companie. Ce castiga viitorul actionar majoritar - fondul de investitii britanic Equest?

Familiile Szarvadi si Hegedus, fondatorii lantului de magazine Domo, vor avea 25 de milioane de euro in conturi. Fondul de investitii RAEF, care detine un sfert din afacerea Domo, aproape si-a triplat banii investiti in 2004 in companie. Ce castiga viitorul actionar majoritar - fondul de investitii britanic Equest?

 

Targu-Secuiesc e un oras din Covasna cunoscut mai ales pentru industria puternica de confectii; totusi, cele mai mari afaceri care au pornit de aici n-au nicio legatura cu asta. Doi dintre principalii comercianti de electrocasnice din tara au inceput - in 1994, respectiv in 1995 - sa distribuie masini de spalat, frigidere si aragazuri din micul oras covasnean. Interexpo si Primex - mai cunoscute ulterior dupa noile lor nume, Domo, respectiv Cosmo - au avut un start asemanator, dar strategiile lor s-au schimbat pe parcurs. Fondatorii celor doua companii mai au un lucru in comun, pe langa tinutul de bastina: sunt multimilionari in euro, dupa ce si-au vandut majoritatea actiunilor la companiile pe care le-au infiintat.

 

Saptamana trecuta, nici unul dintre protagonistii celei mai importante tranzactii din retail de anul acesta nu era in Romania.

Unul dintre fondatorii Domo, Lorand Szarvadi, a plecat in concediu intr-o tara asiatica. Horia Manda, reprezentantul fondului de investitii RAEF, era la randul sau absent din tara, dar nu in concediu, ci in cautare de noi tranzactii. Iar George Teleman - partener in Romania al administratorului de fonduri de
investitii Equest - plecase la Londra pentru a atrage noi finantari pentru unul dintre fondurile Equest.

 

Toti cei trei fusesera implicati direct, in ultima perioada, in parafarea unui contract ce transfera pachetul majoritar al comerciantului de electronice si electrocasnice Domo unei firme controlate de Equest, care detine unul dintre principalii retaileri de profil din Bulgaria - Technomarket. Equest va prelua majoritatea actiunilor Domo de la fondatorii companiei - familiile Hegedus si Szarvadi - si de la fondul de investitii RAEF, pentru o suma ce depaseste in total 100 de milioane de euro, potrivit unora din sursele apropiate tranzactiei.

 

Oficial, toate partile au preferat sa pastreze deocamdata secretul tranzactiei, in pofida articolelor pe aceasta tema aparute in presa economica. Restrictiile impuse de faptul ca fondurile Equest sunt listate pe piata financiara londoneza i-au determinat pe protagonisti sa intre in "silenzio stampa". Lorand Szarvadi, director executiv al Domo, a explicat ca tranzactia nu este finalizata inca, reprezentantul Equest nu a confirmat achizitia, dar nici nu a infirmat informatiile si doar Horia Manda, senior vicepresident si chief investment officer al RAEF, a recunoscut ca a fost semnat un contract, adaugand totusi ca "vanzarea actiunilor urmeaza dupa mai multe etape, cum ar fi de exemplu obtinerea acordului de la Consiliul Concurentei, dar pana nu se consuma aceste faze nu putem considera tranzactia incheiata".

 

Pentru RAEF, care controleaza aproximativ un sfert din actiunile retailerului, exitul din afacerea Domo este foarte profitabil, daca se pastreaza termenii actuali. Potrivit lui Manda, din vanzarea Domo, RAEF va inregistra o rata interna de rentabilitate anuala de 75%. Rata interna de rentabilitate (IRR) este cel mai important indicator in evaluarea performantelor unui fond de investitii, iar RAEF a avut, pe o perioada de zece ani, o rata medie anuala de 35%.

 

Plecand de la premisa ca suma vehiculata ca valoare a tranzactiei (100 de milioane de euro) este corecta, la o prima analiza rezultatul este excelent, avand in vedere un potential multiplu de vanzari de peste 0,8, apreciaza Radu Stoicoviciu, partener in cadrul PricewaterhouseCoo-pers. In genere, una dintre metodele de evaluare a unei afaceri din retail este aplicarea unui multiplu la un indicator financiar, de regula cifra de afaceri sau EBITDA (profitul operational - calculat inainte de plata dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii).

 

Comparativ, capitalizarea bursiera a singurului retailer de profil listat - Flamingo - este tot de aproximativ 100 de milioane de euro, dar Domo a incheiat 2006 pe profit si nu in pierdere ca Flamingo, fiind si singurul comerciant de electrocasnice care a crescut anul trecut vanzarile, remarca Bogdan Belciu, director general al filialei din Romania a firmei de consultanta A.T. Kearney: "Previziunile de crestere declarate de Domo pentru 2007 sunt extrem de bune, ceea ce, de asemenea, are un impact pozitiv asupra evaluarii firmei".

