Ce cred românii despre bateriile sanitare: "este un obiect prin care trece apa"

Autor: Ioana Matei Postat la 11 iulie 2013 2271 afişări

Într-o piaţă care valorează mai puţin de 20 de milioane de euro şi în care mărfurile chinezeşti înseamnă peste jumătate din vânzări, compania producătoare de obiecte sanitare de lux Kludi încearcă să îi convingă pe clienţi că nu îşi permit lucruri ieftine. Vor reuşi să-i determine să cumpere o baterie sanitară cu 300 de lei, în locul uneia de 30 de lei?

Ce cred românii despre bateriile sanitare: "este un obiect prin care trece apa"

DINTR-UN STUDIU DE PIAŢĂ SPUNE CĂ BATERIA SANITARĂ ESTE UN OBIECT PRIN CARE TRECE APA„, afirmă Florin Barabaş, managing director pentru România şi Republica Moldova al companiei Kludi România, subsidiara locală a producătorului german de baterii de lux pentru baie şi bucătărie. Două sunt principalele obstacole identificate de el atât pe piaţa autohtonă, cât şi pe cea a vecinilor de peste Prut: lipsa de preocupare în ce priveşte economisirea apei şi produsele chinezeşti, care domină piaţa.

Cu o cifră de afaceri de circa opt milioane de lei, aproape un milion a fost destinat în 2012 doar marketingului orientat înspre schimbarea percepţiei potenţialilor clienţi. Noţiuni precum „jetul pufos„, obţinut printr-un jet care mixează apa cu aerul şi care poate economisi până la 70% din cantitatea de apă utilizată sunt necunoscute pentru mulţi dintre români.

La fel, robinetele destinate medicilor din spitale, cele care se manevrează cu cotul sau cele cu senzori nu pot fi văzute în majoritatea spitalelor din sistemul public de sănătate din cauza lipsei de fonduri. Avantajele unei baterii cu senzori sunt umbrite de preţ, care poate fi de opt ori mai mare decât în cazul uneia obişnuite. Pe termen lung, bateria cu senzori poate ajuta la economisire, prin reglarea temperaturii şi a debitului.

Faptul că aceste informaţii nu sunt cunoscute unui public larg se justifică dacă ne gândim că doar jumătate dintre români sunt racordaţi la reţeaua de apă curentă şi canalizare, iar majoritatea celor care fac parte din cealaltă jumătate aleg de cele mai multe ori o baterie sanitară cu preţul de 30 de lei, în locul uneia care depăşeşte 200 de lei, costul celor care fac parte din segmentul de lux. În aceste condiţii, Kludi ocupă, împreună cu jucători precum Hansgrohe, Grohe sau Ideal Standard, circa 11% dintr-o piaţă totală estimată la 16 milioane de euro pentru bateriile sanitare şi trei milioane de euro pentru sistemele de duş. Restul pieţei este ocupat de produse chinezeşti.

Pentru comparaţie, în Germania, piaţa este de circa 35 de ori mai mare, deşi numărul de locuitori este doar de trei ori mai mare. Anul trecut, Kludi a vândut pe piaţa locală 65.000 de unităţi - baterii de baie şi bucătărie, accesorii de baie, duşuri şi sisteme de duş - un număr irelevant pentru cele două milioane de gospodării în care Barabaş îşi doreşte să ajungă cu produsele de lux.

CE-A SALVAT RENOVAREA„, SPUNE MANAGERUL REFERINDU-SE LA MODUL ÎN CARE CRIZA A LOVIT  ŞI ÎN PIAŢA INSTALAŢIILOR SANITARE DUPĂ 2008. „Dacă oamenii nu au avut bani să se mute într-o locuinţă nouă din cauza reticenţei cu care se acordă credite, au renovat ce aveau şi au făcut investiţii în produse care asigurau anumite garanţii„. Perioada de avânt a afacerii, cuprinsă între 2007-2008, a fost urmată de o scădere a cifrei de afaceri de circa 34% în 2009, până la 4,6 milioane de lei. În 2012, Kludi a crescut cu 12,5% faţă de anul anterior, înregistrând o cifră de afaceri de 8,08 milioane de lei. În ce priveşte anul fiscal 2013, Barabaş este optimist, datorită unei creşteri de 35%, până la 1,93 de milioane de lei pentru primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/ce-cred-romanii-despre-bateriile-sanitare-este-un-obiect-prin-care-trece-apa-11116059
11116059
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.