Razboiul pantofilor sport

Postat la 02 noiembrie 2008 371 afişări

Cu aproape 50 de magazine in urmatorii sase ani, Hervis Sports ataca liderii actuali ai pietei locale, Intersport si Famous Brands, si se pregateste pentru intrarea de anul viitor a retailerului francez Decathlon.

In 2007, la patru ani dupa ce a plecat din functia de director in cadrul grupului Alltrom, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte, care deschisese in franciza primele magazine Adidas din Romania, Catalin Pozdarie a revenit in comertul cu articole sportive, anuntand intrarea pe piata locala a Hervis Sports & Fashion, divizia de retail sportiv a grupului austriac Spar.

Acum, la inca un an distanta si cinci magazine deschise in provincie, Pozdarie a ajuns cu reteaua Hervis si in Bucuresti si se pregateste pentru sase ani intensi, care ar trebui sa insemne pentru retailerul austriac nu mai putin de 45 de deschideri de noi magazine pana in 2014.

“Un retailer mare nu tine cont de orasul in care deschide. Important este ca spatiul sa fie potrivit, in primul rand ca suprafata, si pe urma din punctul de vedere al chiriei”, motiveaza Catalin Pozdarie de ce a preferat sa deschida magazine mai intai in orase de provincie precum Cluj, Targu-Mures, Sibiu si Oradea.

Saptamana trecuta, Hervis a deschis in cadrul centrului comercial Liberty Center din Bucuresti, pe aproape 1.600 de metri patrati al cincilea magazin al retelei, in urma unei investitii de aproximativ 3,5 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro reprezinta doar stocul de marfa.

Cu vanzari estimate sa ajunga pana la sfarsitul acestui an la 13 milioane de euro, de aproape sase ori mai mari decat in 2007, seful Hervis in Romania spune ca tinteste, de fapt, pozitia de top in domeniul articolelor sportive, pentru care trebuie sa se lupte cu lanturi de multibranduri precum Intersport sau Famous Brands.

“Concurenta este binevenita. Asa aratam cine este cel mai bun”, afirma Pozdarie, care considera ca, avand in vedere sensibilitatea la pret a pietei romanesti, avantajul retailerului austriac sta in oferta mare (peste 30.000 de articole de imbracaminte, incaltaminte, accesorii vestimentare si echipament sportiv pe rafturi) si in preturile mici.

Directorul Hervis nu-si vede afacerea pusa in pericol nici dupa asteptata intrare in tara a principalului concurent la nivel international, grupul francez Decathlon. Primul magazin Decathlon va fideschis in martie 2009 in centrul comercial Militari Shopping Center in urma unei investitii de patru milioane de euro.

Initial, magazinul va avea o suprafata de 4.000 de metri patrati, cu posibilitate de extindere pana la 5.000 de metri patrati, conform lui Fabrice Beschu, directorul Decathlon Romania. Peste zece ani, Decathlon estimeaza ca va opera 14 magazine in cele mai mari opt orase din tara, spera Beschu.

“Piata permite o dezvoltare mai rapida, datorita cresterii numarului de proiecte de mall-uri anuntate. Dar noi depindem de termenele de predare ale spatiilor, iar daca dezvoltatorii opresc investitiile, nici noi nu ne vom mai putea duce la final planurile de extindere”, completeaza Alexandru Bratu, directorul comercial al diviziei Intersport Romania, unul dintre cei mai mari retaileri de profil de pe piata romaneasca. Compania opereaza in prezent o retea de noua magazine, urmand ca pana la finalul acestui an sa mai deschida inca doua magazine, la Suceava si Buzau. Anul trecut, Intersport a realizat vanzari de 10 milioane de euro, potrivit lui Bratu.

Pe piata locala, produsele Intersport sunt distribuite in sistem de franciza de catre Genco Trade, filiala a grupului elen Fourlis, care este si distribuitor exclusiv pentru gama de produse electronice si electrocasnice Samsung, Mitsubishi, DeLonghi-Climaveneta. Datele de la Ministerul Finantelor arata ca in 2007, Genco a inregistrat o cifra de afaceri de circa 100 de milioane de euro si un profit net de peste patru milioane de euro. Extinderea retelei a fost la inceputul lui 2008 o directie importanta pentru majoritatea lanturilor de retail de articole sportive din tara. Acum insa anunturile de noi inaugurari sunt mult mai putine.

“Sper ca bancile sa-si revina intr-o jumatate de an. E mai greu acum sa obtii finantare”, recunoaste Horia Galateanu, directorul general al Gipo, facand referire la efectele crizei mondiale. Gipo, care a fost preluata in 2006 de fondul de investitii Gemisa, a devenit, anul acesta, importatorul oficial al brandului japonez de echipament sportiv Asics. Dupa ce compania a fuzionat cu o alta firma din cadrul grupului - Sport Distribution Group, care a adus marca Diadora pe piata locala, sportul a devenit acum a doua mare divizie din cadrul Gipo. In noul format, in afara de magazinul monobrand Asics, Gipo opereaza si trei magazine Diadora (doua in Bucuresti si unul in Pitesti).

Mult mai atent la oportunitatile de dezvoltare se declara si Dan Crisan, directorul general al Puma Sports Romania. “N-am fost in niciun fel afectati de criza pana acum, dar suntem mult mai precauti in modul de abordare a pietei”, admite el. Dupa ce a vandut in Romania timp de opt ani prin intermediul distribuitorului local Mexxem din Cluj-Napoca, Puma, unul dintre cei mai mari producatori de articole sportive din lume, si-a facut anul acesta intrarea directa in tara.

Compania opereaza deocamdata un singur magazin propriu, la Constanta, in City Park Mall. Al doilea va fi deschis peste o luna, in outlet-ul Fashion House din Bucuresti, pe o suprafata de peste 400 de metri patrati. Iar pentru 2009, singura inaugurare de magazin certa este in cadrul Cotroceni Park din Bucuresti. “Inceputul pe cont propriu in tara a fost mai mult decat promitator”, spune Dan Crisan, completand ca infiintarea unei filiale locale a companiei este mai mult o miscare “de imagine si de consolidare a brandului pe piata”, din moment ce articolele Puma ajung acum prin reteaua de distributie inclusiv in orasele care au mai putin de 300.000 de locuitori.

Criza mondiala nu pare sa afecteze, cel putin pentru moment, nici vanzarile Hervis Sports & Fashion. “In acest moment mai mult ne influenteaza vremea calda decat criza financiara”, spune Pozdarie, avand in vedere ca schiurile si imbracamintea de iarna ocupa un procent semnificativ in vanzarile magazinelor Hervis. Piata de articole sportive este estimata de directorul Hervis la 600 de milioane de euro in acest an. Cifra include nu numai vanzarile din cadrul magazinelor multibrand (Intersport, Hervis sau Famous Brands) si magazinele monobrand de profil (Lotto, Nike, Reebok, Adidas sau Puma), ci si pe cele din retelele comerciale (hipermarketuri si magazine cash&carry), dar si articolele no-name sau produsele vandute in piete.

“Incet-incet, venirea retailerilor specializati face ca, in special hipermarketurile, care mult timp au acoperit golul care exista pe piata, sa-si reocupe pozitia pe care o au peste tot in lume”, conchide Catalin Pozdarie, care mizeaza pe faptul ca magazinele de brand incep sa devina prima optiune pentru tot mai multi dintre romani. Tendinta care explica si de ce Hervis are curaj acum sa-si faca planuri atat de ambitioase de extindere in toata tara.   

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/razboiul-pantofilor-sport-3415678
3415678
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.