 

De altfel, potrivit unor surse din piata, evaluarea facuta de Equest este conditionata de realizarea unei cifre de afaceri de aproximativ 180 de milioane de euro in anul 2007, cu aproape 60 de milioane de euro mai mult decat anul trecut. "Din aceasta perspectiva, multiplul realizat scade spre 0,55, mult mai apropiat de media industriei (0,4-0,5)", puncteaza Radu Stoicoviciu. Reprezentantul PwC considera ca este oricum "un pret bun pentru vanzator", justificat fiind probabil si "de viziunea cumparatorului cu privire la sinergiile pe care le poate obtine in doua piete geografice alaturate (Romania si Bulgaria)".

 

Inca nu este clar daca Equest intentioneaza sa incheie o fuziune intre Domo si Technomarket sau cele doua companii vor opera separat; cert este ca Domo este prezent deja pe piata din Bulgaria, in timp ce Technomarket planuia sa intre greenfield in Romania, avand deja asigurate spatiile unde va functiona, in parcul de retail Liebrecht & wooD din Capitala. "Intrarea Technomarket in Romania este acum evidenta. Poate mai putin evident este faptul ca nu va intra ca brand de sine statator, ci prin Domo", spune Dragos Simion, vicepresedinte al Flamingo International, unul din principalii concurenti ai Domo. In schimb, Gyorgy Baba - fondatorul si director general al Primex, operatorul lantului Cosmo - apreciaza ca Technomarket "are o tinta diferita pe piata si nu vad o asociere a acestuia cu Domo, pentru ca vizeaza segmente diferite de piata". Dupa parerea lui Baba, Technomarket ar concura mai degraba cu Media Galaxy ca suprafata a magazinelor, desi ca adresare tinteste clientii cu venituri mai mici.

 

Indiferent daca va urma sau nu o fuziune a afacerilor Domo cu Technomarket, cei de la Equest au avut un avantaj in negocierile cu fondatorii retailerului romanesc, prin expertiza pe care au acumulat-o in acest business. Lorand Szarvadi declara anterior pentru BUSINESS Magazin ca ar prefera o asociere cu un investitor care cunoaste industria.

 

Initiativa vanzarii a apartinut fondului de investitii RAEF, dar cumparatorul a fost ales in acord cu familiile Szarvadi si Hegedus. "Am avut o intelegere cu ceilalti actionari", spune Horia Manda, adaugand ca, probabil, Equest a fost preferat de acestia datorita experientei pe care o are in piata de electrocasnice din regiune.

 

Domo, la fel ca si ceilalti actori importanti din retailul de electrocasnice din Romania, a fost vizitat de-a lungul timpului de mai multi investitori, pentru ca piata romaneasca a retailului cu electrocasnice este foarte competitiva, iar pornirea unei afaceri de la zero costa mult. Pentru a evita problemele unei investitii greenfield, Equest a ales sa cumpere, crede Simion. "Si nu a mai stat la discutii cu toate companiile din piata, ci a mers direct la firma care parea cea mai disponibila pentru vanzare."

 

Acelasi lucru s-ar putea intampla si in cazul altor companii straine care ar intentiona sa prinda o felie din piata romaneasca. Interes exista, intentiile manifestate de unii investitori fiind chiar unul dintre motivele pentru care Szarvadi s-a lasat "cumparat". El spunea intr-un interviu acordat anterior BUSINESS Magazin ca daca ar fi sigur ca in urmatorii trei ani pe piata romaneasca nu intra niciun retailer international, ar continua de unul singur.

 

De altfel, o viitoare tinta pentru achizitii poate fi acelasi Domo, dat fiind ca viitorul actionar majoritar este un fond de investitii. Planurile Equest pot viza crearea unui lant regional, care apoi sa fie listat la bursa, comenteaza Cornel Marian, director pentru Romania al Oresa Ventures, fostul actionar majoritar al Flanco, actualmente proprietar a 15% din Flamingo. El puncteaza in acelasi timp ca exista un interes foarte mare din partea fondurilor de investitii pentru achizitii in retailul romanesc: "Nu m-ar mira sa mai vedem tranzactii cu fonduri".

