VREMEA rămâne instabilă. PROGNOZA METEO pentru vineri

Postat la 24 septembrie 2015 54 afişări

Vineri, în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zonele montane, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări accentuate şi intervale de timp cu averse, trecător însoţite de descărcări electrice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar înnorări şi astfel de fenomene se vor semnala doar pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime, în scădere în regiunile vestice, nordice şi centrale, se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în sud-estul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade. 

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

 

LA MUNTE

Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări accentuate şi intervale de timp cu averse, trecător însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, iar trecător şi în timpul ploilor. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.

LA MARE

Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei, când temporar vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 19 şi 20 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vremea-ramane-instabila-prognoza-meteo-pentru-vineri-14747187
14747187
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.