Stihl România a ajuns la o reţea de peste 300 de magazine anul trecut

Autor: Ioana Matei Postat la 20 martie 2014 270 afişări

Compania importatoare de motounelTe Stihl România, subsidiara grupului german cu acelaşi nume, a ajuns în 2013 la 300 de magazine, deţinute de cei peste 200 de dealeri ai companiei.

Stihl România a ajuns la o reţea de peste 300 de magazine anul trecut

Dealerii Stihl sunt societăţi distincte, care operează sub franciza brandului german, atât magazine cât şi service-uri. Suprafeţele pe care se desfăşoară activitatea unui dealer Stihl diferă, de la un minim de spaţiu  de 40 mp, până la  2.000 mp.

“În general, dezvoltarea unui astfel de business se produce în jurul unei persoane cu abilităţi tehnice, care poate opera şi un service. Pe lângă cunoştinţele tehnice, un partener Stihl trebuie să dovedească şi o înclinaţie antreprenorială, pe care să se bazeze atunci când pleacă la drum alături de noi”, spune Ioan Mezei, directorul general al Stihl România.

”Această forumulă nu a dat greş şi iată că în cadrul reţelei s-au putut dezvolta afaceri consistente, unele dintre ele atingând o cifră de afaceri şi de 2-3 milioane de euro pe an.” completează Ioan Mezei.

Stihl este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 ale cărui venituri au ajuns în 2012 la  2,7 miliarde de euro.Compania are peste 12.000 angajati, deţine şase fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu  120 de importatori şi având o prezenţă în 160 de ţări. Stihl  România este o companie înfiinţată în 1997 şi deţinută 100% de firma mamă.

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/stihl-romania-a-ajuns-la-o-retea-de-peste-300-de-magazine-anul-trecut-12300703
12300703
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.