Cine este omul care conduce toate restaurantele KFC din lume şi ce spune el despre parcursul carierei lui şi despre restaurantele din România

Autor: Andra Stroe Postat la 29 februarie 2024 15432 afişări

„Majoritatea ţărilor trec prin suişuri şi coborâşuri. Şi din cauza acelor scăderi, de fapt, marca noastră merge foarte bine. Continuăm să creştem”, a spus Sabir Sami, CEO al diviziei KFC la nivel global, în timpul unei scurte vizite în România. Cum se văd trendurile şi evenimentele globale din perspectiva sa şi ce ne-a împărtăşit despre propRia evoluţie?

De Andra Stroe

Cum abordaţi tendinţa consumatorilor de a migra către alternative vegetariene şi vegane şi ce impact va avea acest trend asupra pieţei din România? Tendinţa vegană sau vegetariană este aici şi diferă în funcţie de piaţă. În unele pieţe, este mai mare decât în altele, aşa că acolo unde există un segment semnificativ al societăţii care urmează această tendinţă, oferim şi opţiuni vegetariene. Dar asta depinde de la o piaţă la alta, aşa că dacă vedem acest obicei ca pe o oportunitate, evident, vom pune la dispoziţia clienţilor produse de bună calitate din acest segment. Dar nu este un trend semnificativ în multe pieţe din întreaga lume. Până la urmă, suntem Kentucky Fried Chicken, deci ne concentrăm pe pui. Dar căutăm furnizori şi vânzători pe pieţele din întreaga lume (pentru segmentul vegetarian şi vegan – n. red.).

2

Pe care dintre pieţele pe care sunteţi prezenţi aţi remarcat un interes crescut faţă de acest TREND? Îl vedem în Franţa, îl vedem în Canada. Sunt două pieţe considerabile în care observăm această tendinţă, cred că şi Germania, şi, de asemenea, pe pieţele nordice. O altă piaţă în care se remarcă este India, pentru că sunt mulţi consumatori vegetarieni, aşa că este o mare parte a afacerii noastre din acest segment este în India.

3

În termeni de leadership, cum v-aţi descrie stilul de a conduce? Stilul meu de conducere, cred, este stilul nostru de conducere ca şi companie. Căutăm trei lucruri la liderii noştri: în primul rând, să aibă o inimă mare, să aibă compasiune, să le pese de afacere, de oameni, de angajaţii şi echipele noastre. Al doilea este faptul că vrem să cooptăm lideri isteţi şi inteligenţi. Iar ultimul este faptul că apreciem persoanele curajoase, care sunt îndrăzneţe, dispuse să-şi asume riscuri şi să împingă afacerea spre creştere, în termeni de rapiditate şi volum. Şi căutăm, de asemenea, oameni cu idei măreţe, ideile de mâine, managerii de mâine. Ne măsurăm rezultatele în business dar şi în cultura oamenilor, sunt două direcţii la care ne uităm.

4

Cu ce provocări v-aţi confruntat de-a lungul parcursului profesional construit în cadrul companiei? În ceea ce priveşte experienţa mea, până în prezent am fost alături de Yum! timp de 15 ani, am lucrat pe pieţe diferite şi fiecare piaţă a avut provocări şi oportunităţi diferite. Şi, desigur, multe lucruri au funcţionat şi multe lucruri nu au funcţionat, asta este doar o parte din experienţa de învăţare. Cred că noi, ca lideri, măsurăm succesul pe două fronturi. Avem anumite KPI-uri de afaceri, rezultate de afaceri de îndeplinit. Iar al doilea se leagă de dezvoltarea capabilităţii oamenilor din echipele pe care le conducem. Cred că provocarea pentru noi toţi este că trăim într-o lume a incertitudinii. Ratele dobânzilor cresc în întreaga lume, asistăm la presiuni inflaţioniste mari. Cred că consumatorii din întreaga lume se confruntă cu presiuni economice şi probleme de accesibilitate, aşa că este important pentru noi, ca marcă, să ne asigurăm că oferim opţiuni şi valoare consumatorilor noştri şi acestea sunt lucrurile importante. Dar, de asemenea, angajaţii şi echipele care lucrează pentru afacerea noastră, au incertitudini în acest moment cu privire la viitor, aşa că trebuie să ne asigurăm că avem grijă de echipele noastre şi că simt că au o carieră într-un business stabil. Dar cea mai mare provocare pentru mine personal este că suntem un brand mare, în peste

150 de ţări. Deci, ceva se întâmplă pe undeva tot timpul, însă trebuie doar să te asiguri că ai echipe bune în fiecare ţară, pe fiecare piaţă, astfel încât să rămână aproape şi să ştie ce trebuie să facă.

