Cu dragoste pentru lucrul manual

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 17 decembrie 2023 249 afişări

Când Mircea Andrei Braescu şi Daniela Nicoleta Braescu au decis să-şi „împrumute” numele unui brand propriu nici nu se gândeau că ideea lor de afacere avea să reziste mai bine de 15 ani. Se întâmpla în 2008, în Orăştie, judeţul Hunedoara, acolo unde a luat naştere atelierul de design şi producţie de articole de marochinărie Braescu.

Lucrând împreună, cei doi fondatori şi-au perfecţionat, de-a lungul anilor, tehnicile de design şi producţie, colaborând cu nume sonore din lumea marochinăriei şi dobândind experienţă în dezvoltarea conceptelor care îmbină designul inovativ cu confortul şi funcţionalitatea.

„Atelierul braEscu se mândreşte cu colaborările sale internaţionale cu cele mai faimoase case de modă şi îşi doreşte ca fiecare femeie ce-i trece pragul să poată simţi luxul şi calitatea produselor din piele realizate 100% în România.”

Produsele iau naştere în atelierul din Orăştie, acolo unde doritorii pot să şi ia parte la procesul de producţie şi pot merge direct pentru a cumpăra ce le face cu ochiul. Vânzările se fac şi online, dar şi în câteva magazine partenere din ţară. Portofoliul constă momentan într-o singură linie de genţi – cele pentru femei, urmând ca, în decembrie, să fie lansate şi primele produse destinate bărbaţilor.

„Pe lângă multă muncă făcută cu pasiune pentru tot ce înseamnă marochinărie din piele, am mai investit şi 17 ani din viaţă şi aproximativ 500.000 de euro. Investiţiile au fost realizate în atelierul de design şi producţie, în clădirea care găzduieşte atelierul de circa 1.500 de metri pătraţi, în utilaje de producţie.”

De unde au venit banii? Din credite la bancă şi din profitul reinvestit în anii în care lucrurile mergeau bine. Anul 2022 nu a fost unul dintre cei mai buni, cifra de afaceri fiind de două milioane de lei, iar profitul oprindu-se la doar

13,4 milioane de lei, din cauza costurilor de producţie greu de susţinut. BraEscu funcţionează cu o echipă de 35 de angajaţi.

„Anul 2022 a fost ultimul an în care am acceptat să lucrăm în sistem lohn pentru clienţi din UE. Implementarea noilor produse bărbăteşti pentru Filson Europa a fost o provocare dusă la final cu succes, iar poşetele lucrate pentru brandul Burberry au reuşit să ţină atelierul la un standard calitativ foarte ridicat.”

Problema este însă preţul manoperei, care, de cele mai multe ori, nu permite dezvoltarea şi/ sau posibilitatea de a continua. Prin urmare, au fost nevoiţi să renunţe la unii angajaţi, pentru că manopera era prea scumpă pentru a mai putea acoperi costurile de producţie.

„Fiecare geantă din piele care pleacă din atelierul nostru este o reflexie a artei şi a dedicaţiei noastre pentru calitate.”

Preţurile genţilor braEscu încep de la 750 de lei şi urcă în funcţie de tipul pielii şi de accesoriile incluse. De altfel, tot ce ţine de creativitate este un avantaj pentru cei doi oameni din spatele acestui business.

„La partea creativă şi productivă suntem pe val, experienţa dobândită îşi spune cuvântul. În schimb, la promovare şi vânzare, mai avem multe de învăţat! Ca lecţie de viaţă, consecvenţa, cuvântul şi dăruirea putem spune că sunt premisele unei afaceri de succes. Restul sunt detalii.”   

Cei doi fondatori şi-au perfecţionat, de-a lungul anilor, tehnicile de design şi producţie, lucrând cu nume sonore din lumea marochinăriei.

Preţurile genţilor Braescu încep de la 750 de lei şi urcă în funcţie de tipul pielii şi de accesoriile incluse.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Bloombox Flowers – atelier floral (Bucureşti)

Fondatoare: Lidia Bărdăşan

Cifră de afaceri în primul an de activitate: 300.000 de lei (60.000 de euro)

Prezenţă: în sectorul 2 din Capitală şi online


Octavia Chiru – brand de design vestimentar şi de obiect (Bucureşti)

Fondatoare: Octavia Chiru

Prezenţă: online


Enoa Dance – academie de dans (Iaşi)

Fondatoare: Oana Crăciun

Investiţie iniţială: 13.000 de euro

Prezenţă: Iaşi


Napoca Nutrition – cabinet de nutriţie (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Andreea Pavel

Investiţie iniţială: 3.500 de euro

Prezenţă: Cluj-Napoca


Pofigo – atelier de decoraţiuni din lemn (Baloteşti, jud. Ilfov)

Fondatoare: Roxana Stan

Prezenţă: online, pe paginile de socializare



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.