 

Cat de reala este insa amenintarea strainilor? "Media Markt va veni sigur in trei ani", spune Gyorgy Baba. Lantul german, parte a grupului Metro, este cel mai important retailer de electronice si electrocasnice din Europa. Insa toata lumea se asteapta sa intre printr-o investitie de la zero, nu printr-o achizitie. "Media Markt nu va intra pe piata ca buldozerul. Va intra cu cateva magazine in primii ani", apreciaza Dragos Simion. El chiar compara posibila venire a lantului german cu intrarea in piata romaneasca a suedezilor de la IKEA. "Despre IKEA se spunea ca va distruge Mobexpertul, dar acest lucru nu s-a intamplat." Retailerul suedez de mobila a deschis un magazin la Bucuresti in martie si planuieste sa mai deschida unul sau doua anul viitor, IKEA mergand pe principiul constructiei si nu al achizitiei de magazine.

 

In afara de Media Markt, romanii din retailul electro nu prea se tem de alti posibili competitori. "In 2007 si 2008 nu mai intra nimeni", crede Dan Ostahie, presedintele Altex. El apreciaza insa ca din 2009 ar putea intra nu unul, ci chiar mai multi protagonisti ai pietei europene de electrocasnice. Dar acestia vor avea de luptat cu companiile autohtone pe spatiile de vanzare. "Un jucator mare va intra in orasele mari, dar, spre deosebire de alte piete din jur, in Romania sunt lanturi puternice care au ocupat cele mai bune spatii", este de parere Cornel Marian. Ceea ce, de asemenea, nu prea lasa loc unei intrari decat prin achizitie.

 

Iar cea mai "disponibila" tinta ramane acum Altex. Compania fondata de Dan Ostahie a incercat inca din 2005 sa atraga un investitor financiar pentru dezvoltare, dar planurile au ramas nematerializate, pe fondul scaderii pietei din 2006. Altex a fost cel mai afectat de aceasta, veniturile companiei diminuandu-se cu aproximativ 50 de milioane de euro, respectiv 20%. In aceste conditii, pretul pe care l-ar fi primit Ostahie ar fi fost considerabil mai mic.

 

Acum, omul de afaceri din Piatra-Neamt spune ca mai intai vrea sa termine restructurarea companiei, inceputa anul trecut, si asteapta consolidarea pietei inainte de a iesi din nou la vanzare. "Vreau sa mentin structura actuala a actionariatului cel putin pana cand piata se va maturiza, adica in 2009-2010", sustine acum Ostahie. Cel mai mare retailer de profil din Romania ramane singurul controlat 100% de fondatorul sau. "Este de urmarit cum va evalua Dan Ostahie oportunitatile de a vinde, care in mod cert apar frecvent", spune Bogdan Belciu de la A.T. Kearney.

 

Pentru singura companie de profil cotata la bursa, Flamingo, transparenta adusa de listare a atras dupa sine si un interes sporit din partea investitorilor. Iar compania chiar ii incurajeaza. "Flamingo poarta discutii cu investitori in permanenta, pentru ca planul nostru este sa ne schimbam actionariatul cat mai des", spune Dragos Simion. In actionariatul companiei sunt deja prezente mai multe fonduri de investitii, precum QVT (cu aproape 16%), Flanco Holding Ltd. (controlat de Oresa Ventures - 14,5%), Hansa Ida Europa Aktsia (6,88%) sau Gustavus Capital Asset Management (5%). Cornel Marian - reprezentantul Oresa - spune ca "exista un interes foarte mare chiar si din partea investitorilor strategici pentru Flamingo. Banuiesc ca si pentru ceilalti competitori".

 

Dar investitorii strategici au intrat deja in piata retailului de electrocasnice, cumparand cel mai mic competitor dintre retelele romanesti - Cosmo. Grupul turc Sabanci a preluat anul acesta 51% din actiunile Primex (detinatorul brandului Cosmo) de la fondatorul Gyorgy Baba, pentru o suma mai mare de cinci milioane de euro. In contextul in care Primex ramasese de departe pe ultimul loc in clasamentul marilor companii de retail de electronice si electrocasnice, in urma Altex, Flanco si Domo, decizia de a vinde compania a fost justificata. Gyorgy Baba declara insa ca nu era interesat sa vanda unui fond de investitii, ci mai degraba unui investitor strategic, care sa ajute compania sa se dezvolte in continuare: "Discutii cu fonduri de investitii au fost destule in perioada 2005-2006, dar nu ma interesa sa vand business-ul unei companii axate mai mult pe recuperarea investitiei decat pe dezvoltarea acesteia". Mai ales ca Baba are ambitia de a promova in randul primelor trei companii din piata.