5

Ce sfat le-aţi oferi liderilor de business din România?  Este prima dată când vin în România, dar, ştiţi, pentru industria noastră, pentru afacerea noastră, cred că atunci când aveţi o afacere care oferă o valoare bună, un serviciu bun, un produs bun, atunci ar trebui să vă concentraţi pe elementele fundamentale. Cred că businessurile care îşi execută foarte bine fundamentele afacerii tind să se descurce foarte bine. Dacă vă aflaţi în, să spunem, serviciul de livrare prin curieri sau serviciul de livrare a alimentelor, sau dacă lucraţi în domeniul hotelier, identificaţi care sunt competenţele voastre de bază. Care sunt elementele esenţiale pentru oaspeţii voştri, pentru clienţii voştri? Dacă faci asta foarte bine, în mod constant, oaspeţii sau clienţii rămân, de obicei. Dar cred că multe afaceri îşi pierd concentrarea şi încearcă să facă alte lucruri şi cred că atunci încep să aibă probleme. Sami susţine că, în pofida percepţiei anterioare, aceste demersuri sunt mai costisitoare, pe măsură ce tot mai multe comunităţi şi corporaţii se îndreaptă către iniţiative durabile, ele sunt mai viabile din punct de vedere economic. Cred că mentalitatea că sustenabilitatea este scumpă nu mai este valabilă. Cred că trebuie să fii creativ şi dedicat, iar noi suntem.   

Carte de vizită Sabir Sami,  Global CEO, KFC

1. Sabir Sami a devenit director executiv al diviziei KFC în ianuarie 2022 şi raportează direct către CEO-ul Yum! Brand. În acest rol, Sami are responsabilitatea conducerii strategiei globale de brand şi performanţei KFC;

2. Executivul s-a alăturat echipei Yum! în 2009 şi anterior funcţiei actuale a ocupat, în paralel, rolul de director de operaţiuni al diviziei KFC şi director general al KFC Asia; Înainte de această etapă, a fost director general pentru pieţele KFC din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Pakistan şi Turcia;

3. Înainte de a-şi începe parcursul în actuala companie, a avut diverse roluri de conducere la Procter & Gamble, Coca-Cola Company şi Reckitt Benckiser;

4. El a urmat un MBA la Universitatea din Karachi din Pakistan;

5. În timpul liber, e pasionat de sport şi grădinărit.

Ce perspectivă are Sabir Sami asupra principalelor teme de discuţie abordate pe durata întâlnirii cu jurnaliştii români*

Evoluţia mediului economic în 2024:

„Nu sunt economist, aşa că îmi este greu să prezic la nivel global. Dar cred că putem presupune cu siguranţă că ceea ce vedem nu se va schimba dramatic. Cred că aşteptările noastre sunt că, probabil, inflaţia va încetini. Nu se va ajunge la deflaţie, dar anticipăm rate mai lente ale inflaţiei. Lucrăm cu partenerii noştri de franciză, cu vânzătorii noştri, cu furnizorii noştri, asigurându-ne constant că optimizăm preţurile produselor pe care le cumpărăm.” Potrivit lui, nu pot schimba cu adevărat economia sau ratele dobânzilor, dar ce pot face e să se concentreze pe furnizori pentru a se asigura că francizaţii primesc sprijinul de care au nevoie şi consumatorii, valoarea pe care o aşteaptă.

Sustenabilitate:

La capitolul sustenabilitate, potrivit executivului, strategia ESG a companiei este construită pe trei piloni. În primul rând, clima şi planeta. „Al doilea este să ne asigurăm că mâncarea pe care o servim provine din surse durabile şi punem accentul pe iniţiative legate de bunăstarea animalelor şi aşa mai departe.” Iar al treilea este să se asigure că deservesc comunităţile în care compania operează. „Deci, avem proiecte cu scop social pentru a ajuta oamenii din diferite comunităţi. În special în ceea ce priveşte pilonul climatic, avem obiective în jurul materialelor plastice, cum ar fi eliminarea tuturor materialelor plastice de unică folosinţă. Avem obiective în jurul hârtiei pe care o folosim, şi folosim hârtie reciclabilă. De asemenea, vrem să ne reducem amprenta de carbon cu 46% până în 2040 şi să devenim neutri până în 2050. Am început deja să lucrăm la acele iniţiative, aşa că magazinele pe care le construim, materialele pe care le folosim în magazinele noastre, echipamentele pe care le utilizăm în bucătăriile noastre, toate acestea fac parte din călătoria noastră pentru a ne atinge aceste obiective. Şi, desigur, o mare parte din acest demers se leagă de parteneriatul cu furnizorii noştri.”

