Zgonea lui Orban: Nimeni de la PSD nu ţine de scaun. E imoral să pui în gura PSD ce faci tu la PNL

Autor: Alina Novaceanu Postat la 23 martie 2015 37 afişări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, în replică la criticile lui Ludovic Orban faţă de modificările la Regulament privind revocarea preşedintelui Camerei, că "nimeni de la PSD nu ţine de scaun" şi că "este imoral, indecent" să se pună în gura PSD ceea ce se face la PNL.

Zgonea a spus că a cerut tuturor liderilor de grup să introducă în modificările Regulamentului doar lucrurile pentru care există un consens deoarece nu este un regulament al PSD sau al PNL, iar raportul privind aceste modificări este semnat şi de membrii PNL.

"Am cerut celor şase lideri să introducă numai acele lucruri pentru care există un consens, nu este un regulament al PSD sau al PNL, ci al Camerei. Toate lucrurile au mers bine şi frumos, i-am informat pe colegi că voi scrie procurorului DNA şi procurorului şef dacă există anumite recomandări pe care pot să le facă la Regulament în materie de ridicare de imunitate, reţinere şi arestare, ca aceste chestiuni să nu fie contestate, să începem să conlucrăm între instituţii. Nu a fost nicio obiecţie, am scris, am trimis, am amânat pentru că cei de la PNL trimiteau astăzi pe unul, mâine pe altul. Raportul este semnat de membrii PNL", a spus Zgonea.

El a adăugat că amendamentele privind revocarea preşedintelui Camerei au fost făcute de deputatul PNL Tinel Gheorghe şi el nu a intervenit în acest proces.

"Amendamentele cu privire la revocarea preşedintelui în funcţie au fost puse de domnul deputat Tinel Gheroghe. Până la urmă nu am înţeles care este comentariul domnului deputat de la PNL. Acel amendament este copia fidelă a amendamentului din 2005. Eu nu am intervenit deloc în acest proces. Este clar că la un moment dat un preşedinte al Camerei se schimbă şi, dacă încalcă Regulamentul, trebuie sancţionat. Aceste discuţii le-am avut, în ultimii 25 de ani niciun preşedinte de Cameră nu a fost revocat, până la Roberta Anastase care a fost revocată pe sancţiune. Noi nu mai trebuie să revocăm un preşedinte pe sancţiune. Să găsim soluţii pe viitor (...). Nu am iniţiat şi nu m-am băgat în acest proces, dar faptul că un coleg de al tău din PNL propune modificarea şi după aceea faci comunicate de presă de parcă nu tu ai făcut această propunere, mi se pare o minciună sfruntată şi fără margini", a adăugat Zgonea.

El a adăugat că ar fi imoral ca cineva de la PSD să propună o modificare a Regulamentului în care să fie protejată această funcţie de preşedinte al Camerei.

"Ar fi imoral ca cineva din PSD să ceară şi să pună un proiect de modificare a Regulamentului în care să fie protejată această funcţie. Această minciună pe care o circulă PNL în aceste zile este una în care PNL ar trebui să-şi ceară scuze. Grupul PNL a făcut acest amendament, ei vor să schimbe preşedintele, să găsească o soluţie pe care constituţional să o acceptăm. (...) Acest amendament cu o altă procedruă de revocare a preşedintelui este făcut de Tinel Gheorghe, dar este copie a articolului 26 al.2 declarat neconstituţional de Curtea Constituţională în 2005. Trebuie să găsim o soluţie, dar nu putem găsi o soluţie minţind. Trebuie să găsim o soluţie toate grupurile politice", a mai spus Zgonea, adăugând: "Nimeni de la PSD nu ţine de scaun, este imoral, idecent să pui în gura PSD ceea ce faci tu la PNL".

El a mai spus, în legătură cu ideea PNL de exprimare a unui vot deschis în cazul cererilor de arestare preventivă, reţinere, faţă de cum este în prezent, respectiv vot secret, că, din ceea ce ştie, în Constituţie este prevăzut votul secret.

Întrebat în legătură cu ideea votului deschis în cazul solicitărilor de arestare preventivă, reţinere, Zgonea a răspuns: "Dacă este una constituţională, da, dar, din punctul meu de vedere, din ceea ce ştiu eu din Constituţie, votul este secret".

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că a cerut în Biroului Permanent amânarea dezbaterii modificărilor la Regulamentul Camerei deoarece liberalii nu sunt de acord cu amendamentele legate de revocarea preşedintelui Camerei şi imunitatea parlamentară, însă PSD a respins acest lucru.

El a explicat că liberalii susţin proceruri mai scurte şi vot deschis în cazul ridicării imunităţii parlamentare, arestării, reţinerii şi percheziţiei şi ca revocarea preşedintelui Camerei să nu fie lăsată numai la latitudinea grupului parlamentar care l-a propus, ci când se schimbă majoritatea.

Proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prevede că preşedintele Camerei va putea fi revocat înainte de expirarea mandatului, numai la propunerea liderului grupului parlamentar din care face parte, eliminându-se posibilitatea revocării acestuia la schimbarea majorităţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ZGONEA,
ORBAN,
/actualitate/zgonea-lui-orban-nimeni-de-la-psd-nu-tine-de-scaun-e-imoral-sa-pui-in-gura-psd-ce-faci-tu-la-pnl-14041272
14041272
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.