 

Primul contact pe care l-a avut Primex cu Sabanci Holding a fost in 2005, cand Baba a fost contactat de reprezentantii grupului turc in vederea unei intalniri. "Nu am putut merge si, sincer sa fiu, nici nu stiam prea bine pe atunci cine sunt ei, asa ca l-am trimis la intalnire pe directorul zonal din Craiova." Probabil ca reprezentantii grupului din Turcia nu se asteptau la o intalnire cu altcineva decat actionarul Primex, dar asta nu i-a impiedicat sa revina sase luni mai tarziu pentru a relua discutiile. De ce a ales Gyorgy Baba drept cumparator Sabanci? Raspunsul poate veni din faptul ca voia pentru Cosmo un proprietar majoritar cu experienta in domeniu, iar pe langa aceasta, holdingul are si o putere financiara foarte mare, avand in vedere ca detine una dintre cele mai importante banci din Turcia, Akbank.

 

Totusi, in 2005, cand a venit pentru prima data in Romania, Sabanci Holding a purtat discutii cu toate marile companii din piata si a incercat mai intai sa preia Flanco. O perioada, actionarii Flanco au negociat in paralel cu Sabanci si Flamingo, dar la un moment dat "noi am accelerat putin lucrurile prin faptul ca am cerut exclusivitate", povesteste Dragos Simion - ceea ce a dus in final la fuziunea celor doua firme romanesti. Apoi cei de la Sabanci s-au indreptat catre Cosmo, dar s-au interesat si de ceilalti competitori. "De-a lungul timpului, investitorii care au fost interesati sa faca o achizitie in piata de retail de electronice si electrocasnice din Romania au avut discutii cu cele mai multe dintre companiile care au afaceri in acest domeniu", spune Gyorgy Baba. Astfel, investitorii fac si o radiografie a pietei. Dar, de cele mai multe ori, discutiile raman la nivel de proiect, iar in detalii se intra numai in momentul in care decizia a fost luata in cea mai mare parte.

 

Retailerii straini au de ce sa-si doreasca sa intre in Romania, pentru ca profitabilitatea afacerilor din domeniu este inca ridicata comparativ cu pietele din jur. "Marja bruta este inca foarte buna in Romania, desi competitia e foarte mare", sustine Cornel Marian de la Oresa Ventures. El adauga ca exista insa o presiune pe marja neta, pentru ca toate firmele sunt intr-un proces alert de dezvoltare a retelelor, deschizand mai multe magazine decat sustine momentan piata. Cu alte cuvinte, adaosurile practicate de magazine sunt inca bunicele, peste media din Ungaria sau Cehia, dar costurile cu chiriile si deschiderea de noi spatii diminueaza sensibil profitul net.

 

Pe de alta parte, piata a devenit atragatoare si prin faptul ca anul acesta va trece  pragul de un miliard de euro. Sau, altfel spus, va fi suficient de mare pentru a justifica intrarea unor companii de talia Media Markt. In opinia lui Dan Ostahie, piata va depasi un miliard si jumatate de euro in 2010. Cam acelasi lucru il spune si Dragos Simion, care crede ca urmatorul prag, cel al pietei de doua miliarde de euro, va fi atins abia in 2012. "Daca va ajunge mai devreme la aceasta valoare, vor aparea fluctuatii ulterioare, asa cum s-a intamplat si in 2005 si 2006, in urma varfului din 2003, cand piata a crescut prea mult", spune Simion. In schimb, Gyorgy Baba este mai optimist, afirmand ca vanzarile de produse electronice, electrocasnice si IT ar putea ajunge la cele doua miliarde de euro in trei ani, moment in care se va stabiliza piata.

 

Pana atunci insa, fondatorii celor patru lanturi de electrocasnice nu au grija numai sa isi consolideze pozitia in piata electro pentru a prinde o felie cat mai mare la momentul 2010, dar isi extind afacerile si in alte domenii, astfel incat sa isi creasca propriile averi. Dupa ce s-au luptat mai bine de un deceniu pe electrocasnice, Gyorgy Baba, Lorand Szarvadi sau Dan Ostahie dau acum piept cu firmele de constructii in proiectele imobiliare in care sunt implicati. Fondatorii Domo, familiile Hegedus si Szarvadi, au cumparat deja hotelul Best Western Balvanyos pe care il modernizeaza acum si detin o firma de distributie a vopselelor. Ei intentioneaza sa investeasca o parte din cele cate aproximativ 25 de milioane de euro pe care le vor incasa de la Equest. Gyorgy Baba, care se ocupa in continuare de conducerea Primex, are mai multe proprietati imobiliare, in special in partea de nord a Bucurestiului. Cele peste cinci milioane de euro incasate pentru 51% din firma ce detine Cosmo au fost investite in principal in terenuri. El mai detine un broker de credite - Fortuna Credit - si o firma de televiziune prin cablu in Targu-Secuiesc. Un oras care a dat Romaniei doi mari distribuitori si retaileri de electrocasnice, doi manageri recunoscuti si cativa milionari in euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Analize
/analize/efectul-domo-2513006
2513006
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.