Clienţi:

Sabir Sami spune că aşteptările clienţilor companiei se referă în primul rând la gust. „Prin urmare, prioritatea noastră numărul unu este să ne asigurăm că gustul produsului nostru îndeplineşte standardul mărcii noastre.” Al doilea factor de interes este, potrivit lui, accesibilitatea, iar al treilea, serviciile rapide şi de calitate. „Aşa că trebuie să fim rapizi, trebuie să avem preţuri accesibile şi trebuie să avem un gust foarte bun. Acesta este punctul central al afacerii noastre.”

Livrări:

Despre impactul pe care îl au serviciile de livrare asupra businessului, executivul a subliniat că livrarea este, la nivel global, o mare oportunitate de creştere pentru afacere. „Ne influenţează strategia de activitate în sensul că ne uităm la zona de livrare a fiecărei pieţe şi, prin urmare, şi designul magazinului trebui să ţină cont de asta în fiecare piaţă. Dar dincolo de asta, nu cred că ne schimbă cu adevărat strategia de investiţii, deoarece, evident, livrarea nu este cea mai mare parte a afacerii noastre în multe ţări. Cea mai mare parte a afacerii noastre este locul în care consumatorii vin fie să stea şi să ia masa în interior, fie să ia mâncarea la pachet, take away sau drive-in. Trebuie să fim în fiecare cartier, pe fiecare piaţă în care consumatorii se bucură de brandul nostru.”

Digitalizare:

La nivel global, vânzările digitale ale jucătorului sunt de 45-46% şi cresc constant în fiecare lună, în fiecare trimestru, într-un ritm foarte accelerat. La nivel de regiune, potrivit Mariei Cacciapuoti, general manager al KFC Central and Eastern Europe, vânzările digitale reprezintă 70% din vânzările totale, iar în România avansează foarte repede, plasându-se între 55 şi 60%.

Dezvoltarea reţelei:

„Deschidem un nou magazin KFC la fiecare trei ore şi jumătate. Deci, şapte magazine pe zi. Vedem oportunităţi uriaşe – în Europa de Est, în România, în Asia, Africa, America Latină. Dar şi pe pieţe precum Franţa, Germania, Asia de Est. Deci, avem o oportunitate semnificativă de creştere. Chiar şi în SUA, unde avem 4.000 de unităţi. McDonald’s are 14.000. Deci, vedem oportunităţi semnificative de creştere pentru noi şi în Statele Unite.”

Activitate în vremuri incerte:

Ceea ce vedem în întreaga lume este că marca noastră se descurcă foarte bine în perioade de recesiuni. Pentru că nu suntem o marcă premium. Suntem un brand foarte accesibil pentru mase. Oamenii se bucură de produsul nostru. Este mâncare reconfortantă. Deci, dacă nu există o criză economică semnificativă, Doamne fereşte, majoritatea ţărilor trec prin suişuri şi coborâşuri. Şi din cauza acelor scăderi, de fapt, marca noastră merge foarte bine. Continuăm să creştem.”

Forţa de muncă:

În ceea ce priveşte forţa de muncă, Sami spune că pe anumite pieţe este greu să găsească angajaţi, şi mai ales în timpul pandemiei, lucrurile s-a schimbat foarte mult. „În Asia, de exemplu, în Africa, America de Sud, nu prea avem o problemă cu forţa de muncă. Nici în SUA. În Europa, comparativ cu alte regiuni, este mai dificil.”

Operaţiunile din Ucraina:

Despre activitatea companiei în condiţiile de conflict de la graniţă, executivul a spus că „prioritatea noastră este siguranţa membrilor echipei, a francizaţilor noştri şi, bineînţeles, a magazinelor noastre. Afacerile sunt deschise din nou, iar francizaţii se descurcă bine. Sperăm că situaţia se rezolvă rapid şi ne cheltuim banii pentru a ne asigura că sprijinim bazele internaţionale şi avem grijă de oamenii afectaţi de conflict iar, în acelaşi timp, le oferim francizaţilor noştri mult sprijin”.    

„Trebuie să fim rapizi, trebuie să avem preţuri accesibile şi trebuie să avem un gust foarte bun. Acesta este punctul central al afacerii noastre.“ - Sabir Sami, Global CEO, KFC

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Leadership,
business,
consumatori,
kfc,
SABIR SAMI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.