Vrei să te pensionezi mai repede? Ce trebuie să faci

Postat la 26 ianuarie 2017 22017 afişări

Pensia anticipată parţială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au îndeplinit anumite condiţii de vârstă, în conformitate cu Legea pensiilor. Cei care depun sau intenţionează să depună anul acesta cereri pentru acordarea acestui tip de pensie trebuie să ştie că beneficiază de un mod de calcul al pensiei mult mai avantajos decât precedentul, în urma unor modificări legislative din 2016.

Vrei să te pensionezi mai repede? Ce trebuie să faci

În sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Aşadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiţionări:

  • pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depăşit cu până la opt ani;
  • pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.

Notă: La bărbaţi deja se aplică această vârstă standard, în timp ce pentru femei va fi valabilă, în urma creşterilor eşalonate, din ianuarie 2030. În mod similar, pentru stagiul complet de cotizare trebuie să ştim că în cazul femeilor încă se mai fac creşteri eşalonate, urmând să se ajungă la stagiul complet de cotizare de 35 de ani abia în ianuarie 2030.

Este foarte important de ştiut că, atunci când se solicită acest tip de pensie, la calculul stagiului de cotizare nu se iau în considerare aşa-zisele perioade asimilate la care face referire Legea pensiilor:

  • perioadele când s-a acordat pensie de invaliditate;
  • perioadele de timp în care au urmat cursurile la zi ale învăţământului universitar (dacă le-au absolvit cu diplomă);
  • timpul cât au satisfăcut serviciul militar sau au fost elevi ai şcolilor militare/de agenţi de poliţie ori studenţi ai unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.